Universitatea din București îi va acorda titlul de Doctor Honoris Causa profesorului András Sajó de la Universitatea Central Europeană, fost judecător al Curții Europene a Drepturilor Omului și critic al democrației iliberale promovate de regimul Viktor Orban
Proiecte și creații STEM făcute de profesori și elevi în concursul național Nextlab.tech, prezentate sâmbătă, 7 decembrie, la ASE, de la ora 9:00 (P)
Profesorul Iulian Petrișor, Universitatea din Craiova: Ne-am dat seama, după greva de anul trecut a profesorilor, că brusc a devenit foarte interesantă meseria de profesor
Daniel David: Eu sunt pentru o Românie euroatlantică. Alternativa este obscurantismul și superstițiile, exprimate în structuri conspiraționiste antidemocratice care susțin pseudoștiința
La Muzică și Desen nu se acordă importanța cuvenită, potrivit unui raport al ISJ Buzău / Interesul pentru aprofundarea şi dezvoltarea unor discipline la care se dă examen influenţează substanţial şi ofertele care vizează domenii noi de studiu din zona artistică
Posturi didactice vacante, an școlar 2024-2025. Candidații din județul Brașov se pot înscrie, până pe 6 decembrie, pentru concurs
Ligia Deca vrea să modifice legislația astfel încât ministrul să fie președintele Comisiei Naționale pentru UNESCO a României, după ce și-a trecut în CV această calitate, deși nu o avea, potrivit legislației – proiect de HG
ULTIMA ORĂ Lucrarea de licență și examenul de licență vor fi ambele obligatorii din nou, ca acum 10 ani, potrivit unui proiect de ordin de ministru pus în dezbatere de Ministerul Educației
Profesorul Doru Căstăian: După primul tur am fost asaltat de elevi cu ȋntrebări privind alegerile. Atrag atenţia că modul schizoid ȋn care cei mai buni şi mai principiali dintre profesori evită orice subiect politic, ȋn vreme ce dascălii mai puţin democratici şi principiali nu au asemenea scrupule, nu prevesteşte nimic bun / Curiozitatea tinerilor față de alegeri e preluată de TikTok și de spații vicioase
Târgul internațional de carte Gaudeamus 2024 începe miercuri, 4 decembrie. Peste 200 de standuri ale editurilor pot fi vizitate până duminică, între orele 10 și 20 / Președinte de onoare este scriitorul și profesorul Mircea Cărtărescu
Cazuri de hărțuire sexuală la 22 de universități de stat și private, în ultimii 13 ani – analiză a Consiliul de Etică și Management Universitar / Universitatea din București în top cu cele mai multe sesizări depuse, urmată de Universitatea Transilvania din Brașov și Universitatea Babeș Bolyai Cluj-Napoca
INTERVIU Profesoara de matematică Daniela Vasile, DataMathLab: Dacă stăm să reanalizăm cum ajunge matematica la elevi – care este o disciplină atât de frumoasă, elegantă – atunci din punct de vedere structural ar trebui să le creăm profesorilor și oportunități de training. Acest curs îi ajută să schimbe practica
A început Olimpiada Internațională de Științe pentru Juniori – IJSO 2024, organizată de România. Competiția durează 10 zile, participă elevi și profesori din 60 de țări / Probele se susțin la Politehnica București și Colegiul Național „Tudor Vianu” – programul complet
Cursuri online până miercuri în toate școlile și liceele din Baia Mare, după ce doi elevi au fost diagnosticaţi cu meningită, anunță ISJ Maramureș / De marți, doar grădinițele cu program prelungit se vor deschide
Profesorii, părinții și elevii sunt așteptați la Târgul de carte Gaudeamus, între 4 și 8 decembrie, la Romexpo. Editura Booklet aduce zeci de titluri noi pentru cititorii devoratori de povești frumoase și Ghidurile pentru clasele a VIII-a și a XII-a (P)
Aplicația de salarizare a personalului din Învățământ a fost actualizată. Introducerea numărului de zile de concediu de odihnă pentru directorii de școli și actualizarea algoritmului de calcul pentru deducerea suplimentară acordată personalului cu vârsta de cel mult 26 de ani, printre noutăți
„Brain rot” – Declarată expresia Oxford a anului 2024 / „Putregaiul cerebral” reflectă efectul conținutului trivial publicat pe rețelele de socializare
Modele de hărți conceptuale pentru limba și literatura română, clasa a VIII-a și a XII-a, pentru profesori și elevii cu cerințe educaționale speciale care susțin Evaluarea Națională și Bacalaureatul în 2025
Trăim într-o societate în care părinții sunt toată ziua plecați la serviciu, apoi se întorc acasă seara foarte târziu și, din păcate, petrec timp doar câteva minute cu propriii lor copii, spune profesorul Flavian Georgescu: Acolo unde se poate, recomand cu multă căldură ca bunicii să îi ia de la școală, să îi ajute la teme
Consultanța juridică pentru școli. Procedura operațională a fost publicată de ISJ Bihor. Ce au de făcut școlile dacă primesc citații și chemări în judecată – document
Cristian Păun, profesor la ASE București: UE anulează PNRR-ul Bulgariei pe motiv de întârzieri mari. Îi urmăm noi, foarte curând / Abia aştept să aud vaietele extremiştilor din Diaspora când stau în trafic că nu au autostrăzi
INTERVIU Eu sunt profesorul pe care nu l-am avut, dar pe care mi l-aș fi dorit să-l am, spune Ioana Alexandra Șomîtcă, autoare a unui ghid pentru profesori și părinți: Noi am putea să creăm ceva extraordinar la clasă și în cancelarie, pentru că matematica, ceea ce predau eu, are legătură cu Pitagora, dar, în același timp, Pitagora a avut tangență și cu muzica
Tot România să vă și ierte, domnule președinte?
INTERVIU Carmen Tiderle, scriitoare de poezii pentru copii: De 1 Decembrie, ca educator sau profesor, îți poți manifesta dragul de țară, prin a-i învăța pe copii istoria corectă a României, a le povesti despre democrație, a organiza debate-uri ca oamenii să-și exercite spiritul critic, a educa spiritul critic la copii, a nu-i învăța să studieze formule și formulistic totul. Asta înseamnă să fii patriot ca profesor
Liga Studenților SNSPA, despre atacul liderului AUR, George Simion, la adresa studenților care protestează: Studenții nu au fost plătiți, obligați sau rugați să manifesteze. O fac din proprie inițiativă pentru păstrarea României într-o direcție democratică și europeană
Membru al Academiei Române despre protestele anti-Călin Georgescu: E în cale afară de ciudat cât de manipulați sunt tinerii de pe străzi căci resping tendința pro-pace al cărei exponent este Călin Georgescu
De 1 decembrie, Muzeul Național de Artă al României oferă acces gratuit în galeriile permanente și expozițiile temporare
Manifestație la Sibiu – studenți și tineri au ieșit din nou în stradă pentru a susține democrația: „Un popor unit e de neoprit!”
Klaus Iohannis și-a cerut iertare de la români: Știu că am făcut greșeli, unele alegeri în care am investit speranță și încredere nu au trecut testul timpului, iar pe unii dintre dumneavoastră v-am dezamăgit / Rezultatele România educată nu se văd peste noapte, ci în timp, iar schimbarea va fi vizibilă odată cu noile generații care vor susține examenele naționale
Istoricul Diana Mandache: Trăim într-un spectacol al absurdului continuu. Instituții principale ale statului, care trebuie să aibă prestigiu și autoritate, nu știu să discearnă între ce e bine și ce e rău și să ia o decizie corectă
Grădinițele, școlile și liceele din România își pot monitoriza, autoevalua și compara performanțele de mediu pe baza a șapte categorii de indicatorii prin intermediul platformei online ScoalaECO.ro
Școlile care se înscriu la concursul „Școala Europeană” 2025 ar putea fi evaluate online, dupa 10 ani în care dosarele erau trimise prin poștă – proiect
Profesorii Merito fac apel la colegii din cancelarii, părinți și elevi pentru un vot informat, un vot pentru valorile democratice, un vot în cunoștință de cauză și conștiință liberă
ULTIMA ORĂ Educația din România ocupă cel mai rău loc în UE la aproape toți indicatorii de calitate și trage în jos statisticile europene în domeniu, la sfârșitul mandatelor Iohannis-Deca. Noul Monitor al Educației și Formării a fost publicat de Comisia Europeană
FOTO & VIDEO Protest pro-democrație în Piața Universității, pentru a cincea zi. Circa 500 de studenți și tineri au scandat vineri seara în ploaie: „CCR rușine mare, ești complice la trădare” / „Legionarul de unde are banul?” / Proteste și la Sibiu, Constanța: „Iubesc România, aleg democrația”
Conferință organizată de Fundația Vodafone și Edupedu.ro
Domnica Petrovai: Școala are nevoie să devină un spațiu de siguranță psihologică. Înseamnă un sentiment de apartenență, opusul izolării și singurătății pe care mulți profesori îl resimt în școală
Laura Codruța Kovesi, șefa Parchetului European, explică pe înțelesul studenților legea Ciucă și Ciolacu de amnistiere a evazioniștilor: mesajul este „fură cât de mulți bani poți din bugetul de stat și dacă ești prins nu vei păți nimic. În cel mai rău caz, vei da înapoi o parte”
FOTO Noua „strălucire” a Notre-Dame, dezvăluită în timpul ultimei vizite a lui Macron înainte de marea redeschidere / Catedrala se redeschide duminică, 8 decembrie
Universitatea Politehnica din București folosește concursurile pentru a selecta viitorii studenți încă din clasele a IX-a și a X-a, spune rectorul Mihnea Costoiu
Doar 15 locuri au rămas neocupate la Rezidențiat 2024 pe domeniul Medicină, cel mai mic număr din ultimii 5 ani. Urmează angajarea medicilor rezidenți
Dispozitivele digitale în procesul de învățare la grădiniță: Educatorii le pot arăta copiilor scurte videoclipuri sau imagini cu teme relevante și pot folosi aplicații adaptate vârstei – scrisoare metodică pentru educatori
Apel pentru actualizarea urgentă a sistemului de educație din România, în contextul rezultatelor primului tur al alegerilor prezidențiale, lansat de Coaliția pentru Educație / Organizația cere autorităților, pentru prima dată în mandatul ministrului Ligiei Deca, „să accelereze reformele curriculare”, deși ministra blochează noile planuri-cadru de cel puțin 6 luni
Scriitoarea Ana Blandiana, îndemn la vot după rezultatele primului tur de alegeri: Singura noastră armă de apărare a statului de drept este votul! Este târziu, dar nu prea târziu
Cum a reușit o ideologie care promova magia și pseudo-știința să distrugă competențele de alfabetizare a milioane de elevi americani și ce legătură are asta cu România – cercetătorul Dacian Dolean
Posturile didactice vacante, an școlar 2024-2025, au fost actualizate de unele inspectorate școlare
Material susținut de ECDL Romania