(P) Stare de urgență: oportunitate sau resemnare?

637 de vizualizări
Exemplu de bună practică și invitație la colaborare din partea unei școli private din București
prof. dr. Silvia Moraru, director și fondator LTN

Cu toții recunoaștem că în momentul de față suntem supuși unor provocări pe care generațiile noastre nu le-au mai cunoscut și care se manifestă în toate țările lumii, dar și în toate componentele existenței umane. În aceste condiții, domeniul învățământului nu putea fi ocolit. Chiar dacă unele analize realizate grăbit în această perioadă și care au la bază premise cel puțin neglijent invocate evidențiază efecte mai grave și directe asupra, să zicem, activității restaurantelor decât asupra școlilor, pe termen mediu și lung consecințele negative care se pot aduna în balanța unităților de învățământ vor genera efecte devastatoare în societate. Astfel apare justificată preocuparea multor persoane, cu pregătire academică și experiență în domeniu dintre cele mai diverse, de a-și exprima în spațiul public părerile despre aceste aspecte.

M-am gândit că în acest tumult, orientat mai degrabă spre zona teoretică, ar fi de interes și prezentarea unei experiențe practice, având la bază un model propriu de organizare a activității, prin care se demonstrează că într-o școală preuniversitară care funcționează după curriculum românesc, respectând prevederile legale, există suficiente resurse de creativitate pentru a se depăși paradigma conformării cu tiparul și a se asigura dezvoltarea personalității și afirmarea creativității elevilor săi.

Liceul Teoretic Național a luat naștere în urmă cu 8 ani când, un grup de specialiști din domeniul educației au decis să pună bazele unei școli preuniversitare moderne, ancorată în realitățile secolului XXI și racordată permanent la dezvoltarea științei și tehnologiei. În acest mod a fost fundamentat teoretic și s-au identificat modalități de aplicare în practică a Modelului Liceului Teoretic Național – „Școală pentru viață”. Utilizarea mijloacelor IT&C în activitatea didactică s-a dovedit a fi, de-a lungul timpului, o componentă de bază în desfășurarea procesului de modernizare a activității educative în cadrul LTN.

Pandemia generată de Coronavirus a condus, inevitabil, la adoptarea unor măsuri de prevenire a răspândirii acestuia, printre care și suspendarea cursurilor școlare tradiționale, începând cu data de 11 martie 2020. Începând cu această dată și școala noastră a trecut la desfășurarea integrală a lecțiilor în sistem online. Cum a putut realiza Liceul Teoretic Național această performanță? Iată 7 piloni pe care ne-am fundamentat activitatea și care pot fi, sau ar fi putut fi replicați la nivelul întregului sistem de învățământ național.

1. Existența unei viziuni realiste și clare în legătură cu dezvoltarea școlii în baza căruia a fost elaborată o Strategie pe termen scurt, dar și mediu și lung, având la bază Modelul LTN „Școală pentru viață” – Pandemia nu a reprezentat pentru LTN o cauză, ci ocazia pentru trecerea integrală la învățământul online, prin potențarea corespunzătoare a resurselor și oportunităților existente deja în școala noastră.

2. Asigurarea, dezvoltarea permanentă și constantă, a unei infrastructuri informatice corespunzătoare – Apelând la misiunea de a fi mereu racordat la progresul din domeniul tehnologiei, LTN a pus la punct o infrastructură informatică solidă, actualizată constant care oferă posibilitatea ca, indiferent de schimbările produse în societate, școala și învățarea să își poată continua activitatea alături de elevii săi în bune condiții, indiferent de vreme sau vremuri.

3. Pregătirea cadrelor didactice – Liceul Teoretic Național organizează de peste cinci ani sesiuni de formare a personalului (didactic și nedidactic), cu o frecvență de trei-patru ori pe an, în timpul vacanțelor școlare. Deoarece dezvoltarea competențelor digitale ale profesorilor a reprezentat o prioritate în ultimii ani pentru corpul profesoral al LTN, un accent deosebit în cadrul acestor module de formare a fost pus pe utilizarea mijloacelor IT&C în procesul educațional. Tocmai de aceea, aproape 30 de cadre didactice au absolvit încă de anul trecut programul de formare Google Educator, iar școala noastră coordonează un proiect ERASMUS în cadrul căruia, împreună cu alte școli din România, Marea Britanie și Turcia se folosesc în mod constant mijloacele IT&C.

4. Consultarea permanentă a echipei LTN și a elevilor – LTN se definește ca instituție prin două categorii mari de actori – elevii și echipa – aliați în desfășurarea procesului educațional și puncte cheie în jurul cărora are loc întregul proces decizional. Astfel, din dorința menținerii unei atmosfere care să permită desfășurarea unui proces de învățământ de calitate și care să cultive motivația, responsabilizarea și continua perfecționare, atât în rândul elevilor, cât și în rândul personalului angajat, conducerea școlii consultă permanent elevii și întregul personal în procesul de adoptare a măsurilor și strategiilor privind desfășurarea activității, astfel încât să poată fi identificate cele mai potrivite soluții.

5. Colaborarea cu părinții – Întrucât la baza desfășurării activității noastre stă preocuparea pentru a asigura, în condițiile legii și la înalte standarde, a unui proces didactic de calitate, implicarea părinților în activitățile școlii a devenit o practică. Părinții LTN sunt astăzi parteneri activi în pregătirea elevilor pentru viață.

6. Dezvoltarea și perfecționarea metodelor de evaluare e elevilor – Ca urmare a desfășurării integrale și fără sincope a procesului de învățământ, atât „față în față”, cât și online, Liceul Teoretic Național dezvoltă un sistem informatic integrat, operat de specialiștii IT și ceilalți membri ai echipei, care facilitează desfășurarea activităților de evaluare a elevilor atât în mod tradițional, cât și în sistem online, utilizând resursele de care dispunem, astfel încât să fie asigurate toate standardele de securitate necesare dar și o evaluare realistă a progresului școlar al elevilor.

7. Analiza permanentă a rezultatelor obținute în urma tuturor acțiunilor întreprinse – Mutarea temporară a activității în mediul online s-a efectuat și la nivelul departamentelor administrative. În acest mod, în această perioadă, în fiecare zi lucrătoare, toată echipa, alături de conducerea școlii se întâlnesc în cadrul unor videoconferințe și analizează activitatea desfășurată, astfel încât să se poată adopta măsuri de îmbunătățire, dacă situația o impune. Feedback-ul tuturor actorilor implicați în acest proces este important pentru evoluția și dezvoltarea modalităților de lucru viitoare.

În condițiile actuale, e de la sine înțeleasă preocuparea școlii noastre preuniversitare pentru încheierea actualului an școlar în sistem online. Activitățile LTN nu vor fi orientate exclusiv sau preponderent pentru îndeplinirea unor obligații administrative. Ceea ce contează pentru noi este grija ca activitățile instructiv-educative să se realizeze în cele mai bune condiții, astfel încât să fie parcursă toată materia aferentă acestui an școlar, să se asigure un progres școlar real pentru fiecare elev și să se transmită acestora feedback-ul corespunzător. Iată de ce vom spune, fără teama de a greși, că la Liceul Teoretic Național Vacanța Mare va veni. Ea va fi petrecută de elevii noștri cu respectarea măsurilor impuse prin legile țării. Și în tot acest timp echipa LTN, consultându-se cu toți actorii implicați în procesul de învățământ va pregăti noul an școlar 2020-2021 pentru a relua activitățile didactice „față în față”, dar, dacă va fi cazul, și în sistem online.

Un lucru este cert, Modelul Liceului Teoretic Național „Școală pentru viață” se dovedește o variantă realistă și viabilă în viitorii ani școlari, în condițiile în care nimic nu va mai semăna cu ce a fost până acum. LTN nu își va părăsi în niciun moment elevii, indiferent de schimbările petrecute în societate. Vom continua să fim în permanență alături de elevii noștri și de familiile lor, asigurându-le acestora toate condițiile care să le permită o pregătire adecvată pentru viață, menită să îi ajute să se integreze social și să se realizeze profesional într-o societate viitoare, care nu știm cum va arăta. Misiunea noastră, ca școală preuniversitară privată, este aceea de a asigura părinților confort, siguranță și predictibilitate, continuând să asigurăm copiilor o educație de calitate, racordată la realitățile lumii în care trăim.

Sunt convinsă că acestea vor fi criteriile după care se vor întocmi în viitor topuri ale școlilor, și nu notele obținute la o Evaluare Națională care, în aceste vremuri, va trebui să-și caute și să-și fundamenteze rosturile și eficiența într-un sistem de învățământ în care unitățile școlare preuniversitare vor trebui să capete, în condițiile legii, competențe organizatorice sporite.

Suntem solidari cu toți cei care au făcut eforturi deosebite pentru a asigura, într-un fel sau altul, continuitatea procesului de învățământ. Și pentru a depăși zona teoretică, informăm opinia publică de preocuparea noastră de a lansa, în timpul vacanței de vară, o dezbatere ce se dorește permanentă, în legătură cu modul în care școlile preuniversitare pot și trebuie să se adapteze la transformările produse în societate, la care vom invita cadre didactice interesate, din sistemul particular sau de stat, pentru a realiza schimburi de experiență și a împărtăși practicile susținute de fiecare dintre noi.

 

Profil autor Silvia Moraru:

Silvia Moraru este Director și fondator al Liceului Teoretic Național din anul 2012, o școală privată din București unde în prezent aproape 300 de copii și elevi sunt școlarizați de la grădiniță până la clasa a XII-a.

Între anii 1999-2011 a fost director al Colegiului Național ”Tudor Vianu”. Aici a înființat Centrul de Excelență unde au fost cuprinși zeci de elevi olimpici care au obținut sute de premii la olimpiadele și concursurile organizate pe plan intern și internațional. A absolvit cursurile Facultății de chimie din cadrul Universității Politehnica București cu specializările chimie și fizică. Este profesor gradul I, iar din anul 2011 deține titlul de doctor în fizică educațională. Ministerul Educației Naționale i-a acordat Diploma ”Gheorghe Lazăr” Clasa I, (iunie 2006) și Diploma de Merit pentru Management Educațional (2006).


1 comment
  1. reusim
    dovezi clare
    lucram cu copiii cu cerinte educationale pe zoom, google classroom si easyclass.com

    daca ei se descurcă alături de noi, profesorii, cum sa nu se descurce ceilalți copiii?

    Nota Redacției: Acest comentariu a fost editat, prin transformarea cuvintelor scrise cu majusculă în text normal. În scris, Caps Lock (redactarea cu litere mari a mesajelor) este înțeles de obicei ca ton agresiv, țipăt, furie. Edupedu.ro încurajează dialogul civilizat, constructiv. Prin urmare, vă rugăm să vă construiți mesajele fără a folosi majuscule în propoziții întregi și în alte cazuri decât cele în care avem de-a face cu abrevieri sau titluri.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Șerban Iosifescu, fost președinte al agenției care acreditează școlile, despre rezultatele de la PISA 2022: Care este impactul miliardelor cheltuite din 2009 încoace pentru combaterea părăsirii timpuri a școlii și îmbunătățirea rezultatelor elevilor?

Fostul președinte al Agenției române de Asigurare a calității în școli – ARACIP, Șerban Iosifescu, semnalează, pe pagina de socializare, referitor la rezultatele de la testarea PISA 2022, că „în…
Vezi articolul

Ministerul Educației este obligat de instanță să actualizeze aplicația de salarizare a angajaților din Învățământ, pentru calcularea sporului de condiții vătămătoare de 15%

Ministerul Educației trebuie să deblocheze/actualizeze aplicația de salarizare a personalului din Învățământ, pentru calcularea şi plata lunară a sporului pentru condiţii de muncă periculoase sau vătămătoare, după cum decis joi,…
Vezi articolul

Australia și Noua Zeelandă mențin restricțiile, în pofida scăderii numărului de contaminări. “Răbdarea trebuie să fie virtutea noastră în această situaţie”, spune premierul australian

Australia şi Noua Zeelandă au anunțat marţi că nu relaxează restricţiile în lupta împotrica COVID-19, chiar dacă cele două ţări înregistrează o scădere accentuată a numărului de contaminări, informează AFP,…
Vezi articolul