Când elevii se vor întoarce în bănci, e important ca aceștia să aibă toate condițiile necesare pentru a fi în siguranță și a veni cu plăcere la școală. Igiena are un rol primordial, iar Ghidul pentru deschiderea școlilor emis de Ministerul Sănătății detaliază planul de măsuri igienico-sanitare pe care fiecare școală trebuie să îl respecte. Asta implică existența unui grup sanitar igienizat, conform standardelor în domeniu, folosind soluții speciale pentru acest proces.
Curățenia și dezinfecția spațiilor și a echipamentelor reprezintă componente esențiale în lupta împotriva răspândirii virusului, conform Ministerului Sănătății. Fiecare unitate de învățământ are obligația de a adopta și implementa normele din documentul oficial, cu sprijinul Autorităților publice locale.
În România anului 2020 nu ar trebui să existe școli care au toaletele în curte, care au grupuri sanitare fără alimentare la apă curentă, cu obiecte sanitare defecte sau deteriorate, susține Domestos, care în parteneriat cu Crucea Roșie Română, continuă demersurile începute în campania „Domestos susține igiena în școli”.
În noua etapă de selecție, dintre cele 88 de școli înscrise pentru renovarea toaletelor, Crucea Roșie Română a ales ca Liceul cu program sportiv din Botoșani să beneficieze de modernizarea grupurilor sanitare. Instituția de învățământ va avea astfel grupurile sanitare pregătite să primească în condiții moderne pe toți cei 870 de copii repartizați în 38 de clase, de la clasa 0 până la ultimul an de liceu.
Instituția a fost fondată în anul 1995, iar elevii liceului au cucerit aproape 2,000 de medalii în competiții sportive naționale și internaționale, iar peste 150 de sportivi crescuți în acest liceu au jucat sub culorile României în loturi naționale de juniori.
„Siguranța elevilor noștri este o chestiune care ne preocupă constant. Din acest motiv ne-am înscris în acest proiect și suntem bucuroși că unitatea școlară va beneficia de renovarea grupurilor sanitare. Este un pas esențial pe măsură ce ne apropiem de momentul în care copiii se vor reîntoarce la cursuri: îi vom putea întâmpina în condiții optime”, a declarat dl. prof. Ioan Huncă, directorul Liceului cu program sportiv Botoșani.
„Ne pasă de viitorul elevilor din România și ne dorim ca întoarcerea lor la școală să se realizeze în siguranță, din punct de vedere igienic, fără nicio excepție. În 2020, încă mai există școli cu toalete în curte, unde elevii sunt forțați să iasă în frig și le este refuzat dreptul la decență și igienă. Prin eforturile noastre ne dorim să ne putem mândri cu o Românie în care toți elevii au acces la toalete curate. De aceea, de peste 5 ani susținem unitățile de învățământ și igiena în școli. Acum, cu atât mai mult, în contextul COVID-19, eforturile noastre sunt concentrate pentru asigurarea de condiții optime de igienă și siguranță a copiilor”, a declarat Camelia Pop, Brand Manager Domestos & Savo Unilever South Central Europe
În plus, 25 de unități de învățământ din întreaga țară vor beneficia de kituri cu produse de dezinfectare și igienizare oferite de Domestos. Lista completă, cât și regulamentul programului, pot fi găsite pe www.domestos.ro și pe site-ul www.crucearosie.ro, pagina dedicată campaniei.
Planul de Curățenie și Dezinfecție emis de Ministerul Sănătății
Acolo unde procesul de învățare se desfășoară în schimburi, este necesară o pauză de minimum 1 oră între schimburi, pentru realizarea curățeniei, dezinfecției și aerisirii spațiilor.
Fiecare școală trebuie să elaboreze planul de curățenie și dezinfecție a sălilor de clasă, cancelariei, spațiilor comune (holuri, săli de sport etc), precum și de aerisire a sălilor de clasă. Acest plan trebuie să conțină:
- operațiunile și ordinea în care se vor efectua (ex. Colectarea deșeurilor, măturarea pardoselii, spălarea pardoselii, dezinfecția pardoselii, ștergerea și dezinfectarea suprafețelor de scris ale băncilor, cât și a spațiului interior de depozitare în acestea a obiectelor școlare, a separatoarelor transparente, dezinfectarea dulapurilor personale ale elevilor, acolo unde există, ștergerea și dezinfecția pervazurilor, dezinfectarea clanțelor, mânerelor ferestrelor, cuierelor pentru haine, întrerupătoarelor etc);
- materialele care se vor utiliza pentru fiecare operațiune (ex: produse de curățenie, produse biocide avizate pentru suprafețe etc);
- tehnica ce va fi aplicată pentru fiecare operațiune ;
- frecvența curățeniei și dezinfecției, ținând cont și de timpul necesar de aerisire a spațiului:
– în clasă, imediat după ieșirea din clasă a elevilor la finalul orelor unei clase de elevi din ziua respectivă, sau după fiecare utilizare de către un grup diferit de elevi;
– în cancelarie imediat după ieșirea din cancelarie a profesorilor la finalul orelor din ziua respectivă, sau după fiecare utilizare de către un grup diferit de profesori;
– pentru grupurile sanitare după fiecare pauză, la finalul zilei, și ori de câte ori este necesar.
- cine va face curățenia și cine va supraveghea efectuarea conformă a curățeniei, modalitatea de afișare a monitorizării (ex. tabel cu cine a efectuat, ora și cine a controlat);
- frecvența și durata de aerisire a sălilor de clasă, cancelariei și a altor încăperi (ex. după curățenie și dezinfecție, minimum 10 minute), precum și asigurarea aerisirii în timpul orelor de clasă cu geamul rabatat;
- în fiecare dintre zonele care sunt igienizate va fi afișat la loc vizibil graficul de curățenie și dezinfecție, care să conțină operațiunile de curățare și dezinfecție, secvența acestora, orarul și un loc pentru semnătura persoanei care le efectuează și a celei care verifică. Se determină modul în care trebuie dezinfectate zonele. Se ia în considerare tipul de suprafață și cât de des este atinsă suprafața.
Se prioritizează dezinfecția suprafețelor atinse frecvent, precum:
- clanțe, încuietori, butoane și mânere ale uşilor;
- treptele scărilor;
- băncile, catedrele și scaunele din clasă;
- separatoarele montate pe bănci;
- mesele și scaunele din sălile de cantină;
- blaturi;
- balustrade;
- întrerupătoare de lumină;
- mânerele echipamentelor și aparatelor (precum, cele sportive);
- butoanele ascensoarelor și ale automatelor de vânzare;
- obiecte didactice comune;
- calculator tastatură, mouse, laptop și tablete partajate între persoane;
Notă: Tastatura computerului poate fi acoperită cu o folie de plastic, care se îndepărtează după fiecare utilizator. Nu este necesară aplicarea de rutină a dezinfectanților pe suprafețe care nu sunt atinse frecvent sau cu risc scăzut (de ex, rafturile bibliotecilor, blaturile dulapurilor din depozite).
Pe durata activităților de curățenie și dezinfecție se poartă mască de protecție, mănuși, iar după îndepărtarea mănușilor și a măștii, se spală mâinile.
Aplicarea planului de curățenie și dezinfecție
Se curăță suprafețele cu detergent și apă înainte de dezinfecție.
Se foloseşte un dezinfectant avizat împotriva virusurilor (cu acțiune virucidă/virulicidă). Se respectă întotdeauna indicațiile de pe etichetă.
Se achiziționează doar produse în ambalaje originale, sigilate, nedeteriorate, închise etanş. Eticheta va include informații de siguranță și instrucțiuni de aplicare.
Dacă produsul concentrat se diluează conform indicațiilor producătorului, soluția de lucru poate fi utilizată în cel mult 24 de ore.
Pe flacon se notează numele produsului, concentrația, data și ora preparării.
Detergenții şi dezinfectanții vor fi depozitați în spații special amenajate în care nu au acces elevii.
În timpul utilizării produsului, este obligatorie purtarea măștii și a mănușilor și asigurarea ventilației adecvate.
Se recomandă protecția ochilor și accesul imediat la o sursă de apă pentru spălarea ochilor, în cazul accidentelor”, potrivit ghidului.
- Descarcă de aici Ghidul complet de redeschidere a școlilor, emis de Ministerul Sănătății
„Analizăm periodic înscrierile primite în campanie și nu ne este ușor să alegem o singură școală pe trimestru care beneficiază de construirea sau renovarea grupurilor sanitare. E trist și îngrijorător că sunt atât de multe școli cu igienă precară în România și că încă ne confruntăm cu situații unde există toalete în curtea școlii. Continuați să ne semnalați problemele școlilor pe care le cunoașteți și înscrieți-le în campanie pentru a oferi copiilor dreptul la toalete curate!”, a declarat Ioan Silviu Lefter, Directorul General al Crucii Roșii Române.
Înscrierile în campania ”Domestos susține igiena în școli” continuă pe site-ul campaniei pentru toate cele 3 categorii din concurs – construirea unui grup sanitar, acolo unde acesta este în curte, renovarea și modernizarea toaletelor sau acces la kituri de produse necesare pentru întreținere, curățare și igienizare, atât de importante în general, dar cu atât mai mult în contextul riscului de îmbolnăvire de COVID-19. Până în prezent, au fost făcute 356 de înscrieri valide în toate cele 3 categorii.
Despre „Domestos susține igiena în școli”
În fiecare an, Domestos își propune să contribuie la îmbunătățirea condițiilor de igienă din școlile din România, dar și la creșterea nivelului de conștientizare a importanței igienei în rândul populației. Din 2015 și până în prezent, peste 50,000 de copii au beneficiat de condiții mai bune în unitățile sanitare, iar Domestos a donat fonduri de peste 110.000 euro pentru renovarea toaletelor din școlile și grădinițele din România, precum și produse Domestos pentru igienizarea acestora.
Despre Crucea Roșie Română
Societatea Națională de Cruce Roșie din România este o organizație umanitară, membră a Mișcării Internaționale de Cruce Roșie și Semilună Roșie, auxiliară a autorității publice și abilitată prin lege să vină în sprijinul persoanelor vulnerabile. Întreaga sa activitate se desfășoară în scopul alinării suferințelor persoanelor aflate în situații de risc fără nicio deosebire în ceea ce privește naționalitatea, rasa, religia, vârsta, sexul, apartenența militară, socială sau politică. Crucea Roșie Română este prezentă la nivel național cu 47 de filiale teritoriale și peste 7,000 de voluntari care se implică activ în acțiunile sale.
Mai multe informații despre Crucea Roșie Română sunt disponibile pe www.crucearosie.ro.
Foto: Domestos