(P) Drumul spre școala online: Donează banii pe care i-ai fi dat pe drumul până la școală, pentru ca și alți copii să aibă parte de educație

907 vizualizări
Campania ‘Drumul spre școală’ / Foto: www.drumulsprescoala.ro
“Nu face nimic acasă”, se plânge un părinte într-un sondaj despre predarea la distanță. “Copiii se duc la centrul de tineret și fac acolo, nu au altfel cum”, se plânge un altul, în reportaje despre școala online. Deși toată lumea își dorește ca sălile de clasă să se redeschidă cât mai repede, școala clasică s-a schimbat și nu mai poate fi văzută fără componenta digitală. Pandemia și școala online practicată în această perioadă au stârnit un val de schimbări ireversibile care, spun organizații internaționale și experți în domeniu, vor face ca digitalul și mediul online să devină parte integrantă a educației, pe termen lung.

Pentru ca aceasta să aducă progres, nu să adâncească și mai mult faliile scoase în evidență de pandemie, într-o țară cu investiții bugetare marginale în învățământ, devine clară nevoia să se implice toți cei interesați de școală, de viitorul copiilor și al societății: cetățeni, familii, organizații civice, instituții și companii.

Petrom susține educația digitală, prin campania Campania „Drumul către școala online” inițiată prin stațiile Petrom
Donează valoarea drumului tău către școală și hai să ajutăm împreună copiii României care nu au tablete și sunt rupți de educație în acest moment

Campania „Drumul către școala online” se bazează pe ajutorul pe care fiecare dintre noi îl poate acorda celor mici, în fața cărora școala fizică și-a închis porțile. Peste 32% dintre copiii României nu au acces la internet și nici la tablete. La această strângere de fonduri sunt chemați să se alăture toți cei care cred că profesorii și educația de calitate trebuie să ajungă la elevii aflați în cea mai mare nevoie.

Părinții care vor să vină în ajutor află de pe site-ul www.drumulsprescoala.ro, cu ajutorul unui calculator, care este distanța lunară pe care o parcurgea cu copilul până la școală, înainte de pandemie. Banii economisiți de fiecare dintre noi pe transport, în perioada școlii online, pot fi donați prin intermediul www.drumulsprescoala.ro pentru a-i sprijini pe elevii care nu au acces la tehnologie sau internet sau care participă cu dificultate la cursurile online. Campania este derulată de Petrom, împreună cu Narada și MasterCard.

Cât timp s-au închis școlile românești, educația a continuat la distanță, neabătută în esență, pentru copiii cu acces la internet, la laptop și tabletă, la profesori capabili să predea prin intermediul ecranului. Pentru alții, fără acces la unul sau mai multe dintre acestea, școala nu a existat deloc sau aproape deloc. Ruptura dintre cele două grupuri s-a adâncit și mai mult, în condițiile în care, după cum arată rapoarte OECD și ale altor organizații, pandemia a accelerat o transformare digitală care începuse deja.

Educația digitală începuse, dar întâmpinase rezistență din partea sistemelor de învățământ. Pandemia și nevoia de a trece predarea online a înlăturat și o bună parte din această opoziție față de schimbare. Acum, când toată lumea așteaptă rezultatele campaniilor de vaccinare și se pregătește de reluarea școlii, mai devreme sau mai târziu, tot organizațiile lumii atrag atenția că digitalul va rămâne parte din educație.

Tot OECD arată, într-un raport, că prima lecție a pandemiei e că educația trebuie să se axeze pe oameni și procese, nu pe sala de clasă sau pe aparatura de lucru. Adică profesorii și elevii să facă școală în condiții optime, indiferent dacă această școală se desfășoară în clasă sau pe internet, de acasă.

Foto: www.drumulsprescoala.ro

Pentru toate acestea, este nevoie de pregătirea profesorilor și de tehnologie pentru toți copiii. În România, înaintea pandemiei, cheltuielile per elev erau în coada clasamentului internațional realizat pe baza datelor colectate în cadrul PISA 2018. Anul trecut, alocarea bugetară pentru educație a atins un minim pentru istoria recentă. În condițiile în care anul precedent se încheia cu raportarea rezultatelor dezastruoase ale ultimului val PISA, ce indicau un număr foarte mare de “analfabeți funcționali” în rândul elevilor.

Pe parcursul anului, în condițiile pandemiei, au fost alocate sume substanțiale pentru dotarea școlilor și a elevilor și pregătirea pentru învățare la distanță. Dar acestea nu s-au ridicat nici pe departe la nivelul necesarului: potrivit unor raportări, în mediul online “școala e în continuare o utopie”, 40% dintre copiii de acolo neputând participa la instruirea online în prima parte a perioadei, iar potrivit altor sondaje, până la jumătate dintre elevi nu au avut parte de toate cele necesare pentru școala online . Zeci de mii de elevi sunt în situația să nu aibă media încheiată pe primul semestru (detalii aici).

Un raport al Comisiei Europene privind echitatea școlară în Europa arată, la rândul său, că educația din România se confruntă cu probleme sistemice, mai ales când vine vorba despre sprijinul financiar: bani puțini, sprijin minim pentru elevii din medii dezavantajate, lipsa de putere pentru școlile sărace.

Școlile se vor redeschide în cele din urmă, după luni de predare la distanță. Până când pandemia se va încheia, ele se vor confrunta, mereu, cu riscul de a se închide din nou – punctual, local sau național. Fie că acest lucru se va întâmpla, fie că nu, ele nu se vor putea rupe de experiența online a ultimului an, iar digitalul va rămâne parte din viața elevului, a profesorului și a comunității școlare. În condițiile actuale, toți aceștia – elevi, profesori, comunități – vor avea nevoie de sprijinul tuturor care pot să ajute: familii, instituții și societate.

Inclusiv companii, mici și mari, care se implică în societate nu doar pentru urgențe de moment, ci pentru a ajuta în probleme-cheie. Un exemplu nou este cel inițiat de Petrom, prin care stațiile Petrom sprijină financiar achiziția de tablete și abonamente de Internet pentru 2.000 de elevi din mediile defavorizate, prin intermediul organizației neguvernamentale Narada.

“Educația nu poate sta pe loc”, afirmă un reprezentant al companiei, într-un comunicat. Și toți copiii au nevoie să țină pasul. Narada urmărește ca, până la finalul acestui an școlar, să asigure acces la educația digitală pentru 10.000 de copii din mediile defavorizate. Pentru aceasta, e nevoie de ajutor.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Plan strategic pentru educația în domeniul STEM, pentru a remedia declinul performanțelor elevilor și lipsa profesorilor, prioritate a președintei Comisiei Europene Ursula von der Leyen în noul mandat

Un plan strategic pentru educația în domeniul STEM (Science, Technology, Engineering, Mathematics), în limba română ȘTIM, al cărui obiectiv va fi remedierea declinului îngrijorător al performanțelor și a lipsei cadrelor…
Vezi articolul
Babeș-Bolyai - Mobilități virtuale

Universitatea Babeș-Bolyai anunță că a inițiat “intern” procedurile de analiză privind teza de doctorat a ministrului Bode / Deciziile CNATDCU “transcend deciziile oricăror instanțe din universități”, spune instituția clujeană

Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca declară, printr-un comunicat de presă emis luni, că verificările pe care le face în cazul tezei de doctorat a ministrului Lucian Bode, despre care Edupedu.ro a…
Vezi articolul