Orice referire la identitatea de gen a fost interzisă în școli și universități de Senat, cameră decizională. Inițiatorul amendamentului: un senator PMP teolog școlit în SUA

102.339 de vizualizări
Foto: Senatul României
Senatul, cameră decizională a Parlamentului, a adoptat astăzi un proiect de lege inițiat de doi parlamentari PMP care interzice în școli, în universități și în toate spațiile destinate educației și formării profesionale, orice referire la identitatea de gen, anunță senatorul USR Vlad Alexandrescu. Concret, legea votată astăzi interzice în școli “activitățile în vederea răspândirii teoriei sau opiniei identității de gen, înțeleasă ca teoria sau opinia că genul este un concept diferit de sexul biologic și că cele două nu sunt întotdeauna aceleași”.

Proiectul de lege a fost inițiat de senatorii PMP Lungu Vasile-Cristian și Pașcan Emil-Marius, iar amendamentul referitor la identitatea de gen îi aparține lui Vasile Cristian Lungu, absolvent al Seminarului Teologic din Zalău și licențiat apoi în Psihologie Specială în SUA, la Loyola University, potrivit publicației Sportulsalajean.ro.

Concret, proiectul votat astăzi prevede că articolul 7 din Legea educației se modifică, la aliniatul (1), prin adăugarea următoarelor prevederi:
  • Art. 7 – (1) În unitățile, în instituțiile de învățământ și în toate spațiile destinate educației și formării profesionale, inclusiv în unitățile care oferă educație extrașcolară, sunt interzise: (…)
  • e) activitățile în vederea răspândirii teoriei sau opiniei identității de gen, înțeleasă ca teoria sau opinia că genul este un concept diferit de sexul biologic și că cele două nu sunt întotdeauna aceleași;

 

Votul de astăzi din Senat a fost semnalat de senatorul USR Vlad Alexandrescu, care a susținut că, în calitate de cameră decizională a Parlamentului, “a adoptat azi, cu votul PSD și PMP, cu abținerea PNL și împotriva votului USR, o lege inițiată de doi parlamentari PMP, introdusă pe ordinea de zi cu jumătate de oră înainte de a începe ședința pelnului, care interzice în școli, în Universități și în toate spațiile destinate educației și formării profesionale, orice referire la identitatea de gen”.

Proiectul a trecut cu 81 voturi de voturi „pentru”, 22 „împotrivă” și 27 de abțineri. UDMR a votat împotrivă.

„România se aliniază unor poziții promovate de Ungaria lui Viktor Orban și de Polonia, devenind un regim în care s-a introdus poliția gândirii. Contravenim astfel obligațiilor asumate de Romania prin Convenția ONU privind drepturile copilului si prin Convenția privind eliminarea tuturor formelor de discriminare împotriva femeilor (CEDAW), Convenția de la Istanbul privind prevenirea și combaterea violenței împotriva femeilor și a violenței domestice”, scrie Alexandrescu.

Avertismentul lansat de Vlad Alexandrescu:

“Conceptul de gen permite o educație atentă la diferențe, la sensibilitățile fiecărui copil, la posibilitatea lui de a se regăsi într-o societate inclusivă, în care orice specificitate este recunoscută ca o trăsătură și nu ca o dizabilitate. Ce va aduce nou această lege? Va fi interzisă în toate școlile și spațiile destinate educației orice referire la conceptul de gen înțeles altfel decât ca sexul natural. Fetele vor fi îndemnate să se joace cu păpușile, să tricoteze și să accepte insistențele băieților. Băieții se vor juca doar cu mașinuțe, fotbal în curtea școlii și vor face avansuri fetelor. La limită, e în natura ‘sexului slab’ să se lase dominat de ‘sexul tare’, iar violul nu va fi văzut decât ca o exagerare a dispozițiilor ‘naturale’.

Vor fi interzise, împotriva autonomiei universitare, cursurile despre identitatea de gen și egalitatea de șanse. Domeniile universitare care oferă studii de gen, masterate specializate vor fi desființate. Persoanele pregătite pentru a ocupa poziții de expert în egalitatea de șanse vor deveni suspecte și va trebui să se recalifice.

Literatura științifică ce definește și folosește termenul de gen va fi interzisă. Cercetările științifice despre gen făcute de marile universități din străinătate vor fi confiscate. Accesul la cunoaștere al elevilor și studenților va fi blocat.

România se aliniază unor poziții promovate de Ungaria lui Viktor Orban și de Polonia, devenind un regim în care s-a introdus poliția gândirii. Contravenim astfel obligațiilor asumate de Romania prin Convenția ONU privind drepturile copilului si prin Convenția privind eliminarea tuturor formelor de discriminare împotriva femeilor (CEDAW), Convenția de la Istanbul privind prevenirea și combaterea violenței împotriva femeilor și a violenței domestice.

Încălcăm grav legislația antidiscriminare (inclusiv pe criteriul orientării sexuale, privind persoanele LGBT) și legislația egalității de gen, ambele fiind obligații legale ale României la aderarea la Uniunea Europeană.

E bine să aflăm și că România are în executare la Comitetul de Miniștri al Consiliului Europei 4 hotărâri recente prin care Curtea Europeană a Drepturilor Omului a condamnat România pentru că nu își protejează femeile și copiii împotriva violului (M.G.C. c. ROM (2016), I.C. c. ROM (2016), E.B c. ROM (2019), E.B c. ROM (2019)).

Cât va trebui să plătim noi ca cetățeni și femeile și copiii noștri pentru fuga de responsabilitate și nepăsarea decidenților care îi fac complici cu agresorii?”

 

 

 


71 comments
  1. Pingback: 2operated
  2. Cei care dau legile acestea “extraordinare” gândesc când o fac? Sau sunt de abia treziți din somn? Vă rog eu mult, pentru binele comunității, vedeți-va de treaba voastră și lăsați-ne sa decidem și singuri ce vrem sau nu sa facem cu viețile noastre. Nu știam că niște persoane total neimportante din viața mea pot decide despre e bine sau nu sa vorbesc și despre cum trebuie sa mă simt! O zi frumoasa!

  3. Slavă Domnului că mai avem oameni care știu să spună NU oricăror aberații numite pe nedrept ”valori europene”!
    Copiii nostră sunt oameni, iar oamenii sunt cum i-a creat Dumnezeu, ”parte bărbătească și parte femeiască”, bărbat și femeie. În regnul animal sunt catalogate sexual în mod distinct masculul și femela. Chiar și în regnul vegetal, găsim la angiosperme gameții masculuini și gameții feminini (spermatii și oosfere).
    Apăi, dacă oamenii nu se pot reproduce altfel decât heterosexual, cum să fie catalogați diferit?
    Oamenii să nu se joace de-a Dumnezeu!

  4. @ Observator
    1) Nu va interzice nimeni abordarea subiectelor de genul asa-ziselor aberatii cromozimale.
    2) OBSERVATI terminologia pe care o folosesc, va rog. Asemena subiecte sunt discutate MAI ALES in Universitati, in Facultatile de Biologie.
    3 )Cititi Amendamentul si vedeti ca interzice activitati de RASPANDIRE a anumitor opinii / teorii, nu discutarea lor.
    4 ) Mergeti la Dictionarul de Sinonime si vedeti ce inseamna a RASPANDI o Teorie, Opinie sau Credinta.
    Meditati, va rog, la intelesul frazei :
    <>
    Va multumesc si sper sa intelegeti ca Amendamentul nu va limiteaza libertatea gandirii si exprimarii decat EXACT in acelasi mod cum o face si cu alte Teorii sau Opinii. Ba chiar as spune ca sunteti intr-o pozitie mult mai buna, sper sa intelegeti si asta.

  5. @Db
    Continua rostogolirea mincinoasă a ideii ca amendamentul ar interzice discutarea identitatii de gen si de culpabilizare a celor care sustin amendamentul prin acuze nefondate si insulte.
    Nu se interzice nicio discutie asupra genului. Se interzic numai activitatile de raspandire a teoriilor / opiniilor ca genul este altceva decat genul biologic. Nu in intreaga Romanie, ci doar in spatiul educational (grădinițe, scoli, licee, universitati). NU in sali de conferinte, cluburi, muzee samd.
    In rest, crestinii sau majoritatea nu impun nicio opinie, asa cum iarasi in mod mincinos se pretinde. Cei care se consideră de genul masculin sau feminin pe alte criterii decat cele biologice nu sunt sanctionati de nimeni si de nimic, asa cum facea, in comunism, Codul Penal.
    Majoritatea are si ea dreptul la opinie si la protejarea copiilor sau nepotilor de idei la care nu adera. Mai exact, de ideea ca genul ar fi altceva decat definitia lui bioligica.
    Si nu cu insulte veti reusi sa-i convingeti pe cei care nu adera la ceea ce considerati “Progres”.

  6. @LR
    Stimate domn, am impresia ca d-voastra nu ati inteles caracterul retoric al afirmatiilor mele.
    OK, afro-americanii din SUA traiesc prost din cauza “rasismului sistemic” cum afirmati d-voastră. Si in fosta Rhodesie tot “rasismul sistemic” e de vina ? Aceasta țară era supra-numita “Giuvaerul Africii” si avea un nivel de viață care-i facea invidiosi pe cei din Lagarul Comunist. Știți care e situația acum, dupa ceva ani de la alungarea albilor, confiscarea fermelor acestora si alte masuri luate de marxistul Robert Mugabe ?
    Nu exista nicio țară lipsita de inechitati. Cuvintele frumoase numite “dreptate socială “, “lichidarea exploatarii omului de către om”, “proprietatea privată e un furt” samd. suna atractiv in teorie, mai ales cand esti tanar. Dar in practică nu au funcționat NICĂIERI.
    Important pentru afro-americani nu este sa astepte o persoana providențiala care sa le rezolve problemele. E important ca societatea in care traieste sa le acorde sanse reale. Si eu cred ca sansele reale exista, dovada un Collin Powell asuns sef al Armatei americane, o Condoleza Rice ajunsă sefa Externelor, un Barack Obama ajuns Președinte.

    1. Amendamentul are strict doua puncte:

      1) DEFINESTE conceptul de gen ca fiind nimic altceva decât “genul biologic”. Mai exact, ai cromozomii corespunzatori de tip XX, esti (prin definitie) de genul feminin. Ai cromozomii XY, esti (prin definitie) de genul masculin;
      2) Interzice ACTIVITĂȚILE ce propagă / răspândesc în spațiul educațional teorii ce încearcă sa dea o altă definiție a GENULUI.

      Deci, amendamentul nu are nimic de a face cu drepturile și libertățile individuale ale marii majorități a populației. Marea majoritate a populației nu se ocupa cu promovarea in gradinite, școli sau universitati a “altor definitii ale GENULUI.”
      Cum marea majoritate a populatiei din Romania se declară oficial creștină, este de presupus cu suficient temei ca ea îmbrățișează punctul de vedere exprimat in Biblie asupra “altor definitii ale GENULUI” si activitatilor aferente acestor “alte definitii”.
      Cine catalogheaza asta ca obscurantism, intoarcere in Evul Mediu, blocarea Progresului etc. nu are decât. Este insa un drept fundamental al omului sa creada in ce dorește si nu cred ca prin ofense si etichete defaimatoare i se vor schimba convingerile morale.
      Asadar, Amendamentul suprima drepturile unei minorități (ce consideră valabile alte definiții ale GENULUI) de a face propagandă (a răspândi) in spațiul educațional definițiile pe care respectiva minoritate le consideră corecte. Sunt și alte minorități ale căror drepturi de a face propagandă în favoarea anumitor teorii sau ideologii sunt suprimate conform legii. Pot da exemple.

      In opinia mea, probabil si a altora, aceste “alte definiții ale GENULUI” nu sunt o prioritate a actului educațional. Cel mai probabil, discutarea lor in scolile elementare cel putin, va avea un efect negativ asupra copiilor (parere personala).
      Mai cred si ca persoanele care doresc neaparat sa se discute asa ceva intr-o grădiniță sau scoala elementara sunt mai degraba interesate de o agendă personala, cu tente propagandistice. Si nu de binele copiilor. Cred ca majoritatea parintilor nu ar dori ca programa scolara sa contina prezentarea unor asemenea “alte definitii ale GENULUI”. Cei ce isi doresc propagarea unor astfel de “definitii alternative” sunt deci invitati cu respect sa sustina mai intai conferinte publice pentru a vedea interesul publicului larg.

      Asadar, amendamentul nu are NIMIC de-a face cu egalitatea de gen și de șanse sau cu egalitatea dintre bărbați și femei, cu educația sexuală a copiilor, cu violurile, adolescentele insarcinate șamd.

      Doar in comunism Parlamentul (Marea Adunare Națională) lua hotarari cu 100% din voturi. Este normal ca si fata de definitia GENULUI sa existe puncte de vedere diferite ale partidelor politice, asa cum este si in societate.

      Cei nemultumiti de reglementarea legislativa in cauza sunt invitati politicos sa voteze partidele care le reprezinta cel mai bine interesele, asa cum pare a o face USR.
      In final, sugerez cu acelasi respect ca ar fi de dorit sa se inceteze cu aceasta culpabilizare continua si adresarea de insulte la adresa majoritatii.
      Si majoritatea are drepturi, nu numai minoritatile. Oriunde simte ca e ceva in neregula, cred ca e timpul ca majoritatea sa inceapa sa spuna raspicat si politicos NU !
      Multumesc deci tuturor celor care au votat amendamentul respectiv.

      1. Marea majoritate nu are dreptul să încalce dreptul altor oameni. Faptul ca esti creștin nu iti da nici un drept sa impui opinia ta subiectivă. Asta este discriminare nesimțită.

      2. Pentru informarea dvs, exista si persoane cu X0, XXY sau chiar XXXY!
        Pe de alta parte, libertatea gandirii si exprimarii este inca garantata de constitutie, nu poti interzice abordarea anumitor subiecte, mai ales in universitati!

  7. Tara asta nu va fi salvata niciodată cu așa oameni. De ce nu pot da legi pentru a salva fetele traficate? Fata care a fost arsa după ce a fost violată? De ce nu pot opri traficul de carne vie? Pedofilia care e normala la noi? Abuzul in familie? Omorul fetelor nevinovate? Pentru ca eu una nu am uitat de fetițele omorâte care nu au primit dreptate. De ce nu se pot axa pe aceste probleme ale femeilor? De ce trebuie sa ne întoarcem tara cu 50 de ani in urma, cerându-le femeilor și fetelor sa fie casnice? Pentru ca cucoana Ally de la comentarii a spus “Ce veste buna!! Doamne, slava Tie!!! Dumnezeu lucreaza!!! A salvat inocenta copiilor nostri !”? Asta înseamnă statul roman? Sa aruncam lucrurile importante sub preș și sa ne axăm pe lucruri neimportante? Generația comunista mai au câțiva ani și sunt in groapa, de ce doresc sa ne strice viitorul? Nu au luptat pentru libertate? Sau cei care au luptat nu mai sunt printre noi? Ne-ați promis libertate și democrație și acum încercați sa ne cenzurați. Rusine.

  8. cele doua tabere aici sunt:
    progresistii – Cei care sustin identitatea de gen ca un fel de progresism la care trebuie sa accedem cu orice pret, ca valorile noastre existente sunt cumva invechite si nedemne de acest mileniu. Sau care sustin BLM indiferent de ce inseamna sau unde duce.
    conspirationistii – Vad conspirationisti care cred ca totul e finantat de niste forte malefice ca e soros (care a donat 16miliarde de $ pana acuma la totul felul de burse si programe pe tot mapamondul) sau bill gates (70miliarde$ donatii) sau bezos sau dracu’ mai stie cine si ca totul e conspiratie menita sa le ia lor drepturile, cainele, pisica si tortul de ciocolata.

    Pe bune sunteti toti atat de imaturi sa nu puteti avea o viziune centrata? Trebuie sa fie totul o lupta de clasa sau un film cu spioni si criminali?? Va plictisiti de viata, gasiti-va un hobby, pentru numele lui Dumnezeu.

    Educatia sexuala este absolut necesara in scoli inca de cand copiii incep sa-si exploreze corpul, asa cum ii invatam ce face gura si nasul si ochii trebuie sa-i invatam ce face penisum sau vaginul, este o parte a anatomiei lor pe care trebuie sa o inteleaga. Copii isi exploreaza corpul si in special baietii incep sa se traga de penis si sa aibe erectii de la cateva luni. Nu se poate ca in educatie sa ai o vid informational legat de o parte a corpului propriu, este o idiotenie fara margini. Apoi va mirati cum de exista copii si avorturi la fete de 12-13 ani? Pe bune? Pentru ca habar nu au ce se intampla, copiii vin dara cu barza nu din vagin, nu!? Sau aveti casnicii devastatoare care distrug vieti si devin gauri negre pentru oricine e in apropiere, oameni total nepotriviti sexual care raman impreuna doar pentru ca asa zice biblia sau din sentimente imbecile de datorie, induse de societate.

    Pe de alta parte avem problema cu homosexualitatea care trebuie inteleasa de catre copii, in primul rand ca sa nu fie agresivi cu cei de alta orientare sexuala fie ca acei oameni sunt ei insisi sau altii. Trebuie sa inteleaga ca o minoritatea a populatiei simte atractie fizica fata de acelasi gen si asta e o parte din natura umana (si nu numai!!!). Nu inseamna ca cineva ii indoctrineaza sau ii tampeste in a deveni homosexuali, un homosexual fortat va fi la fel de frustrat ca un heterosexual fortat, deci la fel de destructiv cat este un om incercand sa forteze un alt om sa nu mai fie homosexual este si cand incearca sa-l convinga sa fie!

    Adica acum o sa ne piscam cand invatam ca exista organisme cu pana la 300 de sexe? Sau ca exista plante/animale cu 3 sexe sau altele hermafrodite sau variabil in functie de mediu etc?? Ca exista homosexualitate in flora si fauna?

    Pe de alta parte vad idiotenii de genul “ce ba, ce proteste? Vad ca sparg geamuri si fura si dau foc la masini!” – Da din 400 de orase americane in care au fost proteste de 5milioane de oameni zilnic pentru 2 saptamani, au fost vandalizate magazine si masini in 4 in cateva din nopti. Este regretabil si autorii sunt infractori si trebuie prinsi… dar nu generalizati cum fac mediile de realitate alternativa americane.

    Era o vreme cand conspirationistii erau considerati nebuni… de ce nu revenim la normalitate si trmitem toate aceste lighioane inapoi in institutii de boli mintale? Pentru ca noi am evoluat, ei insa au primit o platforma sa-si impastie veninul si prostia si la altii. D-aia!

    Rasismul sistemic exista si este real si poate ca e greu de inteles dar o sa incerc ca-l elucidez pentru DL AUREL care pare sa fie cam tampitel:
    In statele unite ale americii scolile sunt finantate din banii de pe impozitele locale, deci zonele saracite nu au educatie cum trebuie, deci sansele copiilor de a iesi din mizerie sunt reduse deci multi ajung sa fie infractori deci valoarea proprietatilor scade deci sunt mai putini bani la fodurile locale deci scolile primesc mai ptuini bani… Asta e sistemul american care produce asemenea divergente in populatie incat au index gini aproape la fel de prost ca al Chinei!

    Si acum intrebare simpla, daca sistemul este iterativ si mentine populatiile sarace sa fie sarace ce inseamna asta? Pai inseamna ca populatiile de negrii si amerindieni au plecat de la zero barat vs populatiile de albi care au plecat de la ceva(fie si foarte putin), sistemul pur si simplu a perpetuat aceasta saracie rasiala. Din cauza saraciei multi negrii si amerindieni au ales fie o viata de infractor fie sticla(dupa caz) acest stil de viata a creat stereotipii de genul toti negrii sunt infractori si toti amerindienii sunt betivi si drogati. Si atunci pentru ca e mult mai simplu sa etichetezi decat sa investighezi mutli au mers cu aceste stereotipuri. Si acum vine partea cea ma parsiva din toata chestia asta… daca toata lumea te considera un infractor sau betiv din start apoi e vorba americana “don’t mind if I do”… pana la urma isi interiorizeaza aceste stereotipuri si devin acei oameni care ceilalti deja cred ca sunt.

    Aici degeaba ne uitam noi la americani, pentru ca noi avem aceleasi problema aici cu tiganii si secuii… Daca am putea macar sa dam sistemic o sansa acestor populatii sa dovedeasca ce pot o sa gasim ca in fiecare populatie exista lichele si ingeri, idioti si genii, distribuiti normal in populatie doar ca stereotipul ghideaza dezvoltarea si directia.

    Nu e omul alb de azi de vina pentru scalvia negrilor sau a tiganilor si nu avem cum sa indreptam nedreptatile de ieri cu ochii de azi! Ce putem face este sa fim realisti sa tinem linia realitatii si sa fim onesti cu noi insine.

    Nu putem sa ne descotorosim de stereotipuri ca acestea daca nu facem un efort voit de a separa sentimentele noastre fata de o rasa de informatiile pe care le avem. Progresistii pica in capcana de a da “free hugs to everyone” ca deh sa reparam trecutul. Nu este posibil, asa cum nu este normal sa ingenunchiezi in fata unui negru doar pentru ca sa te simti tu mai bine. Normal ar fi ca toti sa ingenuncheze la unison sau sa stea toti in picioare… nu exista o rasa superioara sau inferiora, exista mici adaptari genetice evolutionare care dau unele mici avantaje unor rase. Dar asta nu are legatura cu rasism sistemic ci cu evolutia in spatii diferite geografice.

    Si da, si eu ma comport social conform stereotipurilor mele (desi incerc sa fiu mai deschis), dar important este ca atunci cand decid sa lucrez cu cineva sau sa angajez pe cineva ma transpun in rol de judecator impartial, e un efort destul de mare, dar trebuie facut, si da, din pacate trebuie sa iau in considerare si sentimentele echipei cu care lucrez, fata de omul pe care il angajez. Nu ajuta la absolut nimic sa angajes un tigan perfect competent daca restul echipei nu-l va accepta niciodata. Incer sa angajez oameni cat de cat deschisi si care sa-si poata invinge stereotipurile sau macar sa faca exceptii. Stiu ca nu este perfect, eu nu sunt si voi nu sunteti dar nu incercati sa gasiti scuze sau sa aruncati vina voastra pe altii… Parerea mea este ca macar angajatorii trebuie sa aibe acest discernamant de a nu face decizii pe baze rasiale si a incerca sa-i integreze pe toti din echipele lor, asta desi tarziu ofera macar egalitate de sanse la acest nivel. ceea ce nu e nici pe de parte suficient dar e ce putem face, si cred ca daca fiecare se uita ce poate face realist de la nivelul lui pana la urma 1-2 generatii mai departe o sa traiasca in lumea in care orice copil sa aibe aceleasi sanse la nastere.

    Pe de alta parte, partea cu pedofilia… vai de capul si de zilele mele… un pradator sexual este un infractor, un pedofil este o predilectie sexuala bolnava a unor adulti pentru copii. Daca un pedofil nu este consiliat la timp de un psiholog si nu intelege ca ceea ce ar vrea sa faca ar produce traume ireparabile si ar ajunge in puscarie probabil pt mare parte din restul vietii… Acesti oameni trebuie sa aibe mediul profesional (psihologic) de a se marturisi si a primi ajutor… inainte sa devina infractori! Nu stim mechanismele psihologice care duc la aceste impulsuri ceea ce stim este ca trebuie sa fii un psihopat sa poti justifica actiunea in sine! Stiu ca prima reactie la auzul cuvantului pedofil este de oripilare, dar cred ca este un lucru bun sa permiti pedofililor care nu au actionat inca asupra impulsurilor lor sa primeasca ajutor medical si poate in timp sa identificam mechanismele profunde care duc la asta fara ca ei sa fie judecati pentru ceea ce simt! Pentru ca pe noi nu ne judeca nimeni daca ne uitam sau ne gandmin la un barbat sau o femeie care ne place atata vreme cat nu actionam asupra impulsului, de ce ar trebui ei sa fie judecati pentru ganduri si sentimente? Judecata se face pe baza actiunilor nu a gandurilor, oricat ar vrea biblia sau mai bine spus habotnicia religioasa sa iti inoculeze aceasta ideie.

    Cat despre o lega care prevede ce cursuri sa aibe sau nu o universitate merge impotriva autonomiei universitare si prevad ca o sa ne mai distram o vreme cu aceasta lege (pentru necunoscatori este legea 84/1995). Pe de alta parte realist vorbin ce dracu’ faci cu un masterat sau o licenta in egalitate de sanse sau studii de geni? Zau asa, asta ar trebui sa fie cel mult un curs in cadrul facultatii de filozofie.

    1. Draga POSTAC Berbec, ai si centironul pe tine cand comentezi? Te dai mare democrat in gandire dar etichetezi rromii non-stop ca tigani. Apoi, tot in armura de roman verde de-al capitanului asezi alaturi de rromi pe secui? Aia sarmanii ce vina mai au? Ca nu stiu sa fie pomeniti in Miorita. Vrei, vrem nu vrem acel Tinut Secuiesc EXISTA – granita, limba si istorie comuna a unei populatii, deci toate caracteristicile indeplinite.
      Mai departe ii dai cu autoritatile locale din SUA dar uiti sa mentionezi ca este exact la fel si la noi in romanica, cu abadon scolar, cu copii de la tara care n-au nici cea mai mica sansa sa acceada la gimnaziu, dara-mi-te la liceu sau facultate. Hai sa ne amintim cum a fost practic alungat din tara Brancusi si ce jale e la casa lui memoriala (LOL).
      Deci mai usor cu pianul pe scari, ca se varsa clapele.

  9. Într-o țară normală nu s-ar fi pus problema referendumului pentru familie, pentru că ceea ce este axioma nu trebuie sa fie demonstrat. Legile naturale nu pot fi schimbate de legi strâmbe omenești, ele fac omenirea sa evolueze și să prospere. Ce e XY din naștere rămâne XY până la moarte, in fiecare celula a omului, nu devine XX. Și reciproc. Dar cum trăim într-o degenerare socială programată, și avem încă anticorpi impotriva ideologiilor din perioada comunistă, este firesc că aceștia să se activeze la apariția aberațiilor precum teoria genului (fluid). Bravo inițiatorilor!

    1. Domnule filozof, una e biologia și alta e psihologia umană. Cele două sunt interdependente. Faptul ca o persoana se identifică diferit fata de organul sexual cu care sa nascut nu are nici o legatura cu biologia ci cu conștiința personală. Si nu ai nici un drept sa oblige pe cineva sa se simtă cum vrei tu.

    2. Pentru cei care folosesc argumentul genetic, XX sau XY, sa stiti ca psihicul unui om este altceva decat corpul sau.
      In acelasi timp, stiati ca exista persoane care au configuratia X0 sau XXY sau chiar XXXY?

  10. Sper ca cei ce comenteaza in favoarea acestei masuri legislative NU sunt profesori. Daca sunt, atunci fiecare dintre ei dovedeste cat de joase sunt standardele intelectuale si morale ce se cuvin indeplinite pentru a fi profesor in Romania. Daca nu intelegeti ca o asemenea masura ar incalca flagrant libertatea de opinie si autonomia universitatilor, meritati sa fiti profesori numai la alde Kim Jong-un acasa. Apropo, voi cei care aparati valorile sanatoase crestin-ortodoxe, contra occidentalilor satanisti si perversi, daca pe vremea lui nea Nicu se vota un amendament care interzice orice alta perspectiva cu privire la om si la societate, in afara de materialismul dialectic, pe motiv ca nu e sanatos si nici stiintific demonstrat sa credem in Dumnezeu, Thor sau in alti prieteni invizibili, ca nu vrem sa devenim ”colonii” ale Ierusalimului, Romei sau Constantinopolului, cum ati fi reactionat?

    1. @IisusMahomedLove

      Intai, cred ca asocierea lui Iisus cu Mahomed e jignitoare si pentru creștini si pentru musulmani, cel putin mie imi pare deplasata. Daca tot va ascundeti in anonimat, poate găsiți un paravan mai putin (posibil) ofensator.
      Nu confundati libertatea de opinie cu propaganda. Concret, prin ce nemultumeste aceasta initiativa legislativa ? Copiii vad ei înșiși ca sunt blonzi sau bruneti, înalți sau scunzi, baietei sau fetițe.

      Nu e nevoie sa-i învețe nimeni asta.

      Înțeleg ca unii sunt revoltati ca nu-i învățăm NEAPĂRAT ca există băieți care vor sa poarte fusta si sa se joace cu păpușile, de exemplu ? Daca un parinte are un asemenea copil, e liber sa caute o grădiniță pentru copiii cu aceleași înclinații si a rezolvat problema. Daca nu gaseste si copilul trebuie sa mearga intr-o comunitate de copii “normali”, el trebuie sa isi asume consecintele.

      Apărarea DIVERSITĂȚII nu inseamna nivelarea într-o anumită directie impusă de comunitatea LGBT. Poate ca si părinții de baietei “cu pantaloni” si fetițe “cu rochițe” au dreptul ca proprii lor copii sa crească intr-un anumit climat moral. Nu vad de sa ma simt culpabil pentru ca sunt adeptul moralei crestine, de exemplu.

      Problema cu “Materialismul dialectic” este pusa complet greșit. Scuze, dar se pare ca habar nu aveti cum a fost epoca respectiva. In timpul comunismului, SINGURA “perspectiva la om si la societate” era reprezentata de Materialismul dialectic si istoric, de Socialismul “stiintific”, Cuvantarile nepretuitului conducator la diverse congrese si plenare samd.
      Orice alta opinie te conducea rapid la un interviu in cladirea Securitatii Rahova, de exemplu si chiar MULT mai rău. Spre deosebire de d-voastră (cel mai probabil), vorbesc in cunoștiință de cauza.
      Cum votul democratic era absent si “alegerile” o ficțiune ce conducea la 99.99% scoruri in favoarea comuniștilor, populația României a rezolvat situatia in maniera din decembrie 1989.

      Deci, daca va nemultumeste votul din Parlament, puneti ștampila la proximele alegeri pe sigla USR si pe Vlad Alexandrescu la Senat, sau votati alte partide ce sprijina comunitatea LGBT transparent si isi fac o campanie electorala corespunzatoare. Dar este dreptul meu sa votez pe cei care sunt împotriva.
      Poate ca incercati si sa renunțați la etichete de genul “standardelor intelectuale joase”, in încercarea de a-i reduce la tacere si a-i culpabiliza pe cei care nu va împărtășesc opiniile.

      1. Marian Ivan, ai perfecta dreptate si ai dat un raspuns exceptional, intelectual.
        Sa vedem acum ce insulte au in program domnii “progresisti”, din ce am observat tind spre un fascism radical, nu ai aceeasi parere cu ei esti cenzurat si poate ne asteapta Rahova.. etc

  11. Din articol citare: “Literatura științifică ce definește și folosește termenul de gen va fi interzisă. Cercetările științifice despre gen făcute de marile universități din străinătate vor fi confiscate. Accesul la cunoaștere al elevilor și studenților va fi blocat.”

    Cata manipulare in cateva randuri. De parca identitatea de gen are vreo baza stiintifica.. Ca sa interzici literaturi si cercetari stiintifice pe aceasta tema ele trebuie in primul rand sa existe. Ori stiinta face clar distinctia intre femeie si barbat. Atat. Nu ca prin legea asta s-ar interzice cuiva accesul la informatie. E plin internetul de informatii despre identitate de gen si nu il va cenzura nimeni prea curand. Dar ca sa inveti in scoli astfel de minciuni pe banii oamenilor sanatosi la cap: NU, multumim!

  12. Stimata doamna Valentina,

    De ce considerati dumneavoastra ca promovarea drepturilor LGBTQI+ are legatura cu nivelarea legilor penale cu privire la violuri, incesturi, pedofilie? Cate cazuri exista de violuri si acte de pedofilie intre persoanele din comunitatea LGBTQI+?

    Nu va obliga nimeni sa cititi despre LGBTQI+ daca nu doriti, dar asta nu inseamna ca nu exista, si cu atat mai putin ca nu trebuie sa se vorbeasca despre aceasta realitate.

  13. Ce veste buna!! Doamne, slava Tie!!! Dumnezeu lucreaza!!! A salvat inocenta copiilor nostri ! 🙏🏻🙏🏻🙏🏻

    1. mă scuzați dar cum exact a fost salvată inocența? cei din comunitatea lgbt+ sunt oameni ca și dvs. nu ar fi absolut nici greșit. plus că în același articol se vorbește despre cum violul va fi considerat doar o exagerare. ce am salvat exact? nu sunteți deacord cu educarea copiilor dar ideea faptul că fetele vor fi mai mult sau mai puțin agresate de colegi de clasă sau străini este ok pentru ca e ‘natural’? vă rog să mai citiți încă odată articolul și să vă gândiți la ce o să se ajungă dacă legea va fi aprobată.

    2. Și ce te faci dacă al tău copil „inocent” se plimbă deja pe Pornhub, versiunea gay ? :))) Să fie Dumnezeu de vină ? :))))

  14. Rușine autoarei acestui articol .Se promovează ambiguitatea cu orice preț. Nu mai contează nimic ,aliniați la tembelismele altora care sunt ,,civilizați,,.Cunoașteți termenul de pupincurism politic corect?.

  15. @LR
    Poate ca dumneavoastra trebuie sa va informati despre ce sunt protestele din America si cauzele (nu cauza) lor, dar din surse diferite de cele controlate strict de stanga alunecata sever in neo-marxism si anarhism. Cunoscute se pare teoretic, din carti de propagandă, nu din traiul in comunismul ceaușist, de exemplu.
    Daca afro-americanii sunt nemultumiti de “consecintele rasismului sistematizat”, se pot prezenta civilizat la vot si alege un nou Barack Hussein Obama in fruntea Americii, care va eradica “rasismul sistematizat” asa cum a facut-o in cele doua mandate succesive, cu un succes nebănuit, nu ?
    Sau au alternativa de a merge intr-o țară unde nu exista “rasism sistematizat”, e.g. fosta Rhodesie (!), Somalia, Nigeria, Africa de Sud. Sunt ferm convins ca toate aceste țări vor fi incantate sa-i primească si ca afro-americanii vor gasi acolo oportunitatile de a-si construi prin munca susținută o viață mult mai buna decat in SUA.

    1. Domnule Marian, desi America are problemele ei cu neo-marxismul, nu de acolo am aflat cauzele protestelor, ci de la oamenii ce traiesc in America, prin intermediul internetului. Oamenii afro-americani au inceput cu proteste pasnice care au excaladat datorita brutalitatii politice si ale instigatorilor ce nu aveau de a face cu protestele.
      Oamenii afro-americani au mai avut proteste pasnice pana acum, iar acestea nu au schimbat cu mult situatia lor. Il numesc rasism sistematiz deoarece ei inca sunt discriminati pe baza culorii pielii, avand mai putin acces la educatie, locuri de munca ce platesc bine, etc. Argumentul dumneavoastra ca ar trebui sa se duca in tari din Africa ce nu i-ar discrimina pe baza rasei este ignorant daca nu chiar rasist, In majoritatea tarilor din Africa nivelul de trai este asemanator cu cel al afro-americanilor din SUA, daca nu mai prost, acele tarii au multe probleme cu sistemul de invatamant, cu tratamentul prost al copiilor (vedeti sacrificiile de copii pe motive religioase, casatoria intre fete minore si adulti). Pe langa acestea, multi dintre afro-americanii din SUA ar fii discriminati si datorita faptului ca nu ar stii limba vorbita nici in Somalia, nici in Nigeria.
      Afro-americanii cer un trai mai bun in tara in care locuiesc si au tot dreptul sa ceara asta, nu ar trebui nimeni sa se simta obligat sa traiasca in alta tara mai saraca doar ca sa nu fie privit mai rau decat oamenii de rasa alba doar fiindca sunt diferiti.

  16. familia este formata dintre un barbat si o femeie. NU mai incercati sa ne inoculati tampeniile de gen lgbt* etc… ca nu tine. Noi suntem conservativi, in sensul natural asa cum natura a fost creata de divinitate.
    Curentul lgbt+etc a fost creat pentru a nivela toate legile penale cu privire la violuri, incesturi, pedofilie, astfel incat anormalitatea sa devina normalul. Pana unde vreti sa ajungeti?! … Felicitari PMP-ului pentru intittiva legislativa de a interzice curentul gen lgbt+etc.

    1. Curentul lgbt+ nu va putea fi oprit doar pentru că au votat ei acum, asta ne va aduce înapoi în perioada comunistă unde nimic nu era acceptat și atunci despre ce dezvoltare vorbim când vine vorba de România? Nici una. Vă rog să îmi răspundeți sincer la o întrebare: daca unul din copii sau nepoții dvs. va face parte din lgbt+ nu îl veți mai iubi? Pentru ca eu vă asigur ca îl veți iubi la fel de mult și îl veti accepta așa cum e, mai ales pentru că va fi dat la o parte în societate de cei care sunt homofobi sau de cei trecuți de o anumită varstă și atunci cine mai rămăne? Familia, iar daca nici acolo nu poți să te bucuri și să fii tu însuți este foarte trist.

      1. Există nenumărate cazuri în care nu este nevoie ca propriul copil să adere la lgbt iar părinții sau măcar unul dintre părinți să nu îl mai iubească așa cum pretindeți că ar face un părinte cu un copil pe invers. Este foarte greu să îți asumi eșecurile în viață, de orice fel, darămite să vezi că ai un copil ,,special”. Hai recunoașteți că doar frica de propriul eșec vă determină să accepați ideea de nereuțită în viață nivelată la merge și așa.

  17. Copilul ar trebui să hotărască singur cu ce să se joace și ce îi place, nu să îi fie băgate pe gât unele lucruri pentru că “așa e normal”. Nu poți obliga pe cineva să fie “normal” dupa standardele altora, doar pentru că are un comportament diferit sau pentru că place pe cineva de aceelași sex. Nu este ceva anormal și mulți copii se tem să recunoască asta pentru că vor fi judecați sau poate chiar agresați. În loc de legi stupide ca acestea ar fi mai bine dacă ar face ore despre politică, pentru a știi ce sarcină are fiecare din parlament, sau o oră despre educația sexuala, care este necesară și folositoare în viață. România mai are multe de învățat, dar din cauza persoanelor închise la minte, care sunt de acord cu aceste lucruri, nu poate să se dezvolte așa cum au făcut alte țări din lume.

    1. Da… neaparat educatie sexuala. La 10-11 ani sau… na poate din primii ani de gradinita! Sa nu se mai joace cu masinute si papusi… Asta este evolutia! la fel de prost inteleasa ca si democratia de dupa ’89. Generatia – degeneratilor.

      1. Serios? Habar nu aveti cati copii de la 8 ani incolo se uita pe site-uri pornografice singuri fara sa zica nimanui si invata prostii, iar cu toate astea tot se joaca cu papusile/masinutele.Educatia sexuala este necesara pentru a afla informatii corecte deoarece parintii nu vorbesc despre acest subiect acasa cu ei.Majoritatea copiilor injura si incearca sa faca aceleasi lucruri pe care le face pe acele site-uri fara sa stie riscurile!Multi dintre parinti (mai ales la tara) nu le pregatesc pe fete si nu le spun tot despre igiena zonei intime si menstruatie, nestiind ce sa faca!Educatia sexuală nu e despre cum sa faca copiii sex, ok? Educatia sexuala include foarte multe, printre care igiena, menstruatie si corpul nostru deoarece multi copii ( in special baietii) isi bat joc si rad de ele in cazul in care li se intampla asta la scoala la 9 ani!Exista foarte multe fete de 12+ care raman insarcinate dupa un viol sau in special atunci cand le prostec baieti mai mari sa faca sex cu ei si ascund asta parintilor de rusine si nu habar nu au cum sa se protejeze!Nu mai implicati LGBT+ cu orele de educatie sexuala!Un copil poate fi gay si fara sa afle despre LGBT+!Nu are nicio legatura una cu alta!Nu-i ca si cum daca afla ca exista si alte tipuri de relatii in aceasta lume va vrea si acel copil sa fie la fel pt ca nu este un lucru bazat pe vointa omului! Din ce in ce mai rau o duce tara asta, iar dupa aceea sa nu va mirati ca toti isi bat joc de noi si majoritatea tinerilor pleaca in strainatate!Toata tara asta o duce in ultimul hal din toate punctele de vedere din cauza gandirilor incuiate si comuniste!Treste-te Romania 🤦‍♀️

        1. Dalia, asta e cu TOTUL altceva. Asta este o educatie care nu s-a facut in romanica nici pe vremea mioritei, lui stefan, carol, ceausescu sau base&restul de presedinti, nu se face acum si nu se va face nici in viitor. Si nu are nici-o legatura cu egalitatea de gen. Din pacate suma imbecililor ramane constanta, bine ca pleaca ca vitele la sparanghel sa aiba nemtii pe cine sa dea vina ca-i imbolnavesc de covid …

  18. Tragic. Ne indreptam intr-o directie gresita, arhaica. De ce? Pentru ca folosim ideea de “Dumnezeu” pentru a ascunde lipsa de empatie, rasismul, homofobia, transfobia, sexismul, etc. Nu “Dumnezeu” iti spune sa fii un idiot fanatic plin de ura, este doar inabilitatea romanilor de a le pasa de alti oameni in afara de ei insisi si incapacitatea de a intelege viata ca atare. Si mai tragic ca romanii cred in conspiratii absurde despre niste masuri luate spre binele lor si se proclama martiri pentru ca poarta masca in metrou dar felicita aceasta privare de libertate. Felicitari, ati adus Romania inapoi in anii 600! Cand incepem sa ardem din nou femei pe rug?

    1. Daca am ajuns sa avem nevoie de legi care sa defineasca biologicul, este grav. Daca pe un site care promoveaza educatia am ajuns sa dezbatem daca o lege care decide daca sau nu scoala poate promova conceptul de gen ca fiind diferit de sexul biologic, este corecta sau gresita, este iarasi grav. Viitorul educatiei in Romania suna bine! 🙂

    2. Daca un baiat care se simte fata intra in baia fetelor si fetele nu mai au intimitate unde este egalitatea de sanse. Daca un barbat la o competitie sportiva participa ca si femeie unde mai este egalitatea de sanse?

    3. @NA
      Oare nu va da de gandit ca d-voastră, care condamnați “lipsa de empatie”, “rasismul”, “homofobia”…simțiți nevoia sa-i etichetati pe cei care nu va impartasesc ideile ca fiind “idioți fanatici plini de ură ” ?
      A devenit un tipar ca oricine contestă asa numitul neo-liberalism (opinia mea, probabil greșită, fiind ca e de fapt un neo-marxism ce doar a inlocuit lupta de clasă a proletariatului cu lupta minoritatilor ” NEAPĂRAT progresiste” împotriva majoritatii “NEAPĂRAT retrogradă “) sa fie imediat taxat cu epitete deosebit de jignitoare. Credeți ca rezolvați ceva astfel ? Sau credeti ca va intimidati oponenții ? Mai grav, folositi termenul generalizator “românii” in această adevarata revarsare de IUBIRE…
      Unde e “privarea de libertate” in amendamentul la lege respectiv ?
      E cineva impiedicat sa propage definitiile non-biologice ale GENULUI in cluburi, simpozioane etc ? De ce vreti NEAPĂRAT sa răspândiți aceste definiții la grădiniță, de exemplu ?
      Vad ca il aduceți in discutie si pe “Dumnezeu” (ghilimelele va aparțin).
      Oare aceste ghilimele au ceva in comun cu modul in care Dumnezeu este privit in clipul de mai jos ?

      https://www.facebook.com/danbucurajurnalist/videos/584242268896811/

      Incercati sa înțelegeți ca tot mai mulți Români incep sa fie iritati de un asemenea comportament agresiv si dispretuitor la adresa unor valori impartasite foarte probabil de majoritatea largă a populației.

      Si incepem sa spunem NU ! Inclusiv la vot.

  19. Frustrare ca nu au luat bonusul lui Soros. Ce sa faci?! Mai bine va reprofilati ca in curind vor exista colonii de reeducare pt ăștia care viseaza la alte genuri decat cele create de natură. Canalul Giurgiu București urmeaza.

  20. “Inițiatorul amendamentului: un senator PMP teolog școlit în SUA” – daca nici exprimarea asta nu este o proba de rasism si discriminare, atunci nu stiu ce sa zic. discriminarea este religioasa – vezi referirea la un “teolog” iar rasismul – … scolit in “SUA”, ambele avand in mod cert un caracter denigrator la adresa unui senator roman. Doamna Pantazi, credeti ca puteti explica subtitlul Dvs.? Multumim.

    1. Nu înțeleg de unde vine interpretarea asta, de unde vă reiese dumneavoastră rasism sau discriminare. Autoarea pur și simplu a menționat niște detalii despre domnul senator.

      1. pai exact aici este problema – in primul rand nu stim care este relevanta acelor detalii si de ce sunt mentionate in titlu? de ce nu aflam amanunte despre cei doi initiatori ai legii? In alta ordine de idei, america (SUA) deja a inceput sa fie catalogata ca promovand apartheid-ul… Stefania, cum ti-ar place sa-ti vina copilul acasa dupa priele 3 lectiii si sa-ti explice ca il induci in erorare sustinand ca el este baiat cand de fapt este o fetita asuprita???????

        1. Draga tovarase aurel, iti sugerez sa recitesti litera cu litera tot textul si sa scrii o carte despre sensul si intelesul pe care tu il dai fiecarei litere. Oricum n-o s-o citeasca decat cei din republica teleorman, pentru ca cei din afara nu au nevoie de asemenea lamuriri despre sensuri ascunse, conspiratii paralele etc.

  21. este o masura extrem de corecta. daca domnisoara vlad alexandrescu doreste sa se declare de al treilea sex si sa utilizeze grupurile sanitare altele decat ale barbatilor nu are decat sa declare tot ce-i trece prin capsor. Atata ca nu stiu care este relevanta acestui individ care a vrut sa distruga sistemul de transplanturi din Romania, de ex.

  22. Cine tot e Vlad Alexandrescu asta in educatie, in cultura romaneasca de tot il citati atata? Ce a ajuns site-ul asta, spatiu al anormalitatii? Se mai gaseste aici ratiunea??

  23. Doamnă Pantazi, dacă puteți fi OBIECTIVĂ, mă ofer să vă trimit SACI DE DOVEZI că Legea 365/2018 obligă școala romînească să ne învețe copiii că pot fi ce gen vor ei, pe alese din cele 50+ de genuri ale fenomenului LGBTPQ+, nu doar băiat sau fată iar Convenția de la Istanbul este o UMBRELĂ sub care se ascund PEDOFILII DE NIVEL ÎNALT care vor adăuga litera P după LGBT la momentul potrivit lor? Cunoașteți ce e aceea INVAZIE CULTURALĂ? Cunoașteți ce e FEREASTRA OVERTON? Cunoașteți care e SCOPUL cărții „PAS CU PAS” scrisă de șifonierul vorbitor nemțesc? Cunoașteți cartea pentru copii în care băiețelul se bagă cu unchiul în pat, se dezbracă și se ating intim iar asta e expusă ca iubire de familie? Aș putea scrie toată seara, DOVEZI SÎNT SACI, ELEFANTUL E ÎN CAMERĂ însă EGO-ul și SUBIECTIVISMUL ne ORBESC…

    1. 2 screen shot-url cu dovezi din cei cativa saci ar fi suficiente. doar că nu există astfel de exemple în manuale.

    1. nu cred ca esti la curent.
      Senatul American a aprobat exact opusul.

      Nu ai voie sa discriminezi pe baza preferintelor sexuale sau de identitate ale unei persoane.

      Nu stiu de ce este un concept asa de greu pentru romani de inteles

    2. Adică ce ar fi votat SUA? Că eu aici locuiesc. Nu exista nici un fel de opreliști in educatia sexuală a copiilor in școli. Mai mult, o curte supremă conservatoare a votat exact ieri CONTRA discriminării LGBTQ la locul de muncă.

  24. Ce are a face una cu alta? Ce treaba are, nene, cu violul? Sunt legi separate. Violatorii sunt pedepsiti conform legii, ce prostii incercati sa bagati in cap oamenilor? Si pana la urma ce a facut rau aceasta noua lege? Desi nu sunt simpatizant PNL nicicum, eu nu cred ca e o lege gresita. In scoala se invata standardul, iar cine e din sfera altor minoritati sexuale, isi vede de ale lui, manifestam toleranta, ca asa e omeneste, dar nu promovam asta in scoli ca norma. Simplu.

    1. Nu spune nimeni că se promovează ca normă. Se oferă pur și simplu informații cu privire la subiectul acesta. Să luăm ca exemplu lecțiile despre comunism de la istorie. La fel, doar îi informează pe elevi despre acea ideologie, nu li se impune absolut nimic și nu se promovează ideologia.

    1. Foarte prost gandit, ca din cauza oamenilor ca dumneavoastra tara asta este in stadiul in care este in prezent.

  25. Cât plătește America în acest moment pentru tolerarea dincolo de orice limite a unor minoritati a caror agresivitate a ajuns să depășească frecvent limitele bunului simț ?
    Sa învățăm sa spunem NU cat inca mai e timp.

    1. America plateste pentru consecintele rasismului sistematizat, ce nu este la fel de evident ca segregarea sau sclavia, insa exista si afecteaza vietiile a nenumarati oameni afro-americani. Va rog informati-va despre ce sunt protestele care se intampla acum in America si cauza lor.

      1. ce proteste? spargeri de magazine, golaneala o data la 4 ani in anul electoral? Stiti ca majoritatea absoluta a negrilor morti in acte de violenta este tot prin negri si nu prin albi? Problema este brutalitatea politiei care nu e de ieri de azi ci inca de la sfarsitul secolului 19 – acolo trebuie facut ceva. Sub Trump populatia de culoare a avut/are cea mai scazuta rata a somajului din secolul asta. Au avut presedinte negru si nu a facut NIMIC pentru ei …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Ligia Deca a făcut apologia legilor educației la Senat, unde pachetul „România educată” este votat în ziua în care greva generală paralizează școlile. „Revendicările cadrelor didactice au legătură cu grila de salarizare, aflată în legea salarizării, nu în legile Educației”, spune ministra

Ministrul Educației, Ligia Deca, a elogiat proiectele de legi ale Educației, aflate pe ordinea de zi pentru vot final la Senat, în calitate de cameră decizională. Aceasta a prezentat o…
Vezi articolul

Marcel Ciolacu: Din 2024, la costul standard pentru cheltuielile salariale, creșterea este de 38% / Ligia Deca și premierul anunțau creșteri de 50% ale salariilor cadrelor didactice în 2024, față de mai 2023

Premierul Marcel Ciolacu a declarat, la începutul ședinței de Guvern, că „aprobăm majorări semnificative ale costului standard per copil în creșă, grădiniță și școală, începând din acest an”. Acesta a…
Vezi articolul

Propunerea de a trece la “orarul de iarnă” vine de obicei de la directorul școlii, nu de la elevi, iar cadrele didactice sunt majoritare și votează în acord cu directorul, spune Robert Avram, președintele Consiliului Național al Elevilor

Consiliul Național al Elevilor susține recomandarea trimisă marți de Ministerul Educației conform căreia „descurajează practicile unităților de învățământ care trec la orarul de iarnă și reduc durata orelor și a pauzelor”. Președintele…
Vezi articolul