Organizații ale elevilor îi îndeamnă pe elevi să ofere feedback profesorilor, lucru care “s-a întâmplat foarte rar”

2.014 vizualizări
Foto: © Wutthichai Luemuang | Dreamstime.com
Consiliul Județean al Elevilor Constanța și Consiliul Județean al Elevilor București arată, în comunicate transmise marți, că “deși elevii au câștigat dreptul de a oferi feedback semestrial anonim profesorilor lor, acest lucru s-a întâmplat foarte rar” în unitățile de învățământ. Cele două organizații îi îndeamnă pe elevi să-și exercite acest drept și să îl întrebe pe profesorul diriginte referitor la momentul când acest lucru se va întâmpla.

Organizațiile amintesc că “feedbackul nu este nici evaluare, nici monitorizare a activității profesorilor, ci este pur și simplu opinia elevilor referitoare la actul educațional. În momentul în care elevul și profesorul înțeleg că sunt de partea aceleiași baricade a educației, feedbackul devine o normalitate”.

Comunicatul CJE Constanța (cel al CJE București este similar):

Consiliul Județean al Elevilor Constanța îndeamnă elevii să ofere feedback profesorilor de la clasă! 

Deși elevii au câștigat dreptul de a oferi feedback semestrial anonim profesorilor lor, acest lucru s-a întâmplat foarte rar în unitățile de învățământ. La începutul lunii iunie, ministrul Educației a semnat ordinul pentru aprobarea metodologiei de acordare a feedbackului semestrial, menită să faciliteze dialoguri reale în sălile de la clasă, cu privire la calitatea actului educațional, așa cum este el perceput de elevi. 

După încheierea situației școlare, profesorii diriginți vor notifica elevii cu privire la perioada în care vor oferi feedback. Ulterior, beneficiarii direcți ai educației vor completa un formular anonim (în format fizic sau online), care va cuprinde itemi referitori la încurajarea, de către profesor, a participării elevilor la oră, utilizarea tehnologiei digitale în cadrul orelor de curs, ritmul de parcurgere al materiei și atmosfera generală din cadrul unei ore. Răspunsurile elevilor vor fi ponderate în funcție de participarea lor la ore, iar rezultatele vor fi prezentate într-un raport general pe clasă, dar și într-o dezbatere între elevi și profesorii lor, la începutul semestrului următor, prin care se vor identifica soluții pentru rezolvarea problemelor semnalate în fișele de feedback. 

Pe această cale, invităm elevii din clasele V-XII/XIII să adreseze profesorului diriginte întrebări cu privire la momentul în care se va acorda feedback cadrelor didactice de la clasă, și să ni se alăture în creionarea unui sistem de învățământ cu adevărat centrat pe elev și pe nevoile acestuia. 

„Feedbackul este, cu siguranță, cel mai relevant și concludent mecanism prin care profesorul poate vedea nivelul bunăstării elevului la cursuri. Feedbackul nu este nici evaluare, nici monitorizare a activității profesorilor, ci este pur și simplu opinia elevilor referitoare la actul educațional. În momentul în care elevul și profesorul înțeleg că sunt de partea aceleiași baricade a educației, feedbackul devine o normalitate, un aspect elementar în definirea unui sistem de învățământ centrat pe elev și pe nevoile lui”, a declarat Silviu Morcan, președintele Consiliului Județean al Elevilor Constanța.”

Foto: © Wutthichai Luemuang | Dreamstime.com

Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.


1 comment
  1. Sunt elevi care vin la scoala doar sa socializeze. A invata nu este pentru ei o preocupare, dar ca orice copii rasfatati, vor note mari.
    La materiile la care este greu sa” impusti” note mari fara sa inveti ritmic (de exemplu la stiintele exacte), desigur ca acesti elevi se vor razbuna pe profesori, cu ajutorul armei pe care Ministrul Educatiei le-a pus-o in maini.
    Sa nu comparam masa eterogena a elevilor de gimnaziu (si chiar de liceu, la liceele slabe sau medii) cu masa studentilor, care chiar merg toti la facultate pentru a învăța.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Subiecte simulare județeană pentru Evaluarea Națională 2024. La limba română, elevii din Maramureș au avut să motiveze dacă momentele dificile pot fi depășite mai ușor cu ajutorul prietenilor

Elevii din județul Maramureș au susținut luni, 11 decembrie, proba scrisă la Limba română din cadrul simulării județene a Evaluării Naționale 2024. La subiectul I, unul dintre textele la prima…
Vezi articolul

Din ianuarie 2023, copiii care fac sport de performanță ar putea primi lunar tichete în valoare de 150 de lei pentru a-și cumpăra echipamente / Guvernul, care recent a lansat Strategia Națională pentru Sport, nu a susținut proiectul de lege care merge acum la promulgare

Un proiect de lege prin care copiii care sunt legitimați la un club sportiv și fac sport de performanță, primesc tichete în valoare de 150 de lei pe lună, a…
Vezi articolul
Tichete educaționale 2024

Întârzieri la tichete educaționale, solicitate deliberat de Ministerul Fondurilor Europene către inspectoratele școlare. Responsabil cu tichetele de 500 de lei: Cei de la MIPE ne-au solicitat să mai întârziem puțin predarea pentru ca urmează să vină procedura

Școlile care au intrat în posesia cardurilor educaționale în valoare de 500 de lei nu le pot distribui deocamdată părinților pentru că Ministerul Fondurilor Europene nu a finalizat procedura pe…
Vezi articolul