Patriarhul Daniel cere ”intensificarea cooperării dintre Familie, Biserică și Școală” pentru predarea orelor de religie și denunță presupuse ”tendințe ideologice individualiste și secularizante” în societate.
Prezent la consfătuirea profesorilor de religie, Patriarhul Bisericii Ortodoxe a criticat voalat ”noile reglementări legislative cu privire la ora de Religie”, spunând că în pofida acestor un număr ”foarte mare” de elevi și părinți au ales să participe la aceste ore, potrivit unui comunicat al Patriarhiei.
Patriarhul Daniel le-a cerut preoților să sprijine activitatea educațională a copiilor și tinerilor din parohiile lor, inclusiv prin asigurarea banilor necesari pentru acoperirea costurilor materialelor didactice pentru copiii din familii defavorizate.
Reamintim că orele de religie, deși opționale, sunt greu de ocolit de elevi din cauză că multe școli nu oferă o alternativă. Astfel, dacă un elev alege să nu facă ora de religie, deseori e obligat să stea singur în biblioteca școlii. În plus, media de la religie e folosită de mulți elevi din gimnaziu pentru a-și crește media generală, cea care este luată în calcul la admiterea la liceu.
Sursa foto: Basilica.ro