Ore online pentru peste 1.200 de elevi din județul Prahova joi, după ce gazele nu ar avea presiune și școlile au rămas fără căldură

874 de vizualizări
Foto: elevă cazată la Colegiul Economic Craiova
Peste 1.000 de elevi din două comune ale judeţului Prahova vor face cursuri în sistem online din cauza unor probleme survenite, în ultimele zile, în alimentarea cu gaze naturale, transmite Agerpres.

Inspectorul-şef al Inspectoratului Şcolar Judeţean Prahova, Ilona Rizea, a precizat, miercuri, pentru Agerpres, că probleme sunt la Ciorani, fiind afectate un liceu şi o şcoală gimnazială (908 elevi şi preşcolari) şi la Tomşani, unde este afectată o şcoală gimnazială (326 elevi).

Primarul comunei Tomşani, Mihai Florin Pelin, a precizat, conform sursei citate, că, potrivit datelor pe care le-a obţinut de la furnizorul de gaze, sincopele au apărut pe fondul presiunii scăzute ca urmare a creşterii consumului determinată de temperaturile scăzute din ultimele zile.

Edilul spune că sincopele în alimentarea cu gaze afectează circa 1.800 de gospodării.

Acesta a declarat pentru News.ro, potrivit G4Media, că dacă până joi nu va fi reluată alimentarea cu gaze, cel mai probabil şi vineri elevii vor rămâne acasă.

În urma solicitării de informaţii transmisă de Primărie către furnizorul de gaze naturale cu privire la acest aspect, am fost informaţi că din cauza temperaturilor scăzute înregistrate şi implicit a consumului ridicat de gaze naturale, presiunea în conducta de amonte prin care se face livrarea de gaze este foarte scăzută.

Producătorul de gaze naturale anunţă că furnizarea se va face cu întreruperi în următoarele zile. Administraţia locală a făcut demersuri către Prefectura Prahova, Consiliul Judeţean Prahova şi ANRE pentru identificarea unei soluţii la această problemă„, a scris Pelin pe Facebook.


3 comments
  1. Ah, da? Si acasa le merg gazele, nu? Ca e pe banii parintilor si profesorilor. Ce smecherie! Cateva zile-o saptamana de online inseamna cheltuieli imense pentru o familie indiferent cu ce s-ar incalzi si de asemenea la consumul de curent. Nimeni nu vrea sa consume bsnii pe o luna intreaga. Iar la tara oamenii abia aduna o vara de munca bani de lemne care sa le ajunga toata iarna,nu doar o luna. Online necesita caldura constanta si continua. Curent si internet. Nu mai sunt patintii fraierii dinainte… S-a terminat cu fraiereala.

    1. Hotărăște-te ce vrei. Să înghețe acasă sau să înghețe la școală? Că dacă îngheață la școală, săriți toți să cereți guvernului să inventeze apa caldă și să încălzească școlile, cum o fi și cum s-o pricepe. Măcar acasă se bagă sub plapumă când deschide telefonul pentru Meet. La școală ce ar trebui să facă, la minus 10 grade, să își sufle în pumni și să îndure?!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Inspectoratele școlare județene și direcțiile de sport și de cultură vor trece în subordinea autorităților locale, de la 1 ianuarie 2025 – măsură de reducere a cheltuielilor, anunțată de Ministrul Finanțelor / În noua lege a Învățământului, inspectoratele sunt înlocuite cu direcții județene subordonate Ministerului Educației

Ministrul finanțelor, Marcel Boloș, a anunțat un pachet de 50 de măsuri pentru reducerea cheltuielilor bugetare, pentru următorii ani. Printre acestea: descentralizarea inspectoratelor școlare județene, care vor trece din subordinea…
Vezi articolul

Ligia Deca vrea să modifice legislația astfel încât ministrul să fie președintele Comisiei Naționale pentru UNESCO a României, după ce și-a trecut în CV această calitate, deși nu o avea, potrivit legislației – proiect de HG

Ligia Deca propune ca președintele Comisiei Naționale pentru UNESCO să fie chiar ministrul educației, într-un proiect privind organizarea şi funcţionarea Comisiei Naţionale a României pentru UNESCO, pus în dezbatere publică,…
Vezi articolul