O sentință pronunțată săptămâna aceeasta de Înalta Curte de Casație și Justiție „anulează Ordinul Ministrului Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice nr. 4662/01.08.2016”, adică ordinul prin care fostului premier Victor Ponta i s-a retras titlul de doctor după ce CNATDCU a constatat că acesta a plagiat. Sentința a fost pronunțată în urma unei acțiuni de revizuire la care Victor Ponta a apelat după ce, tot la ICCJ, el pierduse definitiv procesul prin care contesta ordinul de retragere a titlului de doctor.
Victor Ponta a cerut revizuirea în noiembrie 2022. Informația era semnalată, ulterior, de HotNews.ro, care nota că Ponta folosea decizia din acel an a Curții Constituționale în încercarea de a recâștiga titlul de doctor. Mai precis, el a acționat după decizia CRR potrivit căreia titlul de doctor poate fi anulat doar dacă „nu a intrat în circuitul civil și nu a produs efecte juridice”, decizie care a dezarmat instituții precum CNATDCU, angajate în procedurile de combatere a plagiatului – detalii despre impactul acesteia aici. Ulterior, noile legi ale educației, din 2023, au introdus noi reguli privind verificarea doctoratelor plagiate, diluând autoritatea forurilor de tip CNATDCU.
Soluția pronunțată de ICCJ – Secția de Contencios Administrativ și Fiscal în data de 18 septembrie este definitivă. Ea admite cererea de revizuire și modifică decizia din 2020, în recursul declarat de Victor Ponta, anulând ordinul Ministerului Educației 4662 din 2016. „Menține în rest sentința recurată”, mai spune decizia de acum a instanței.
Soluția ICCJ din 18.09.2024:
- „Admite cererea de revizuire formulată de revizuentul Victor Viorel Ponta împotriva deciziei civile nr. 3466 din 13 iulie 2020, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia de contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. 6805/2/2016. Schimbă decizia civilă nr. 3466 din 13 iulie 2020, în sensul că: Admite recursul declarat de recurentul reclamant Ponta Victor Viorel împotriva sentinţei civile nr. 363 din 7 februarie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a VIII- a Contencios administrativ şi fiscal. Casează în parte sentinţa recurată, şi rejudecând: Admite în parte cererea de chemare în judecată. Anulează Ordinul Ministrului Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice nr. 4662/01.08.2016. Menţine în rest sentinţa recurată. Definitivă. Pronunţată astăzi, 18 septembrie 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei”.
Ordinul 4662/2016, semnat de ministrul de atunci al Educației, Mircea Dumitru, menționa că:
- „Se retrage titlul științific de doctor în domeniul drept, acordat domnului Ponta V. Victor Viorel de către Universitatea din București, conferit prin Ordinul ministrului educației, cercetării și tineretului nr. 5663 din 15.12.2003.
Tot la ICCJ, Victor Ponta a pierdut, în 2020, procesul împotriva Ministerului Educației prin care contesta ordinul emis de Mircea Dumitru. El făcuse recurs împotriva unei decizii similare din 2017 a Curții de Apel București, iar decizia ICCJ a rămas definitivă – până când fostul premier a apelat la calea revizuirii, în urma deciziei CCR din 2022.