Ordinul fostului ministru Cîmpeanu prin care a fost demis fostul președinte ARACIP, Șerban Iosifescu, a fost anulat în instanță / Ministerul trebuie să-i plătească despăgubiri fostului șef al agenției care evaluează școlile și grădinițele

2.714 vizualizări
Foto: Mădălina Turza
Ordinul ministrului Educației Sorin Cîmpeanu, din august 2021, prin care a fost demis fostul președinte al ARACIP, Șerban Iosifescu agenția care evaluează școlile și grădinițele, a fost anulat printr-o sentință a Curții de Apel București. Aceasta obligă, totodată, Ministerul Educației să-i plătească lui Iosifescu despăgubiri aferente veniturilor care i s-ar fi cuvenit în această perioadă, Curtea respingând, însă, cererea lui de reintegrare pe post, formulată în dosar, după cum a spus el, vineri, pentru Edupedu.ro.

Sentința definitivă pronunțată de Curtea de Apel, în acest dosar, în data de 11 mai obligă Ministerul să îi plătească lui Șerban Iosifescu despăgubiri “constând în diferența dintre sumele pe care reclamantul le-ar fi încasat cu titlul de drepturi salariale şi sumele încasate efectiv cu titlul de pensie de la 03.08.2021 şi până la 09.05.2023”. 

Hotărârea vine în urma unui recurs făcut de Șerban Iosifescu în procesul deschis împotriva Ministerului și a Ministrului Educației după eliberarea sa din funcție, în urmă cu aproape doi ani.

Sentința publicată pe portalul instanțelor de judecată:

  • “Admite recursul. Casează sentinţa atacată şi rejudecând: Admite în parte acțiunea. Anulează Ordinul Ministrului Educației nr. 4530/2021. Obligă-intimatul pârât la plata către reclamant a despăgubirilor constând în diferenţa dintre sumele pe care reclamantul le-ar fi încasat cu titlul de drepturi salariale şi sumele încasate efectiv cu titlul de pensie de la 03.08.2021 şi până la 09.05.2023, sume ce vor fi actualizate cu indicele de inflaţie de la data scadenţei fiecărei sume şi până la data plăţii efective. Respinge în rest acțiunea. Definitivă. Pronunţată prin intermediul grefei instanţei azi, 11.05.2023.”

Contactat de Edupedu.ro, Șerban Iosifescu a explicat ce anume a respins instanța și ce înseamnă aceasta din punct de vedere al considerațiilor lui inițiale, cum că un ordin ilegal al ministrului ar produce efecte asupra conducerilor ulterioare ale ARACIP:

  • În cazul cererilor respinse de Curtea de Apel “era vorba de reintegrare. Atunci era posibil, dar acum nu mai era posibil pentru că au trecut cei trei ani de când am solicitat prelungire. Eu am solicitat  prelungirea (pe postul de președinte ARACIP – n. red.), mi-a fost aprobată de ministrul de atunci, Monica Anisie. Cîmpeanu a spus că trebuie o astfel de solicitare în fiecare an. Se pare că nu trebuia. Nu am motivarea scrisă, când o voi avea atunci vom vedea exact. (…) Orice hotărârea judecătorească are efecte către viitor. Dar, dacă am corela acest lucru cu expirarea, acum două zile, a celor trei ani în care am primit prelungire, practic nu produce efecte”.

Fostul ministru al Educației, Sorin Cîmpeanu, a anunțat pe 3 august 2021 că îl eliberează din funcția de președinte ARACIP pe Șerban Iosifescu, după ce în cadrul instituției fuseseră constatate “nereguli atât de grave, încât depășesc limitele de competență ale Ministerului Educației”.

În data de 9 august 2021, Șerban Iosifescu își anunța intenția de a contesta în instanță ordinul de eliberare din funcție, despre care spunea că a fost făcută într-o manieră ilegală. El arăta, atunci, pentru Edupedu.ro că apelează la proces deoarece era o “problemă de legalitate”: “Problema este de legalitate, pentru că dacă noul președinte a fost numit în baza unui ordin ilegal, atunci orice semnează, inclusiv ordine de ministru care vor fi propuse Ministerului Educației pentru autorizare și acreditare, vor deveni nule de drept”.

În urma plecării lui Iosifescu, la ARACIP au fost o serie de schimbări, începând cu numirea în funcția de președinte a Alinei Paraschiv, care și-a dat demisia după doar o lună. În martie 2022 a fost numită pe post Mariana Dogaru, lector la Universitatea Politehnica, despre care, în vara anului trecut, Edupedu.ro scria că instalase la Agenție o “Republică Dolj”, prin numirea în funcții a unor apropiați.

Citește și:
BREAKING Parchetul, sesizat în legătură cu nereguli la ARACIP, anunță ministrul Educației. Președintele agenției, Șerban Iosifescu, a fost eliberat din funcție
Președintele demis al ARACIP, Șerban Iosifescu, anunță că va contesta în instanță ordinul eliberării sale din funcție, pe care îl consideră ilegal

4 comments
  1. Chiar asa de incompetenti sa fie juristii redactori de OM din Ministerul Educatiei ca sa nu doreasca/ poata/ stie sa argumenteze LEGAL decizia de demitere a fostului Director al ARACIP ??? FELICITARI JUSTITIABILULUI SI JUSTITIEI PENTRU DEMONSTRAREA INCOMPETENTEI ACESTORA! Aceasta sentinta este inca o dovada de crasa incompetenta a juristilor pe langa preluarea de catre ei – prin copy-paste ca plagiatorii – in noile proiecte de legi ale invatamantului (totalizand 650 pagini – o alta dovada a incompetentei juristilor) a unor pagini intregi din ABROGATA Lege 87-2006 aproband trist celebra OUG 75-2005 privind asa-zisa asigurare a calitatii educatiei (de fapt doar evaluare + acreditare si doar in scopul justificarii finantarii publice) prin implicarea, TOTAL AIUREA a “modelului de guvernare bazat pe Leviathan”. Nici macar atunci cand – in anii 2011-2013 – o echipa de cercetatori romani si straini a denuntat (in articole de uz extern publicat in limba engleza si cunoscute de dna Ligia Deca, atunci consilier prezidential) INEFICIENTA si INUTILITATEA acestui model, propunand renuntarea la el, aceiasi juristi incompetenti au reactionat doar prin respingere sau neangajare/ “tacere diplomatica” la toate petitiile, memoriile, articolele, lucrarile de licenta/ masterat/ doctorat solicitand anularea OUG 75-2005, o colectie de grave confuzii conceptuale, erori, prejudecati si regretabile lacune… De fapt, asa cum am scrIs argumentat de zeci de ori (inclusiv pe contributors.ro), ARACIP nici nu trebuia sa existe, conform recomandarilor (nu ordinelor!) ministrilor educatiei din UE16! Intrucat Comisia pentru invatamant din Camera Deputatilor a decis deja CONTINUAREA SIMULACRULUI ASIGURARII CALITATII EDUCATIEI mai ramane ca decizia incetarii simulacrului (inclusiv, CU MINIMUM DE EFORT SI MAXIMA COMODITATE, prin eliminarea sintagmei fara acoperire in fapte “asigurarea calitatii” din textele legislative). sa fie stabilita in Comisia pentru invatamant din Senat sau prin respingerea promulgarii de catre Presedinte, pentru care proiectul sau profesional “ROMANIA EDUCATA” ar trebui sa fie complet incompatibil cu SIMULACRUL asigurarii calitatii educatiei si cu IMPOSTORII/ PROFITORII acestei situatii incredibile care dureaza de 18 ani!

  2. Deci ME plateste din buget salariul dinozaurului care a stat acasa?

    De ce nu plateste tracktoristul si cine l-a sfatuit sa-l scoata pe dinozaur la pensie?

    1. Statul român plătește de 2 x,1 x Câmpeanu,și 1x Demisul de Cămpeanu,dacă ar fi un caz izolat,nimic anormal,dar țară este plină de așa Ceva,și mai ales de Prescripții, mă bucur câ sunt român….

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

13 universități românești, incluse în clasamentul Times Higher al universităților din țări cu economii emergente. Doar trei figurează în jumătatea superioară a rankingului. Majoritatea – la coadă

Academia de Studii Economice din București, Universitatea Babeș-Bolyai și UMF Iuliu Hațieganu din Cluj-Napoca conduc clasamentul universităților românești incluse în ranking-ul Times Higher Education pentru țări cu economii emergente 2021,…
Vezi articolul

O comisie de anchetă pentru abuzurile asupra minorilor ar putea fi înființată la Senat, spune vicepreședintele forului, Alina Gorghiu: Știți că în momentul acesta, dacă un profesor săvârșește acte sexuale sau hărțuiește un elev este în continuare la catedră? Proiectul zace undeva în sertarele Camerei Deputaților

O comisie de anchetă pentru abuzurile comise asupra minorilor din centrele rezidenţiale va fi înfiinţată la Senat, fiind deja strânse semnăturile necesare în acest sens, a declarat marţi vicepreşedintele Senatului,…
Vezi articolul
Înscrierea la Evaluarea Națională Documente / Foto: Pexels.com

USR îi cere ministrului Ligia Deca să publice de urgență proiectele “de modificare a legilor Educației”: “Cum să îți permiți să ascunzi societății tocmai proiectele ce urmează să modeleze viitorul copiilor acestei țări?”

Senatoarea USR Simona Spătaru îi solicită Ligiei Deca, ministrul Educației, “publicarea urgență a proiectelor de modificare a legilor Educației, acestea nefiind prezentate în mod oficial de Ministerul Educației până la…
Vezi articolul