Premierul Ludovic Orban a anunțat că personalul administrativ din școli va fi trimis în șomaj tehnic, la fel ca alte categorii de bugetari, dar cadrele didactice nu vor fi supuse acestei măsuri, potrivit G4Media.ro.
Redăm declarația premierului:
Realizator: Şi ce se va întâmpla cu anul şcolar? Elevii sunt acasă. Profesorii la fel, iar părinţii …
Ludovic Orban: Acum este vacanţă. Deci, anul şcolar se va încheia. Nu există niciun pericol legat de încheierea anului şcolar, de susţinerea examenelor.
Realizator: Noi ne gândeam mai degrabă cum vor fi afectaţi profesorii, de exemplu, de măsurile pe care le aveţi în vedere?
Ludovic Orban: La ce anume vă referiţi?
Realizator: La aceea de a reduce veniturile, de şomaj tehnic, poate.
Ludovic Orban: Deci, eu cred că e nevoie de solidaritate a românilor în faţa crizei. Peste un milion de români sunt afectati şi li s-au suspendat contractele de muncă şi efectiv nu mai pot să-şi desfăşoare activitatea. Chiar şi angajaţii din companiile care lucrează, lucrează în nişte condiţii dificile. Cred că principiul solidarităţii trebuie să fie valabil pentru toţi angajaţii, inclusiv pentru angajaţii din sectorul public. Măsura pe care o gândim este o măsură care, pe de o parte, ţine cont de nişte considerente epidemiologice şi, pe de altă parte, are la bază şi o necesitate. gândiţi-vă că resursele bugetare sunt mult dimunuate. Gândiţi-vă că în multe instituţii publice nu se lucrează la capacitate, pentru că sunt foarte mulţi angajaţi ai instituţiilor publice care evită să îşi desfăşoare activitatea în instituţiile publice. Or, eu cred că este o măsură de bun simţ ca şi în sectorul public să existe o formă de a restrânge activitatea, mai ales în domeniile unde se poate restrânge aceasta activitate. Mecanismul pe care l-am gândit este un mecanism de bun simţ. Angajaţii instituţiilor se împart în două jumătăţi: jumătate lucrează 15 zile şi 15 zile stau acasă, beneficiind de forma de şomaj tehnic de care beneficiază angajaţii şi din sectorul privat, şi în celelalte 15 zile lucrează cealaltă jumătate, iar partajarea angajaţilor trebuie să se facă astfel încât să se asigure funcţionalitatea acestor instituţii publice. Sigur că fac excepţie de la această măsură zonele unde nu se poate aplica această măsură, de exemplu, sănătatea, de exemplu, instituţiile care sunt implicate în prima linie a bătăliei, cum e Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul Apărării. De asemenea, în ceea ce priveşte profesorii, mai ales că este nevoie de o creştere a activităţii profesorilor pe final de an şi pentru pregătirea tuturor examenelor, nu se va aplica nici către cadrele didactice. Către personalul administrativ se va aplica, dar nu se va aplica măsura la cadrele didactice. Cu aceste excepţii pe care le-am menţionat, noi considerăm măsura o măsură normală, de bun simţ, care permite diminuarea riscului de răspândire a virusului în instituţiile publice, pentru că în perioada de 15 zile în care angajaţii instituţiilor publice nu-şi desfăşoară activitatea, practic se poate identifica, se poate manifesta, în cazul în care unul sau doi sunt infectaţi şi astfel îi ferim de riscul de infectare a tuturor angajaţilor. Măsura, repet, are atât considerente de solidaritate, cât şi considerente de natura activităţii restrânse în multe instituţii. Am uitat să menţionez între excepţii, din zona Ministerului Muncii, acele entităţi care sunt implicate direct în derularea măsurilor de susţinere a companiilor şi cetăţenilor, şi aici mă refer la AJOFM-uri, Agenţiile Judeţene de Ocupare a Forţei de Muncă, care sunt cele care procesează toate solicitările de acordare a şomajului tehnic şi, de asemenea, la /…/ care procesează celelalte forme de ajutorare, care sunt acordate către alte categorii decât angajaţii.
FOTO: gov.ro