Orban: Dacă un profesor vrea să lucreze până la 70 de ani, trebuie să decidă el, nu un director, pe ochi frumoși. Nu modificăm vârsta de pensionare, dar în Educaţie sunt persoane care pot să lucreze şi după 65 de ani

33.806 vizualizări
“Nu modificăm vârsta de pensionare, dar există domenii în care unele persoane pot lucra şi peste 65 de ani”, a declarat premierul Ludovic Orban marţi seară după o întâlnire cu oamenii de afaceri la Hotelul Athenee Palace Hilton. Şeful Executivului a făcut astfel precizări în privința informaţiilor apărute în presă, ori pe reţelele de socializare cum că ar intenţiona modificarea vârstei de pensionare şi că ar exista un proiect în lucru pentru creșterea acesteia. “Fake news”, a declarat Orban.

Premierul a spus că “în anumite domenii cum sunt educația, cultura, sănătatea sunt persoane care pot să lucreze și după vârsta de 65 de ani în măsura în care își păstrează capacitatea de a lucra. Până la o vârstă, să zic până la 70 de ani”. Acesta a dat exemplul profesorilor, care ar trebui, în opinia sa, să poată decidă dacă vor să rămână la catedră şi până la ce vârstă vor asta, nu să se întâmple ca acum, când, mai spune Ludovic Orban, “dacă vrea directorul școlii, pe ochi frumoși, să-l mai lase un an să vină să predea cu ora”.

Cele mai recente date despre numărul profesorilor pensionari sunt din anul școlar 2017-2018, când 5.428 de norme (dintr-un total de 217.862 la nivel național) au fost ocupate cu personal didactic calificat pensionat încadrat în regim de plata cu ora.

Redăm integral răspunsul premierului:

Reporter: “Există la Ministerul Muncii un astfel de proiect de creștere a vârstei de pensionare?”

Ludovic Orban: “Nu, nu, nu. Fake news marca unei anumite părți. N-am spus asta, am spus următorul lucru. În anumite domenii cum sunt educația, cultura, sănătatea sunt persoane care pot să lucreze și după vârsta de 65 de ani în măsura în care își păstrează capacitatea de a lucra. Până la o vârstă, să zic până la 70 de ani.

Ceea ce am spus eu este că trebuie să li se permite să decidă ei dacă lucrează până la vârsta respectivă. Sigur că vârsta de pensionare rămâne 65 de ani, dar decizia dacă ei continuă, trebuie să le aparțină lor. Nu, cum e cazul educației, să li se dea din an în an, dacă vrea directorul școlii, pe ochi frumoși, să-l mai lase un an să vină să predea cu ora. Trebuie să fie decizia cadrului didactic dacă vrea să continue după 65 de ani și pe ce perioadă. Dacă vrea să se pensioneze la 69, să se pensioneze la 69.”

Reporter: “La Ministerul Muncii există un astfel de proiect?”

Ludovic Orban: “Nu există încă. Eu am dat un răspuns la întrebarea legată de faptul că pot să rămână în educație, în anumite școli, catedre neacoperite pentru că aceste ore sunt ținute de profesori pensionari. Și am dat o posibilă soluție.”

Răspunsul premierului Orban vine în contextul în care Guvernul, prin ministrul muncii Violeta Alexandru a anunţat că are în plan ca profesorii pensionari să fie obligaţi să opteze între pensie şi salariu dacă vor să predea şi au pensii peste salariul minim brut. Aceeaşi regulă s-ar aplica oricărui angajat care ia pensie şi vrea să lucreze în sistemul bugetar, potrivit explicaţiilor ministrului.

“Ne-am gândit la aceste situaţii (n.r în care nu există cadre didactice calificate) şi am prevăzut un articol special prin care profesorii pot opta să rămână în învăţământ şi după pensionare şi să poată cumula pensia cu salariul, dacă pensia lor nu depăşeşte cuantumul salariului minim brut pe economie. Dacă pensia depăşeşte acest prag, atunci cadrele didactice vor trebui să opteze fie pentru pensie, fie pentru salariu”, a declarat ministrul Muncii, Violeta Alexandru pentru Edupedu.ro.

Ministrul a menţionat că aceasta este una dintre variantele de lucru şi că nu a luat o decizie finală până la acest moment. Săptămâna aceasta proiectul de act normativ va fi pus în dezbatere publică şi vor fi consultări cu toţi partenerii sociali, a mai spus oficialul pentru Edupedu.ro.

Salariul mediu brut pe economie este în prezent de 2.080 de lei, iar Guvernul a propus recent ca acesta să crească la 2.230 de lei de la 1 ianuarie 2020.

Nu există date publice despre pensia medie din sectorul Învăţământ, dar pensia medie de asigurări sociale pentru limită de vârstă era de 1.389 de lei în trimestrul II 2019, potrivit INS.

Reamintim că în ianuarie 2019 ministrul Educaţiei de atunci Ecaterina Andronescu a decis că profesoarele pot rămâne la catedră peste vârsta de 65 de ani. Aceasta a modificat Metodologia privind mobilitatea personalului didactic. “O doamnă a sesizat Curtea Constituțională pentru discriminarea dintre domni și doamne și atunci am fost obligată să corectez metodologia. Nu este obligatoriu, dar cine vrea să rămână, poate“, a explicat atunci Andronescu pentru Edupedu.ro.

FOTO: gov.ro


20 comments
  1. Lucrez si eu in invatamant pe post de contabil, e foarte grea munca de dascal ,dar doar pentru cei care o fac cu daruire, pt cei care o fac doar pentru fluturas si salar e VIS. Nu cred ca sunt singura care gandesc asa , intradevar programa nu este in conformitate cu realitatea, dar nici cadrele ( de care vorbeam) nu fac nimic pt a educa in vreo directie copii. Ma zbat si ma implic foarte mult in aspectul scolii, in dotarii, in tot ce tine pentru a nu lipsi nimic pentru a avea rezultate bune . Degeaba .
    O problema cu care insist si ma doare tare este legata de curatenia in scoala , unora dintre profesori nu li se pare normal sa ii puna pe copii sa isi faca curatenie in clasa, scoala sau curte, zic ca se simt jicniti, ee, eu nu, fac cu ei curatenie de cate ori consider. Pentru ei pauza e pentru barfa, shoping, admirari, copii se pot bate, se pot lovi ei sunt de vina. Oare cand doamne vom avea constiinta lucrului bine facut, si mai ales in invatamant unde viitorul copiilor depinde de noi.

  2. Fiecare are dreptatea lui/ei!
    Nu uitați că anii trec și veți “evaluați ” de către elevii, părinții lor, copiii și nepoții dvs!
    Sa fiți sănătoși oricum!
    Ce părere aveți despre “lăsatul moștenire a catedrelor didactice”. Nu văd scris nimic despre această regulă scrisă în Legea Învățământului. Nu e așa că vă convine???
    Numai bine!

  3. Avem şi noi în oraş o tanti în funcţie de directoare care face crize de isterie şi vorbeşte ca o ţaţă pt că ea e streasată, vezi Doamne, de cei de la inspectorat sau de părinţi sau de probleme! Şi aşteaptă prin urmare să-i facă alţii treburile şi orele, că ea are altă treabă. Dar cine o ţine? Banii, evident, că şi eu aş sta până mor pe salariu baban şi pensie, că doar ce poate fi mai relaxant, după ce chiar te-ai stresat în timpul activităţii, să mai stai nişte anişori ştiind că, dacă chiar te enervează cineva, îţi bagi picioarele şi pleci acasă unde nu eşti în şomaj, ci la pensie?

  4. Tovarăşa Andronescu a făcut o mare nedreptate, pe care văd că PNL nu are de gând s-o îndrepte (au şi ei calculele lor privitoare la propria clientelă): a permis profesoarelor să stea 8 ani peste pensie (profesorii doar 3, ca şi alte categorii profesionale, probabil). Asta în numele „drepturilor omului”, că adică, bietele profesoare ies la 60, nu 65 ca bărbaţii. Deci să fie şi ele egale să poată sta până la 68 ani. Dar egalitate ar însemna să iasă şi ele la 65, că doar pretind că pot face orice ca şi bărbaţii, nu? Una peste alta, e o mare mârşăvenie să faci treaba asta fără discernământ: înţeleg că este nevoie de cadre la sat. Dar la oraş unde e nevoie? Dar în funcţii unde e nevoie? Cum se permite unuia care ştie că are spatele asigurat (de pensie) să mai aibă şi funcţie de director? Şi, ori face faţă mai greu la stres ori i se rupe. De aceea zic că fiecărui partid îi convin aceste matrapazlâcuri, că fiecare are nevoie de nişte posturi pt fideli.

    1. Draga domnule Daniel,
      Motivul pentru care femeile ies mai repede la pensie:
      – ele dau nastere copiilor
      – ele cresc copiii
      – ele sunt interesate de situatia scoala a copiilor
      – ele au grija casei (mancare, spalat, calcat, ets)
      – majoritarea femeilor fac cumparaturile casei (mai fac din cand in cand si barbatii cu lista in mana)
      – etc
      (barbatul vine acasa si vrea sa i se puna mancarea pe masa)

  5. In primul rand Orban confunda salariul mediu brut cu salariul MINIM BRUT care este 2080 si pe care vor sa-l mareasca! Bine stie ce are de pastorit!!!
    In al doilea rand imaginati-va la catedra o persoana care mai tremura, se concentreaza mai greu sau care, atunci cand elevii (de la gimnaziu la liceu!) o apostrofeaza cu jargoanele care circula sau ii fac o poza “huschita”. Cat de ridicola poate sa ajunga riposta acestei persoane-cadru didactic? Cat respect mai castiga aceasta si scoala ca si institutie? De cati ani nu a mai calcat Orban intr-o scoala?

  6. Din cei care astazi au 60 de ani abia stiu sa formateze un text, sa acceseze informatia de pe o unitate optica, pentru unii si telefonul e prea mult. Daca mai pui ca in marile orase sunt clase de 1-4 de 38 de elevi, pune un cadru didactic de 70 de ani acoli. Doar uitati-va la Isarescu, deja abia vorbeste, are pauze intre fraze, sa lași finantele tarii pe asa ceva…. suntem normali? Un tanar are salariul de 2700-3000 de lei. Cel de 55 are 4500-5500 de lei. Asa gaci si o economie, dar cine e de dreapta stie. Lasa ma ca stie.

  7. Nu pot să-l contrazic. CCR a decis prelungirea vârstei de pensionare la 65 ani pentru femei la cererea unor profesoare. Am zis atunci că din cauza lor o să ne facă vârsta de pensionare 70 de ani. Înseamnă că nu-s stresate de loc, chiar le place. Uite așa o să mărească și norma didactică de la 18 la 22, 23 etc ca pe vremuri. Păi dacă iși iau plata cu ora la greu, în timp ce profesori tineri valoroși n-au loc, înseamnă că pot, nu-s obosiți și stresati, atunci de ce nu….

  8. Deci unii ies la pensie la 45 de ani și cu pensii speciale peste sută de milioane lei vechi iar proștii sa stea sa muncească pana la 70 de ani! Bravo!!

  9. Deci unii ies la pensie la 45 de ani și cu pensii speciale peste sută de milioane lei vechi iar proștii sa stea sa muncească pana la 70 de ani! Bravo!!

  10. Prelungirea perioadei de activitate era si pana acum si nu cred ca pe ochi frumosi! Era vorba de activitate dupa pensionare care se face pe baza unui contract de cumul si care presupune ca , pe langa pensie sa poti activa pe jumatate de norma, completandu-ti veniturile. Oare se ajunge la sume atat de mari cat la varsta senectutii sa nu poti trai demn, incarcand ca, legal, sa ajungi sa PERICLITEZI BUGETUL STATULUI SI SA DETERMINI CRIZA FINANCIARA? Oare nu vede nimeni TICALOSIA P.D.L.?

  11. Domnule Orban credeti – ma ca nu stiti ce vorbiti! Iar daca considerati ca stiti, de ce nu – i evaluati? Faceti doar o incercare cine – i apt pentru a continua sa predea sa tina concursul de titularizare. Stiti ce inseamna 6 ore pe zi de lucru cu copiii?faceti doar un calcul 6 ore/zi X25 de copii … cati dintre dv. lucreaza cu un asemenea nr. de persoane intr- o singura zi? (si repet, sunt copii)
    Si appropo, am o intrebare ce o sa faceti cu noi cei care avem note de titularizare? Somaj?
    Asta e normalitatea. Multumim!

  12. Invatamantul e plin de pensionari ce nu pot fi reaponsabilizati de actul educational prestat. Vin la scoala sa scape de sot/sotie care le face capul mare toata ziua, ca scuza ca nu pot sta acasa cu nepotii, sa-si mai etaleze bijuterile agonisite si nelasate inca “mostenire”.

    Daaa, bine v-ati gandit, invatamant cu pensionari, carora …ia-le boii de la bicicleta daca nu au chef de hartoage, ca ei nu au de facut statistici si maldare de hartii, foarte rar cand isi fac planificarile. Nu li se da dirigentie si deci nicio responabilitate de extracurric.
    Sunt superindignata si ma opresc aici.

    Fă mă pnl treaba asta si sa vezi cum iese psdul la alegeri, en fanfare. Abia astept.

    1. Draga mea, ești o anonomă și debitezi tâmpenii. Dacă ai avea cei 7 ani “de acasă”, n- ai generaliza. Nu toate școlile sunt maidane. Daca există un consiliu de administrație capabil să conducă o instituție, toți salariații fac ceea ce scrie în fișa postului, dacă nu, nici proaspeții doctoranți.
      Vino la mine să vezi proiectări, proiecte educaționale, participări la simpozioane, publicații, situații corecte- prezentate la termen și ce mai dorești.
      Îți voi recomanda tineri forțoși care intra în clasă fără a ști ce materie au de predat.
      Sunt un pensionar care am continuat în școala online obținând rezultate minunate, realizând e9xpoziție și serbare de sfârșit de clasa I pe Zoom.

  13. Habar nu au despre presiunea sub care muncim în învățământul preuniversitar. Nu știu cum ar rezista dl Orban să fie cadru didactic timp de o lună la gimnaziu, de exemplu! Mai am 4 ani până la pensie, predau de la clasa a V-a până la a XII-a, și ajung zombi, acasă. Mă rog să scap teafără, să mă bucur de viața mea, măcar la pensie!

  14. FOARTE BINE! O SOLUTIE BUNA PENTRU DASCĂLI. CĂCI DE MULTE ORI, PRELUNGIRILE SE FACEAU PE OCHI FRUMOSI, VORBA EXPRESIEI… MULTUMIM.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

DOCUMENT Responsabilitățile cadrelor didactice, ale directorilor de școli și grădinițe, personalului didactic auxiliar și nedidactic în asistența medicală pentru elevi se modifică sau se completează – proiect de ordin comun al miniștrilor Sănătății și Educației

Atribuțiile cadrelor didactice, ale directorilor de școli și grădinițe, personalului didactic auxiliar și nedidactic în acordarea asistenței medicale pentru elevi se modifică sau se completează, potrivit unui proiect de ordin…
Vezi articolul

Concursul de angajare pentru profesorii suplinitori necalificați 2023. Testarea scrisă și interviul la inspectoratul școlar au loc pe 29 august / Se pot înscrie și candidați doar cu Bacalaureat

Concursul de ocupare a posturilor didactice sau a catedrelor rămase vacante/rezervate la nivelul județului/ municipiului București se desfășoară în perioada 24 august – 1 septembrie 2023, pentru cei care vor…
Vezi articolul

EXCLUSIV Învățătoarea stătea 1, 2, 3 săptămâni la clasă, după care renunța de bunăvoie – inspectorul școlar general din Satu Mare, despre suplinitoarea care a pulverizat spray lacrimogen asupra celor 2 copii de clasă pregătitoare. “Nu a rezistat mai mult de o lună la nicio școală”

Învățătoarea care a pulverizat spray lacrimogen asupra a 2 copii de clasă pregătitoare este o suplinitoare care “vine demult la astfel de concursuri de titularizare sau suplinire”, ia note peste…
Vezi articolul

Meseria de profesor, din ce în ce mai puțin atractivă chiar și în statele europene dezvoltate. Într-o criză de profesori, în Franța Senatul a lansat un raport care analizează perspectivele europene / Printre concluzii, faptul că măririle salariale nu sunt de ajuns

În contextul în care autoritățile din Franța și-au dat seama că din ce în ce mai puțini tineri doresc să intre în învățământ, Senatul francez a publicat luna aceasta un…
Vezi articolul