Orban confirmă informațiile Edupedu.ro privind statutul Cercetării: Din minister de sine stătător se transformă în departament, condus de un secretar de stat

2.864 de vizualizări
Foto: gov.ro
Premierul Ludovic Orban a confirmat astăzi informațiile publicate în exclusivitate de Edupedu.ro cu privire la statutul Cercetării: din minister de sine stătător, se transformă în departament condus de un secretar de stat. Anunțul a fost făcut la preluarea mandatului de ministru al Educației și Cercetării de către Monica Anisie. Cercetarea a mai fost simplă direcție în Ministerul Educației în 2004, după care a avut fie statut de Autoritate Națională condusă de secretar de stat, fie a fost minister în sine, ordonator de credite.

Cercetarea “va fi departament condus de un secretar de stat”, a declarat premierul. Acesta a precizat că “degeaba ai un minister, dacă aloci 0,17% din PIB pentru cercetare. Cu siguranță va crește alocarea”.

Orban a afirmat că, “pe exercițiul financiar 2014-2020, din păcate România este pe ultimul loc ca și sume obținute din bugetul UE pe proiecte de cercetare”.

Declarațiile integrale ale premierului Ludovic Orban, cu privire la statutul cercetării în cabinetul său:
  • Întrebare: Care este forma de organizare pe care o va avea cercetarea, în acest cabinet? Ludovic Orban: Va avea o structură condusă de un secretar de stat. Am unit educația cu cercetarea, pentru că noi considerăm că există o legătură intrinsecă, pentru că noi trebuie să urmăm modelul european în care cercetarea – cel puțin aplicată – se desfășoară în universități și încercăm să susținem dezvoltarea cercetării în universități. Degeaba ai un minister, dacă aloci 0,17% din PIB pentru cercetare. Cu siguranță va crește alocarea, trebuie să facem o evaluare foarte clară a necesităților existente în domeniul cercetării.
  • Intenția noastră este să nu dăm bani numai pentru salarii, ci resursele financiare să fie alocate în sistem de competiție, după criterii obiective, de obținere a proiectelor de cercetare și acest sistem a mai funcționat, dacă vă aduceți aminte
  • Va fi departament condus de un secretar de stat
  • Evident, cercetarea va fi sprijinită nu numai de secretarul de stat sau de ministru, ci va sprijinită de guvern în ansamblul său, pentru că fără cercetare, inovare și mai ales fără aplicarea rapidă a rezultatelor cercetării și inovării economia nu se poate dezvolta, iar economia românească are nevoie de inovare, de cercetare, de transfer tehnologic, de aplicarea în activitatea companiilor a rezultatelor acestor cercetări
  • De asemenea, ne gândim să constituim și o structură de sprijin pentru orice entitate care dorește să aplice pentru finanțări direct de la bugetul Uniunii Europene pentru proiecte de cercetare. Să existe susținere din partea noastră, pentru a crește șansele proiectelor depuse de entitățile din România de a obține finanțare
  • Pe exercițiul financiar 2014-2020 din păcate România este pe ultimul loc ca și sume obținute din bugetul UE pe proiecte de cercetare. Acest lucru nu ne onorează, iar intenția noastră este să pregătim pentru viitorul exercițiu financiar multianual, 2021-2027, un mecanism de sprijin a oricărui posibil beneficiar care vrea să aplice, să primească susținere astfel încât proiectele depuse să aibă șanse mai mari de a putea obține finanțare.”

Edupedu.ro a scris în exclusivitate la începutul săptămânii că executivul discută posibilitatea ca fostul Minister al Cercetării să se transforme în simplă Direcție în subordinea Ministerului, ceea ce ar însemna o slăbire a capacității de a atrage finanțare europeană, dar și un mesaj cu o mare putere simbolică, în cabinetul Orban în care Tineretul funcționează ca minister separat.

Miza? Închiderea anului cu un buget al Educației majorat față de anul trecut, dar care pe fond să ascundă și bugetul Cercetării. “E complicat să închizi bugetul anul ăsta, în limitele de deficit, și așa scapi de presiunea unui minister sau a unei autorități cu buget separat”, potrivit surselor Edupedu.ro.

Un alt motiv este prezentarea unui Guvern și a unor ministere suple, care nu fac risipă de bani, în concordanță cu anunțurile PNL care și-a construit profilul încă de la primele discuții despre viitorul executiv în contrapondere cu fostul guvern PSD care ajunsese la 28 de ministere (față de 16 ministere câte are guvernul PNL).

Citește și:

 

 


1 comment
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

BREAKING Amnistierea plagiatorilor prin noua lege a educației: orice plagiator va putea să renunțe, gratis, la doctoratul făcut pe banii statului, dacă legea este promovată. Premierul Ciucă, protagonist al celui mai mare scandal de plagiat din prezent, “a validat total“ legea și va putea renunța unilateral la titlu

Amnistierea plagiatorilor este introdusă oficial de ministrul Sorin Cîmpeanu în textul proiectului de Lege a educației, în plin scandal de plagiat la adresa șefului său de Guvern și de partid…
Vezi articolul

Universitatea din București organizează prima ediție a Școlii de vară INTER-ASPA „Radu Lăcătușu”, pe teme de cercetare și inovare, la centrul din Țara Hațegului-Retezat

Universitatea din București organizează prima ediție a Școlii de vară INTER-ASPA “Radu Lăcătușu”, ce are drept scop “stimularea maturizării organizaționale în etapa de cercetare a inovării tehnologice”. Evenimentul are loc…
Vezi articolul

INTERVIU Lingvistul Alexandru Nicolae, cercetător la Academia Română: Trebuie să gândești strategii de predare, ca să ții oamenii interesați o oră. Dacă nu stârnim curiozitatea, pierdem atenția studenților / Sunt un fan al comunicării științei online, ne ușurează viața profesională

Trecerea la sistemul de predare online a luat cu asalt nu doar școlile, ci și mediul cercetării, iar oamenii de știință spun că metodele de comunicare care se dezvoltă acum…
Vezi articolul

Ministrul Sebastian Burduja: Faci cercetare fundamentală și cercetezi lucruri pe care omenirea le-a inventat acum 10.000 de ani? Nu e în regulă. Faci însă cercetare de avangardă, care are însă și un transfer tehnologic în piață? Iată exemple pe care trebuie să le încurajăm

Obiectivele cercetărilor care merită să fie sprijinite în România și numărul mare de institute de profil, care formează un sistem foarte fragmentat, criticat de Comisia Europeană, au fost invocate de…
Vezi articolul

Numărul institutelor de cercetare urmează să fie redus, prin comasare, cu minimum 20%, ca parte a măsurilor de reducere a cheltuielilor bugetare anunțate miercuri – ministrul Finanțelor, Marcel Boloș / Reduceri de 15% pentru personal și cheltuieli de funcționare, în cazul comasărilor

Numărul de institute de cercetare și al altor instituții cu obiect de activitate similar va fi redus cu minimum 20%, pe baza unei analize ce va urmări “cât sunt de…
Vezi articolul