Ora de religie să fie prima sau ultima în orar, cer mai multe Asociații ale elevilor într-un proiect privind Statutul elevului

10.772 de vizualizări
Foto: © Arne9001 | Dreamstime.com
Reprezentanții Asociației Elevilor din Constanța, Asociației Elevilor din București-Ilfov și Asociației Vâlcene a Elevilor propun în proiectul privind noul statul al elevului prevederea expresă ca ora de religie să fie prima sau ultima în orar. În actualul statut, acest lucru nu este prevăzut, nici în legea Educației sau ROFUIP. Amintim că documentul a fost depus, joi, 1 februarie, la registratura Ministerului Educației. Proiectul a fost realizat de reprezentanții reprezentanți ai mai multor asociații de elevi împreună cu specialiști ai Organizației Salvați Copiii România, după consultări și dezbateri cu peste o mie de elevi din țară.

Edupedu.ro a scris despre mai multe propuneri din proiect:

“Ora de religie se va introduce în orarul unității de învățământ la începutul sau sfârșitul programului”, scrie la art. 21, alin. 7 din proiectul propus de mai multe Asociații de elevi privind modificarea Statutului.

În prezent, elevii care nu frecventează ora de religie sunt obligați să stea în școală, potrivit noii legi a Educației. Până anul trecut unitățile de învățământ puteau stabili prin regulament propriu activitățile copiilor care nu participă la aceste ore.

Discuția privind plasarea orei de religie la începutul sau finalul programului pentru elevii care nu sunt înscriși la ora de religie a mai fost dezbătută în spațiul public, dar practic este imposibil ca acest lucru să se întâmple. Un profesor de religie care are o normă de 18 ore nu are cum să vină doar la ultima și prima oră de religie pentru toate clasele.

Ce prevede Legea Educației

Art. 87 din Legea educației, alin. 2 prevede:

“Înscrierea elevului pentru a frecventa orele de religie se face prin cererea scrisă a elevului major sau a părinților/ reprezentantului legal, pentru elevul minor. Schimbarea acestei opțiuni se face tot prin cererea scrisă a elevului major sau a părinților/reprezentantului legal, pentru elevul minor. În cazul în care elevul nu frecventează orele de religie, situația școlară se încheie fără disciplina Religie. În mod similar se procedează și pentru elevul căruia, din motive obiective, nu i s-au asigurat condițiile pentru frecventarea orelor la această disciplină. Elevului care nu frecventează orele de religie i se va asigura prezența în unitatea de învățământ pe durata derulării cursurilor”.

Alte prevederi legate de ora de religie propuse de elevi

Propunerile elevilor legate de ora de religie sunt cele prevăzute în Legea Educației:

Articolul 21:

  1. Înscrierea elevului pentru a frecventa orele de religie se face prin cererea scrisă a elevului sau reprezentantului legal, pentru elevul fără capacitate de exercițiu. 
  2. În situaţia în care, pentru un nivel de clasă, au fost depuse cereri de frecventare a orei de Religie pentru mai multe culte, conducerea unităţii de învăţământ organizează predarea disciplinei Religie prin gruparea elevilor de la nivelul de clasă respectiv în mai multe formaţiuni de studiu, corespunzătoare cultelor pentru care există solicitări, cu respectarea prevederilor legale referitoare la efectivele formaţiunilor de elevi.
  3. În situaţia în care numărul solicitărilor de frecventare a orei de Religie pentru un anumit cult, depuse de elevii de la acelaşi nivel de clasă, nu permite constituirea formaţiunii de studiu pentru disciplina Religie cu respectarea efectivului minim prevăzut de lege, studierea disciplinei Religie pentru cultul respectiv se poate face şi în regim simultan.
  4. În cazul în care numărul mic de cereri depuse la unitatea de învăţământ pentru frecventarea orei de Religie pentru un anumit cult sau alte motive obiective nu permit organizarea predării disciplinei Religie pentru acel cult în niciuna din situaţiile menţionate anterior, elevii cărora nu li s-au asigurat condiţiile pentru frecventarea orelor la această disciplină pot să participe la studiul Religiei în cadrul instituției de cult propriu.
  5. Schimbarea acestei opțiuni se face tot prin cererea scrisă a elevului sau a reprezentantului legal, pentru elevul fără capacitate de exercițiu. 
  6. În cazul în care elevul nu frecventează orele de religie, situația școlară se încheie fără disciplina Religie. În mod similar se procedează și pentru elevul căruia, din motive obiective, nu i s-au asigurat condițiile pentru frecventarea orelor la această disciplină. 
  7. Elevului care nu frecventează orele de religie i se va asigura posibilitatea prezenței în alte spații ale unității de învățământ, pe durata derulării cursurilor. Ora de religie se va introduce în orarul unității de învățământ la începutul sau sfârșitul programului.

Amintim că Statutul elevului a fost modificat de Ministerul Educației în 2023 cu câteva reglementări în special la clasele primare. Una dintre modificările publicate în Monitorul Oficial este cea care prevede posibilitatea scăderii calificativului la purtare pentru elevii din învățământul primar.

Statutul elevului, varianta 2023, a fost aprobat prin ordinul de ministru nr. 3.797 din 8 martie 2023 și a fost publicat abia 14 zile mai târziu.

Foto: © Arne9001 | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.


49 comments
  1. un amic a încercat să scape de ora de religie, mai ales că era prima. I s-a spus de la școala că prin lege prezența e totuși obligatorie, deși nu au alt spațiu.
    Aberant!

  2. Problema nu este că există religie în orarul elevului. Problema este în legătură la modul cum se face. La multe ore de religie se discută de niște sfinți pe care oricum după școală îi uiți, iar singurele teme care mai au o importanță sunt nașterea, învierea Mântuitorului și câteva lecții despre sfintele Taine. După opinia mea ar trebui să se pună mai mult accent pe teme cum ar fi păcatele și consecințele lor spirituale.

  3. Teoretic ar fi posibil. Clasele de dimineata, de la pregatitoare la a IV-a au cate 3, 4 sau 5 ore pe zi, la schimbul de dupa-amiaza unele clase intra la 12, altele la 13, iar ar fi posibil, iar profesorul de religie ar avea continuitate. Plus ca sunt clase in care sunt putini copii care fac religie… de ce nu pot fi comasate? Sunt 5 zile in saptamana, deci ai cum sa le pui… dar stiu, e mai mult de munca la orar…
    Si la liceu ar fi posibil pentru ca nu termina toti in acelasi timp. Sunt zile cu 5,6 sau 7 ore…

    1. Practic nu e posibil. Pentru că și orele de sport trebuie puse ultimele. Și pentru că majoritatea școlilor NU au program de după amiază pentru ciclul primar (e interzis în lege, toate trebuie să fie de dimineață. Excepțiile există din cauza lipsei de spațiu, dar apar doar în orașele foarte mari.) Și pentru că profesorul – indiferent ce predă – primește orele în încadrare în funcție de ce este disponibil (deseori fiind singurul profesor care predă respectiva disciplină în școală, în special la cele cu 1 oră pe săptămână, în școlile mai mici). Iar uneori profesorii sunt navetiști SAU trebuie să meargă între mai multe structuri ale aceleiași unități cu PJ, iar teleportarea încă nu a fost inventată, deci e nevoie de timp.

      La liceu sunt maxim 30 de ore pe săptămână, cu excepția clasei a 11a unde niște deștepți tocmai au introdus a 31-a oră, Istoria Evreilor, pentru că, nu-i așa, noi suntem în Israel acum. Nu există licee unde orarul e făcut de oameni normali unde să aibă 5 ore într-o zi ca să aibă 7 în alta. Și așa sunt prea destule. Știu că românii puși pe comentat au impresia că școala e în război cu elevii, dar nu-i chiar așa. Toată lumea vrea să le facă viața mai ușoară, măcar când e vorba de orar.

      Și, din păcate… religia, desenul, muzica, sportul, tehnologica, sunt cam întotdeauna discipline cu media 10 garantată. Rareori coboară. Deci niciun părinte nu-și retrage copilul de la religie, că doar un 10 facil aduce niște fracțiuni la media cu care, poate, copilul obține o bursă. Rareori veți găsi o școală unde să nu se facă ”facultativa” religie.

  4. Ideea de la care s-a pornit o fi bună, dar la implementare e cam greu. Pare subiectul cel mai dezbătut după numărul de comentarii. Pentru ca este un subiect tabu pentru mulți. Inițial această materie a pornit ca una opțională și încet încet a devenit obligatorie. Și să fim serioși, nu se face nici o istorie a religiilor, ci exact cat poate fiecare profesor. Unii profesori de religie având sau mai bine zis neavând deloc empatie, nici măcar nu își pot adapta orele în funcție de cazurile de disciplină, neînțelegeri intre copii etc. Și atunci mă întreb cu ce se ocupă religia, în afara faptului ca este o materie obligatorie? Și chiar și acolo unde părintele/copilul bifează ca nu doreste ora, copilul se trezește înscris la ora. Cum spuneam, un subiect tabu, îl discutăm degeaba, religia va fi materie obligatorie mult timp, păcat ca profesorii nu îi învață pe copii cum să fie mai toleranți, înțelegători, mai puțin agresivi, să promoveze relații bune între oameni.

  5. “Proiectul a fost realizat de reprezentanții reprezentanți ai mai multor asociații de elevi împreună cu specialiști ai Organizației Salvați Copiii România”….Organizația asta ne salvează copiii de…ora de religie, înțeleg!!! Dincolo de faptul cu proferează o discriminare, bine știind că profesorii de religie au aceleași drepturi ca toți ceilalți profesori, organizația buclucașă, care ar trebui să intre în vizorul Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, se descalifică atunci când “arbitrează” doar anumite drepturi, ale anumitor copii, iar pe ceilalți îi ignoră. “Specialiștii” ăștia sigur s-au școlit la fără frecvență sau, în bună și păguboasă tradiție românească, au fost “gratulați” cu un post ale cărui atribuții îi depășesc. Nu-mi vine să cred ce citesc!

  6. De când statutul elevului intră în contradicție, ca să nu spun că îl calcă în picioare, pe cel al prersonalului didactic? Articolul 262 din Legea personalului didactic prevede și asigură norma de 18 ore/ săptămână pentru profesori, așa că a-i pune într-o situație ca cea imaginată de mințile luminate ale elevilor în statutul lor, mi se pare ilegal, iar strict legat de subiect, adică profesorul de religie, o discriminare în raport cu ceilalți profesori.
    Se perorează mult pe tema religiei, că ar fi o disciplină neștiințifică și că, vezi Doamne!, copiii nu ar trebui să-și umple mintea cu asta. Dacă ar fi doar mintea copilului de cultivat( discutabil în ce grad se realizează acest lucru, văzând moravurile tinerilor…) și tot ar avea relevanță studierea religiei, căci materia asta face recurs la cunoaștere din perspectivă existențială și în raport cu ideea de divinitate, probabil cea mai dezbătută problematică din istoria umanității. Religia face recurs la toate astea, dar respectă libertatea de alegere a fiecăruia, la fel cum o face și Dumnezeu. Rațiune, sentiment și voință, asta înseamnă suflet, iar religia propune tocmai o cunoaștere teologică a manifestărilor acestor facultăți. Cât de rău poate fi, pentru voi, cei ce urlați pe aici, “afară cu ei!”? Mai mult, pentru cei care vorbesc în necunoștință de cauză, capitole întregi de Istoria religiilor, Istoria bisericească universală sau Istoria Bisericii Ortodoxe Române în relație cu celelalte biserici, fac parte integrantă din programa de studiu a acestei materii. Nu ne interesează, mai ales când vedem că totuși religia rămâne relevantă, ca să nu zic revelatoare în rezolvarea multor probleme ale lumii? Credem că doar psihologia, filosofia sau mai știu eu ce altă disciplină umanistă poate să o facă? E loc pentru toate, dar una rămâne esențială prin natura și menirea ei, aceea de a-i face pe oameni mai buni și mai conștienți de rostul lor pe lume: Religia…

  7. Este corect ca disciplina religie să fie în școli, pentru ca școlile au luat ființă inițial pe lângă sfintele mănăstiri, unde elevii erau învățați atât aspecte religioase, morale, cat și științifice!!! Școală a luat ființă lângă Bisericǎ!!!

    1. Este corect să ne oprim cu școala obligatorie la patru clase, ca să păstrăm tradiția seculară. Nu? Hai să păstrăm toate tâmpeniile din antichitate până acum. Că doar așa are loc progresul.

      1. Depinde ce înțelegi prin progres…pentru ca progres este și descoperirea bombei atomice, care determină moartea a milioane de oameni. Prin urmare, progres poate însemna regres, dar a studia religia în școli, le alegerea liberă a fiecărui elev, înseamnă democrație, înseamnă libertate, în Hristos. Pentru ca Hristos și-a dat viața pentru libertatea crestinilor. Fiul lui Dumnezeu nu a forțat niciodată pe nimeni să vină la El. Așa este și cu studiul religiei.

        1. Progres este și utilizarea energiei nucleare obținută în reactoare, ca sursă de energie relativ ieftină și mai puțin poluantă (în comparație cu termocentralele, de exemplu). Progresul e și în faptul că societatea are acum libertatea de a alege între laicism și religie (indiferent care) iar cei care nu sunt religioși nu mai sunt paria societății sau uciși cu pietre. Avem încă suficiente exemple de teocrații existente în alte părți ale lumii ca să știm ce am lăsat în urmă.

          Libertatea și democrația nu sunt ”în Hristos”. România e stat laic până la urmă. Iar religia, ca disciplină școlară, e tot atât de facultativă ca existența alternativelor la ora de religie pentru elevul aflat în școală (nu există). Practic, elevii sunt public captiv, indiferent de opțiunea lor sau a părinților.

          Ora de religie se face și pentru alte culte, nu doar pentru creștini. Iar pentru creștini, avem atâtea variante de culte, că te poți trezi că în aceeași clasă există și ortodocși, și catolici, și greco-catolici, și adventiști, și te miri ce alte variante. Credeți că există profesor la aceeași oră pentru fiecare variantă de cult?! O oră de istoria religiilor sau de educație religioasă în contextul lumii moderne (unde, vrând-nevrând trebuie să conviețuim cu persoane de alte confesiuni, oricât s-ar supăra cei mai conservatori) ar fi mult mai bună decât ce se face în prezent, în general. Există și profesori care discută temele fără a lua partea vreunui cult… dar sunt foarte, foarte rari – din simplul motiv că pentru a ocupa un post de profesor de religie, ai nevoie de avizul bisericii. Nu sunt mulți care să clatine barca, de dragul imparțialității.

  8. Ora de religie să se facă la biserică. Cultele să-i plătească pe profesori, preoții, cine dorește!
    Nu are nicio finalitate “materia” aceasta! Fac religie și tot fumează în toaleta școlii, înjură, chiulesc etc.
    Cum.să-i plătim cu același salariu și pe cel de religie și pe cel de matematică, de exemplu.
    Copil adventist stă în clasă la ora de religie, ce-o înțelege el știe!
    Desființată!
    Valorile le capeți în familie, crești sau nu cu ele, le trăiești! Nu într-o oră pe săptămână la școală!
    Și ca să închei cu ceva comic( dar nu e), într-o zi, pe stradă, un copil și-a făcut cruce. De ce te-ai închinat, l-a întrebat bunica. Pentru că am văzut o cruce, a răspuns. Era crucea verde, luminată de la farmacia Catena!

    1. Dacă e democrație, lasă să fie democrație, lasă să aleagă cine își dorește să facă religie, iar cine nu își dorește, să nu opteze…dacă ceri desființarea religiei, aceasta a-a produs în comunism…deci, îți propun: mergi liniștit în China comunistă, în Coreea de Nord, unde religia este interzisă în școli. Până să vină comunismul, interesează-te în istorie, ca disciplină religie se studia în școli. Ca de aia era lumea lume, nu ca acum.
      Iar dacă acum unii sunt încă imorali, aceasta este din cauza a ceea ce se promovează la televizor, pe internet, respectiv pe rețelele sociale.

      1. Nici eu nu-s comunistă, dragă! I-am trimis la biserică, nu ai citit!
        Doamne, duhul trândăviei, nu-l da elevilor! E bine acum?

      2. Eu mă bucur că le este băgată religie pe gât unora dintre ei.

        1. Din curiozitate, unii vor citi cartea sfântă (oricare-ar fi ea). Cel mai simplu mod de a transforma o persoană religioasă într-un agnostic sau ateu este să o faci să citească cartea respectivă și apoi să o lași să decidă. (Credulii, victimele sigure ale cultelor nou apărute, oricum nu citesc nimic niciodată).

        2. Unde profesorii sunt habotnici, puși pe prozelitism și/sau țin tirade împotriva altor religii, eventual cunoscute elevilor pentru că există membri ai comunității care au acea religie, în mod natural elevii resping extremismul (nu credeam că e posibil, pentru că, în funcție de vârstă, elevii sunt mai mult sau mai puțin influențabili, dar chiar așa funcționează). E ușor să demonizezi necunoscutul, dar când oamenii iau contact cu cei diferiți, pot vedea că ce li s-a spus e o mare minciună, și atunci pun la îndoială TOT ce li s-a spus.

        Rezultatul? În timp (nu mâine-poimâine, dar nici nu va mai dura exagerat de mult) vom avea și noi o societate ceva mai puțin religioasă. Deci, succes!

  9. Sa fim seriosi, oerele de chimie și fizica in modul actual de conținuturi si competente sunt inutile. Te învață doar sa faci calcule dar chestii de cultura generala nimic.

    Exista olimpici la fizica care nu știu nici că priza nu produce curent. Ei cred că curentul vine din perete.
    Hai sa nu mai cheltuim banii cu așa ceva.

    1. Așa știi tu, și am impresia că toți ceilalți gândesc la fel.

      Chestii de cultură generală? Exact asta se învață la fizică și chimie, dac-ai vedea ce se studiază în științele astea dincolo de liceu ți-ai face cruci cu două mâini. (Probabil asta și dorești, de altfel, să dispară științele reale și să rămână sau să se dubleze prozelitismul…)

  10. Cum cred elevii ca vor putea fi cuprinse orele de religie dintr-o scoala doar la inceput/sfarsit de program? Ii deranjeaza ca trebuie sa stea in scoala pana la terminarea programului zilnic al clasei. Dar cine raspunde de siguranta elevilor care pleaca mai devreme? Si nu ete vorba de elevii din invatamantul primar, ci de cei din gimnaziu/liceu, pe care nu ii poti controla unde se duc si ce fac dupa cururi.

  11. Cel mai bine este ca ora de Religie / Istoria Religiilor, si ora de Educatie Muzicala, si ora de Sport, si ora de Educatie Plastica, si ora de Chimie, si ora de Matematica, si ora de Fizica, sa fie primele sau ultimele in orar, pentru urmatoarele motive:
    1. sa vina mai tarziu sau sa plece mai devreme cei care:
    # nu fac religie, ca li se baga in cap sa faca fapte bune;
    # nu au voce si ureche muzicala si nici nu asculta muzica promovata prin programa disciplinei aprobata de minister;
    # are scutire la sport, pentru sindromul de milibilycistrocizare a aparatului leneşo-motor;
    # are discromatic, si – dupa ce a vazut ca s-au vandut tablouri care contin doar un punct si o culoare … la sute de milioane de dolari -considera ca arta e o zona a coruptiei in care se spala bani negri; in arta are o singura intrebare: unde sunt banii stransi de la populatie pentru achizitionarea “Rugaciunie” de Brancusi, si dece profesorii de religie tac pe acest subiect?!
    # chimia e o stiinta care genereaza poluare si te invata sa produci armament inuman, care a si inceput sa fie interzis; ce sa mai vorbim de chimia alimentara care baga E-uri si in cartofi; apele sunt poluate din cauza industriei chimice, ceea ce e polittically inkorect!
    # iar matematica provoaca disconfort emotional, ca te scoate din starea de bine dupa ce te-ai delectat cu cartofi prajiti, coca-cola si pop-korn;
    # iar de fizica, de cand cu Hiroşima si Nagasaky, sa nici nu auda;
    2. sa aiba si ei mai mult timp sa fie zen la cafeneaua din colţ;

    1. In scoala nu se cheama ora de ortodoxie sau ora de penticostalica etc. Se chrama ora de religie si este predata atat de absolventi de religie(oricare). Ah, ca ei sunt predominant preoti, pentru ca oamenii care fac cel mai frecvent o facultate de religie sunt de obicei interesati sa faca asta pentru a deveni preoti si nu profesori, asta e cu totul altceva. ORICE PREOT a studiat istoria religiilor in facultate. Si daca te uiti in programa de religie din scoli, acesta este despre toate religiile, nu preda exclusiv ortodoxie. Cei ce comentati sunteti prosti cu diploma. Problema voastra de fapt nu e ca se face religie in scoli, ci ca o predau popii, predominant ortodocsi. Dar e normal. Ortodoxia este predominanta in Romania si ca urmare preotii formati. Dar acesti preoti au cunostintele necesare sa predea religia, pentru ca ei au studiat si religia in general,nu doar elemente de ortodoxism. E ca si cum nu ai lasa medicii generalisti sa predea la medicina dentara, ca nu-s dentisti. Pana la rezidentiat, studentii la medicina trebuie sa stie intai medicina generala. Si asta poate preda orice medic care are competente de predare. Asa si preotii. Inainte de a fi preoti pe o religie, sunt cunoscatori intr-ale toate religiile pentru ca fac religie in general in facultate.

      1. Asta te-a învățat religia? Să judeci, să ataci, să-i faci pe alții ” proști cu diplomă”? Pui semnul egal între un prof de religie și un medic?
        La biserică, acolo să se ducă profesorii de religie, cu istoria religiilor și cu toate cunoștințele lor, cu tot harul lor!
        Și-au găsit un post călduț în școală, să n-o mai lungim!

      2. E fals
        Majoritatea profesorilor de de religie sunt preotese. (le-a dat și lor popa de lucru)
        Sa nu vorbim de responsabilitate. NICIUNA.
        Fac ce vor la oră, discuta despre ce vor iar la final dau câte note de 10 trebuie pe verticala (chiar și la cei care nu fac religie sau sunt de alte religii)

  12. Ideal ar fi ca ora de religie sa fie scoasa in afara scolii, iar invatamantul sa se axeze exclusiv pe discipline stiintifice sau suportate stiintific.

    1. da,da,sa nu mai facă nimic,robotei sa fie! sa vina la distracție,să pună fard și boarfe de firma și atât! Sa nu depună efort, sa nu gândească și să apară la secretariat să spună suav: am venit să CER o cerere!!

  13. Ora de religie … scoasă din orar sau înlocuită cu istoria religiilor. Profesorii de religie au pregătire de asistenți sociali, deci cu asta să se ocupe.

  14. Ora de religie ar putea chiar să fie scoasă din programă, deoarece elevii au dreptul să își aleagă religia și nimeni nu ar trebui să le-o impună.

    1. In forma care e acum,nu e ok. Se putea studia o istorie a religiilor…așa, e cel puțin ciudat cu o defilare a preoților in sutana,la catedra….

    2. Dodo, Corect. Dar religia nu ți-o impune la școală. Ți-o impune ma-ta și tactu încă de când te naști. Știi ce e ăla Botez?

  15. Dacă au ajuns elevii să dicteze cum să fie orarul, ce profesori să aibă la clase, pe unde intră și ies din școală, samd… O să fie bine rău! Ne mirăm că ajung toți proștii șefi!

    1. Va rog sa explicati, aici, cum poti sa pui ora de religie prima sau ultima ora?
      O saptamana are 5 zile. Un profesor are 18 ore. Daca toate clasele invata dimineata, cum puneti cele 18 ore in 5 ore prima ora si 5 ore ultima ora?
      Daca sunt si scoli cu doua schimburi, asta ar insemna ca profesorul sa vina la 8, face o ora, apoi mai vine la 12 face 2 ore si mai vine o data la 17 ca sa faca inca o ora? Asta inseamna ca sa fie mereu pe drumuri, ceea ce nu se poate, sau daca profesorul nu este din localitate si face 2 ore pe drum sa vina la 8 si sa plece la 18?
      Inainte de a cere ceva, gândiți-vă si daca este realizabil!
      Obligatiile vi le stiti?

  16. Ăștia sunt viitorul țării? Profesorul de religie va avea ore de la 8 si de la 13 in fiecare zi, 2×5=10ore/săptămână.

  17. Să ceară și postul de ministru, de inspector general, de inspector școlar, de director, de responsabil comisie metodică, bursă în avans pe 8 ani, abonament gratuit la sala de fitness plătit de școală…

    Am omis ceva?
    Nu e nimic.
    Lista cu drepturile elevilor pare inepuizabilă.

    1. Am uitat.
      Vor și să poată să facă singuri cereri de motivare a absențelor de la 14 ani.

      Urmează probabil să poată face cereri să anunțe când au chef să vină la școală.

  18. Este imposibil. Cum poti pune 4 ore de religie într-o zi, la 4 clase diferite ale aceluiasi prifesor, prima sau ultima oră din orar?! Este o aberație!

  19. Ce treabă are asta cu statutul ELEVULUI?! Dar nu mai bine faceți voi direct orarul și ne scutiți pe noi de grija asta?

    Un profesor are norma de predare de 18 ore pe săptămână. Dacă există 18 clase în școala respectivă, iar profesorul nu mai predă și prin alte școli, TEORETIC, s-ar putea face și asta. Dar tot minunații elevi – și părinții lor – și curba de efort (între altele) vor ca orele de SPORT (care sunt câte două pe săptămână la majoritatea claselor) să fie tot ultimele în orar, ce să vezi! Și atunci ai de pus 9 ore primele (în cinci zile!) iar la final, câte 18 ore ultimele (tot în cinci zile!) Cum vă dă matematica asta?!

    Ce facem dacă există mai mult de 18 clase în școală (și toate cer să folosească terenul sau sala de sport simultan, că au sport ultima oră) sau profesori navetiști (în multe școli din rural, unde de-abia ajungi)? Cum împăcăm capra și varza și lupul?!

    1. Daca au si scris ineptia asta fara logica, atunci e gata de ei si de noi… Am impresia – sau mai sper- ca astia sunt pusi de minister sa se joace cu nervii nostri…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like
Principalii indicatori pentru Educația din România

Școlile se închid din nou primele, iar învățământul românesc, nepregătit pentru trecerea în online, este “în colaps” – World Vision România / Organizația avertizează: Vacanța de 2 săptămâni “nu poate fi recuperată”

“Vacanța aceasta de două săptămâni cu posibilitate extrem de mare de prelungire nu poate fi recuperată, așa cum nu pot fi recuperate pierderile de materie din martie 2020 până acum”,…
Vezi articolul

Uniunea Elevilor Reprezentanți anunță că va ataca în instanță hotărârea de guvern prin care „Executivul calcă în picioare transportul gratuit al elevilor”: Nu poate afirma vreun reprezentant al Ministerului Educației că nu cunoștea problema, doar au ignorat-o cu toții

Elevii care fac parte din Uniunea Elevilor Reprezentanți (UER) critică Ministerul Educației pentru că elevii nu primesc transport gratuit în lunile iulie, august, așa cum prevede legea Educației și anunță…
Vezi articolul

Senatorul Ștefan Pălărie, unul dintre autorii moțiunii simple împotriva ministrului Cîmpeanu, reclamă limbajul de pe Facebook al Ioanei Lazăr, secretar general al Ministerului Educației: Sunteți într-o poziție de demnitate publică, dar pe care o coborâți undeva foarte jos prin acest comportament public

Senatorul Ștefan Pălărie, aflat printre inițiatatori moțiunii simple împotriva ministrului Educației, a reclamat limbajul Ioanei Lazăr, secretar general din Ministerul Educației, dintr-o postare de pagina sa de Facebook: „Rolul dumneavoastră…
Vezi articolul

Părinții pot primi o deducere fiscală de la angajator de până la 1.500 de lei pe lună pentru fiecare copil pentru acoperirea costurilor de creșă și grădiniță, dacă angajatorul vrea și poate să acopere costurile / Care sunt condițiile pe care trebuie să le îndeplinească angajatorul

Angajatorii pot oferi părinților o deducere fiscală de până la 1500 de lei pe lună pentru fiecare copil pentru a achita costurile de creșă și grădiniță. Modificarea a fost făcută…
Vezi articolul