Istoricul militar dr. Ottmar Trașcă, de la Institutul de Istorie „George Barițiu” din Cluj-Napoca, explică într-un interviu la G4Media contextul intern și internațional în care a avut loc actul de la 23 august 1944, cui revine meritul pregătirii și realizării actului și răspunde întrebării de istorie contrafactuală: Ce s-ar fi întâmplat dacă Regele Mihai nu-l aresta pe Ion Antonescu și România nu ieșea din alianța cu Germania la acel moment.
După înfrângerea de la Stalingrad în ianuarie 1943 alături de armatele germane, conducătorul autoproclamat al României, Mareșalul Ion Antonescu a început să se îndoiască de victoria Germaniei în război și a autorizat tacit negocieri secrete cu Aliații, purtate la Stockholm, Cairo și Istanbul pentru un armistițiu. Canalul puterii era coordonat de adjunctul său Mihai Antonescu, iar cel al opoziției de cei doi lideri ai partidelor istorice, Iuliu Maniu (Partidul Național Țărănesc) și Dinu Brătianu (Partidul Național Liberal).
Dar în vara lui 1944, debarcarea anglo-americană în Normandia și succesul Armatei Roșii în Operațiunea Bagration în Bielorusia au făcut ca interesul Aliaților pentru un armisițiu cu România să scadă, mai ales că pierderile germane pe front l-au obligat pe Hitler să retragă trupe din România pentru reamplasare pe alte fronturi. În aceste condiții s-au intensificat pregătirile interne pentru ieșirea României din război.
„Meritele pregătirii și realizării acestui act aparțin, din punctul meu de vedere Regelui Mihai. Este cel care și-a asumat inclusiv răspunderea. Chiar dacă în iunie 1944 se formează Blocul Național Democrat, format din Partidul Național Țărănesc, Partidul Național Liberal și Partidul Comunist din România, ceea ce a făcut Regele Mihai a fost un act de salvare națională, în niciun caz un act de trădare națională așa cum susțin unii apologeți ai Mareșalului Antonescu, inclusiv în ziua de azi”, explică Ottmar Trașcă.