Opera din Sydney anunţă “sezonul digital”, în contextul pandemiei de coronavirus. Spectacole integrale, discuţii, imagini de arhivă nepublicate anterior şi conţinut din spatele scenei, gratuite – de miercuri pe site

725 de vizualizări
FOTO: facebook.com/sydneyoperahouse
Opera din Sydney a anunţat că trece în mediul digital în perioada pandemiei de coronavirus și că va prezenta spectacole online şi ar putea difuza reprezentanţii în direct, prin live-streaming, informează marţi DPA, preluată de Agerpres.

În cadrul sezonului digital, va fi prezentat zilnic, de miercuri până duminică, conţinut nou, la cerere. Acesta poate fi vizionat de oricine, de oriunde, pe orice tip de dispozitiv, inclusiv pe computer sau telefon, potrivit sursei citate. Este vorba despre spectacole integrale, discuţii, imagini de arhivă nepublicate anterior şi conţinut din spatele scenei – toate vor fi disponibile pe site-ul operei începând de miercuri.

Primul spectacol, difuzat miercuri, va fi înregistrarea spectacolului din 2019 susţinut de artista australiană Missy Higgins, iar sâmbătă, în cadrul programului digital, va fi prezentată Simfonia a IX-a de Beethoven, în interpretarea Orchestrei Simfonice din Sydney, concert susţinut în 2018.

“Explorăm posibilitatea oportunităţilor live-streaming pe perioada sezonului digital”, a precizat pentru DPA un purtător de cuvânt al Operei din Sydney.

Începând cu data de 17 martie, Opera din Sydney şi-a suspendat activitatea cu publicul ca urmare a măsurilor luate la nivel naţional pentru stoparea răspândirii COVID-19.

La începutul acestei luni, Opera din Sydney a fost nevoită să îşi suspende temporar activitatea şi să efectueze o operaţiune de dezinfecţie după ce producătoarea hollywoodiană Rita Wilson, care a susţinut un recital, şi soţul ei, Tom Hanks, au fost testaţi pozitiv cu noul coronavirus.

FOTO: Facebook.com/sydneyoperahouse


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Asztalos, președintele Consiliului pentru Combaterea Discriminării, îl contrazice pe ministrul Cîmpeanu: Pentru rațiuni de sănătate publică, poate dispune închiderea școlilor și la particular

Pentru rațiuni de sănătate publică, ministrul Educației poate dispune închiderea școlilor și pentru instituțiile de învățământ particulare, așa cum a dispus pentru școlile și grădinițele de stat, a declarat pentru…
Vezi articolul