Op Ed / Mariya Gabriel, comisarul european pentru Educație: Învățământul superior trebuie să se schimbe. Lansez consultarea publică privind Agenda de transformare

Învățământul superior

Mariya Gabriel, Comisarul european pentru Educatie / Foto: Comisia Europeana

Editorial semnat de Mariya Gabriel, comisar european pentru inovare, cercetare, cultură, educație și tineret:

În întreaga Europă, peste 5 000 de instituții de învățământ superior sunt în prima linie a eforturilor depuse pentru a crea o lume mai bună, fie prin succese de răsunet, cum ar fi cercetarea de vârf în domeniul COVID-19, fie prin reușite mai personale, ca cea a lui Giuseppe Paternò din Sicilia, un cursant adult care și-a obținut diploma anul acesta, la vârsta de 96 de ani.

Învățământul superior transformă vieți, dar, în același timp, trebuie să se transforme pe sine, pentru a-și continua contribuția la conturarea unui viitor mai bun pentru Europa.

Pentru a iniția această transformare, lansez la 10 decembrie un proces de consultare privind o Agendă de transformare a învățământului superior, în cadrul Summitului european pentru educație. Aceasta va consta într-o consultare publică online, care va fi lansată la începutul anului viitor, precum și în consultări specifice ale comunităților din învățământul superior și cercetare, care se vor desfășura timp de mai multe luni. Studenții vor fi pe deplin implicați în acest proces. 2020 nu a fost un an obișnuit pentru studenți și pentru instituțiile de învățământ superior, care nu au avut altă opțiune decât să se transforme. Impactul crizei provocate de pandemia de COVID-19 a însemnat că universitățile din întreaga Europă au fost nevoite, aproape peste noapte, să treacă la învățarea online. Am remarcat hotărârea fermă de a face ca lucrurile să meargă din partea tuturor celor implicați: studenți, cercetători, cadre universitare și administratori.

Ne-am confruntat, de asemenea, cu provocări. Criza a scos la iveală inegalitățile din societățile noastre și, în special, decalajul digital. Studenții defavorizați nu au primit sprijinul de care aveau nevoie, în timp ce unele persoane dependente din punct de vedere financiar de un loc de muncă pentru a putea studia s-au trezit în situația de a-și pierde acest loc de muncă. Cadrele universitare au întâmpinat și ele probleme, multe nefiind pregătite și echipate corespunzător pentru a preda online. Numeroase instituții de învățământ superior nu au dispus la începutul crizei de infrastructura sau de capacitatea adecvată pentru a putea trece la învățarea online.

Transformarea sectorului învățământului superior a fost așadar accelerată de pandemia de COVID-19, iar acum trebuie să continue în același ritm. Sectorul trebuie să atragă și să sprijine o populație mai diversă de studenți și să ofere o învățare mai flexibilă, inclusiv online, centrată pe student. Trebuie să includă învățarea bazată pe rezolvarea problemelor și învățarea interdisciplinară pentru a se putea concentra asupra provocărilor din lumea reală, precum și o cooperare și o concurență internațională mai accentuate, care să conducă la o mobilitate sporită.

În sectorul cercetării și inovării din instituțiile de învățământ superior, transformarea va avea loc, de asemenea, prin creșterea atractivității carierelor din cercetare și prin asigurarea egalității de șanse, prin consolidarea cooperării cu alte sectoare locale și prin intensificarea transferului de cunoștințe.

Pentru a accelera transformarea sectorului învățământului superior, Europa își pune la lucru cunoștințele colective. În această toamnă, Comisia a adoptat o serie de propuneri axate pe cunoaștere. În cadrul eforturilor de a crea un Spațiu european al educației până în 2025, vom asigura o educație de înaltă calitate și favorabilă incluziunii, accesibilă tuturor, acționând în același timp în direcția unei tranziții reușite către o economie verde și digitală. Planul de acțiune pentru educația digitală va sprijini utilizarea tehnologiei în educație și dezvoltarea competențelor digitale. Spațiul european de cercetare va permite Europei să își atingă obiectivele ambițioase în materie de cercetare și inovare prin cooperarea transfrontalieră.

În cursul anului următor, vom colabora cu instituțiile de învățământ superior și cu comunitățile de cercetare pentru a crea în comun o Agendă de transformare a învățământului superior. Obiectivul nostru este acela de a pregăti sectorul învățământului superior pentru a întâmpina provocările și oportunitățile viitorului, prin adoptarea unei abordări care să cuprindă educația, cercetarea, inovarea și serviciile pentru societate, respectând totodată pe deplin diversitatea sectorului. Pe baza consultărilor de până acum, preconizăm că agenda s-ar putea axa pe consolidarea incluziunii și a excelenței, pe tranziția verde și digitală, pe cooperare, inovare și competitivitatea internațională.

În elaborarea agendei, ne vom inspira de la cele 41 de universități europene, alcătuite din peste 280 de instituții de învățământ superior și sprijinite prin fonduri europene pentru educație și cercetare. Acestea revoluționează învățământul superior și cercetarea.

Consultarea publică privind Agenda de transformare a învățământului superior va fi deschisă tuturor. Am subliniat câteva dintre schimbările pe care le considerăm necesare, dar îi încurajez pe toți cei interesați să își exprime opiniile cu privire la viziunea lor asupra viitorului sectorului. Aștept cu nerăbdare să interacționez cu oamenii din întreaga Europă în anul următor, în eforturile noastre de a transforma universul învățământului superior.

***

Editorial semnat de Mariya Gabriel, comisar european pentru inovare, cercetare, cultură, educație și tineret

Exit mobile version