Mă ținea de mână în fiecare dimineață pe drumul spre școală. Avea grijă să îmi spună mereu că, la școală, ea este „doamna învățătoare”. Și a fost. M-a tras urechi atunci când a fost nevoie, m-a lăudat atunci când am meritat. A bufnit în râs atunci când s-a întâmplat, de puține ori, să ridic mâna și să o strig „mama!”.
Acum, 20 de ani mai târziu, tot mama este cea care îmi predă cea mai importantă lecție, alături de tata, profesor de educație fizică și fost campion național al României la atletism.
Părinții mei au astăzi mai mult curaj decât am eu, la cei 29 de ani împliniți, născută într-o lume mult mai deschisă decât a fost vreodată pentru ei. Recunosc cu rușine că am încercat să-i înduplec să renunțe la grevă, pentru că știu că banii pierduți în aceste zile vor conta mai devreme sau mai târziu. Răspunsul lor? Nu.
Nu, pentru că ne-am săturat.
Nu, pentru că de peste 30 de ani tot așteptăm.
Nu, pentru tine.
Nu, pentru că, poate într-o bună zi, o să vrei și tu să intri în Învățământ.
Nu, pentru că nu vrem să mori și tu de foame așa cum am făcut-o noi.
Eu nu le-am simțit greutățile în anii 90 și după 2000. Au făcut tot ce le-a stat în putință să mă protejeze, să mă feresească, să cred că totul era bine.
Carnetul meu de note a fost foarte colorat. Am primit și 4, și 10. Am fost olimpică la nivel național. Am luat BAC-ul cu mama plecată în Italia, în speranța că va face bani suficienți încât să mă susțină la facultate în străinătate.
Mama s-a întors înainte să încep studiile de licență, iar 4 ani mai târziu aveam o diplomă în Jurnalism Multimedia finalizată în Manchester, Marea Britanie.
Astăzi, salariul meu este mai mare decât al lui tata, cu peste 40 de ani de vechime în învățământ. Nu spun că nu îmi merit salariul. Dimpotrivă! Dar nu există termen de comparație între munca făcută de el și cea făcută de mine. Eu nu lucrez în țipete, nu termin programul cu durere de cap, nu sunt denigrată de colegi; cel puțin nu pe față. În cazul lui, denigrarea făcută de către elevi chiar este pe față.
Experiențele lor din școală, cu bune și cu rele, se revarsă asupra mea, asupra ta, asupra tututor celor care trăiesc astăzi în România.
Te întrebi de ce s-a băgat unul în fața ta la rând și apoi te-a sfidat și ți-a spus că era înaintea ta? Motivul este simplu: nu a avut parte de modele de urmat nici acasă, nici la școală, acolo unde doamna învățătoare era la capătul puterilor, cu gândul că mâine nu are ce să-i dea de mâncare fetiței sale.
Mă întreb și eu, de mai multe ori decât ar fi cazul, de ce colegii mei, cu studii superioare și fără, cu salarii decente pentru o muncă prestată mai bine sau mai prost, nu știu să scrie corect gramatical și nu știu să lege două vorbe cât să înțeleg și eu ce vor să spună. Motivul este simplu: doamna învățătoare și-a dat sufletul în fața tablei, însă odată ajunși acasă, colegii mei de astăzi probabil au primit sfatul de la părinți că „oricum nu contează ce te învață la școală”.
Dacă vrem să știm cum va arăta România peste încă alți 30 de ani dacă sistemul educațional rămâne la fel ca astăzi, nu trebuie decât să ne uităm la primii oameni din Stat. Ei sunt produsul școlii românești subfinanțate, slab dotate și denigrate constant de 30 de ani încoace.
Părinții mei au astăzi mai mult curaj decât o să am eu vreodată în viață. Părinții mei și oamenii care ies în stradă pentru Educație ne predau cea mai importantă lecție din ultimii 30 și ceva de ani.
Dacă nu învățăm acum, rămânem repetenți pe viață.
________________
Despre autor:
Ioana Scholler este originară din municipiul Galați, a obținut o licență în Jurnalism (Multimedia) la University of Salford, Manchester, Marea Britanie, în 2018. Și-a continuat studiile la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București, acolo unde a finalizat un masterat în Media, Comunicare Publică și Globalizare în 2022. Ioana și-a început activitatea în presa din România în 2019, într-o agenție de știri, iar acum coordonează redacția unui site de știri cu specific științific.
Nota redacției: Opiniile autorului, exprimate în acest articol, nu sunt neapărat și opiniile redacției.