(Op-ed) “Instalatorul român” mai poate fi o poveste de succes? – Alexandra Bărbulescu, specialist proiecte educaționale

Cu ceva timp în urmă, în spațiul public s-a purtat o interesantă discuție în legătură cu decizia, la un moment dat, a autorităților, ca elevii care nu obțin cel puțin nota 5 la Evaluarea Națională a absolvenților clasei a VIII-a să fie înscriși, automat, în școlile profesionale. Nu cred că s-a dat importanța cuvenită acestui fapt având în vedere că pe agenda publică s-au aflat tot timpul o serie de alte teme, îndeosebi cele eminamente politice.

Cu toate acestea, având în vedere efectele nocive pe termen lung pe care le-ar fi avut o astfel de măsură, dar și faptul că în data de 23-25 martie 2020 va avea loc o simulare la nivelul întregii țări a Evaluării Naționale la care vor participa, în vară, absolvenții claselor a VIII-a, voi face câteva comentarii în legătură cu acest subiect. În acest fel, sper să se deslușească mai bine cum înțeleg unii guvernanți să elaboreze și să promoveze o serie de politici publice în domeniul învățământului. Nu de alta dar, de fiecare dată, Evaluarea Națională și Examenul de Bacalaureat înfierbântă spiritele iar noi, opinia publică, trebuie să ne luăm măsuri de protecție împotriva oricăror idei trăsnite ce ar putea fi vehiculate în acest domeniu.

Deși eu nu am cunoscut în mod practic sistemul de învățământ existent înainte de anul 1989, ca istoric vă reamintesc, simplificând lucrurile, faptul că acesta era organizat astfel:

1. Până în anii ‘90, absolvenții a VIII-a aveau două opțiuni:

• a) Licee teoretice cu durată de 4 ani – care aveau repartizate un număr de locuri și care, în funcție de numărul de elevi absolvenți ai claselor a VIII-a înscriși, organizau examene de admitere.
• b) Școli profesionale – cu durata de 2-3 ani, la care se înscriau absolvenții învățământului obligatoriu de opt ani, care doreau să profeseze într-o meserie. Este de menționat că absolvenții școlilor profesionale puteau urma cursurile liceale la seral și, în funcție de pregătire și aptitudini, puteau frecventa și absolvi apoi chiar cursurile instituțiilor de învățământ superior.

Este foarte important de menționat că absolvenții clasei a VIII-a, împreună cu familiile lor, luau ei înșiși deciziile parcursului academic și profesional și nu le era impus de la centru în mod direct. Statul organiza doar rețeaua școlilor profesionale, pe meserii.

2. În anii ‘70 au fost înființate licee industriale prin schimbarea profilului unor licee teoretice, pedagogice etc. Din documentarea făcută, în opinia mea, acest lucru s-a realizat cu intenția de a se asigura condiții pentru pregătirea unor muncitori care să aibă și o bună pregătire teoretică. În aceste licee industriale ajungeau să învețe și elevi ai liceelor teoretice, elevi care nu treceau de examenul de la finele clasei a X-a, așa numit examenul de „treapta a doua”. Această examinare, a elevilor de liceu după parcurgerea clasei a IX-a și a X-a, a durat până în 1992.

3. Absolvenții acestor licee industriale nu aveau nici pregătirea teoretică preconizată și mulți dintre ei nici nu mai aveau abilitățile necesare, ca meseriași, așa cum aveau absolvenții școlilor profesionale.

4. După anul 1989, din cauza mai multor considerente de care nu mă voi ocupa acum, practic au fost desființate școlile profesionale. În aceste condiții, toți absolvenții clasei a VIII-a erau înscriși, într-un fel sau altul, la liceu și ca atare, după examenul de bacalaureat se puteau înscrie la instituții de învățământ superior de stat sau private.

În mod sintetic aceasta este evoluția sistemului românesc de învățământ, din punctul de vedere organizatoric, în ultimii 50 de ani. Să detaliem puțin situația actuală.

Învățământul obligatoriu, stabilit prin lege este de 11 ani (până la clasa a X-a). La finalul clasei a VIII-a se realizează o Evaluare Națională. Pare a nu fi nimic anormal în acest demers, dacă această evaluare nu ar fi, în fapt, un examen ale cărei consecințe sunt dintre cele mai dramatice pentru elevi și familiile lor. Și atunci se pune firesc întrebarea: ce rost are acest examen? În opinia noastră, dincolo de faptul că este inutil, acest examen mascat nu are ca efect decât segregarea elevilor, înainte de a finaliza cursurile obligatorii. Statul selectează elevii cu cele mai bune performanțe pe care îi repartizează la așa-numitele „licee de top” din România. Iar pe ceilalți îi trimite la școli care nu le oferă nici o șansă pentru a performa. În acest mod statul continuă adâncirea discriminării: pe elevii care nu obțin cel puțin nota 5 la Evaluarea Națională i-ar fi înscris automat la școlile profesionale? Să considerăm un pas înainte faptul (sau doar noroc) că din luna decembrie, obligativitatea școlii profesionale pentru elevii cu medii sub 5 a fost eliminată, prin ordin de ministru publicat în Monitorul Oficial în 24 decembrie 2019?

Să ne înțelegem foarte bine. A urma cursurile unei școli profesionale este un lucru foarte bun și onorabil. Numai că această decizie trebuie să aparțină exclusiv elevilor și familiilor lor în funcție de oferta rețelei școlare legal organizată de autoritățile statului, centrale sau locale, sau de persoane private. Altfel, această măsură ar fi dus la formarea unei mentalități greșite, că numai „proștii” urmează cursurile școlilor profesionale. Ceea ce este fals. Sunt elevi care au note foarte bune și care doresc să practice o meserie și care le va aduce satisfacții profesionale, dar și semnificative recompense materiale.

Cum ne-am simți noi, cu toții, beneficiari ai unor servicii de care nu ne putem lipsi, atunci când, spre exemplu, am ști că instalatorul care vine să repare o defecțiune la instalația sanitară este „un prost”, un elev de nota 4. Ca să nu mai vorbim de implicațiile sociale pentru această categorie de tineri.

Știu că discuțiile despre acest lucru sunt multe și evidențiază perspective diverse. Cred însă că toate acestea se desfășoară într-un spațiu închis, învechit, generat de paradigma actuală care guvernează învățământul românesc.

În aceste condiții nu vom găsi răspunsul la întrebarea firească dacă este bine ca statul, în mod centralizat, să ne stabilească parcursul în viață. Argumentele, susținute inclusiv de reprezentanți ai unor organizații ale părinților, potrivit cărora se acordă astfel șanse și acestei categorii de elevi sunt false și cantonate, în mod periculos, într-o logică etatistă de care credeam că, acum, la 30 de ani de la revoluție, am scăpat. Iată însă că ne-am înșelat.

Așadar, numai depășirea acestei paradigme învechite și nocive ne poate oferi posibilitatea să vedem calea realistă, democratică, de urmat, în pas cu evoluția societății omenești.

Fără să insist asupra acestui lucru, fac trimitere la Raportul OECD privind Evaluările și examinările în sistemul de educație din România, publicat în luna mai a anului 2017 care, menționează la pagina 13, dar și în alte paragrafe:

• „Reducerea impactului negativ al examenelor naționale asupra învățării și progresului elevilor
• Cele două examene naționale ale României, și în special examenul din clasa a VIII-a, au mize mari pentru elevi, profesori și școli. În timp ce examinările cu mize mari sunt frecvente în multe țări, absența unor măsuri de atenuare a limitărilor lor în România are consecințe negative asupra învățării, motivației și progresului elevilor. În viitorul apropiat, România ar trebui să se concentreze pe îmbunătățirea calității și echității examinării de Capacitate, astfel încât să susțină schimbările pozitive în predare și învățare stabilite în noul curriculum. Pe termen lung, ar trebui să reconsidere utilizarea examenului de Capacitate pentru a îndruma elevii în diferite programe școlare, ca parte a dezvoltării unui model mai cuprinzător al învățământului secundar.”

Numai după ce vom înțelege rostul acestor concluzii la care a ajuns o organizație internațională unde dorim, cu ardoare, ca țară, să ne integrăm, dar ale cărei opinii în domeniul învățământului le ignorăm, vom putea să gândim liber și să acționăm pentru transpunerea în practică a celorlalte recomandări din acest raport, din rapoartele UE, ca și din studiile specialiștilor români în științele educației. Sunt convinsă că îmbunătățirea calității învățământului românesc, educarea elevilor pentru viață și nu pentru o profesie sau meserie, existența unor activități de orientare școlară care să ajute elevii să opteze pentru cel mai potrivit parcurs profesional sunt metodele cele mai potrivite și nu deciziile luate centralizat la nivelul statului, care să împartă elevii în „buni” și „proști/slabi”. Sunt, de asemenea, convinsă că tema abordată în acest articol este numai începutul unei noi dezbateri despre învățământul românesc, despre rolul statului în conturarea parcursului profesional al tinerilor, în definirea statutului social al cetățenilor acestei țări.

Cred că soluția sugerată atât de specialiștii români, cât și de prestigioase organisme internaționale se impune de la sine. Statul român trebuie să organizeze, în cele mai bune condiții, învățământul obligatoriu. Apoi, sistemul de învățământ profesional, liceal și universitar, organizat pe profiluri, să organizeze examene/testări care să asigure accesul absolvenților învățământului obligatoriu sau, mai apoi liceal, la aceste forme de învățământ. Dar la toate aceste examene/testări elevii absolvenți ale diferitelor forme de învățământ să se înscrie prin decizia lor și a familiilor lor, nu a statului. Statul are altă treabă. Să elaboreze politici publice adecvate, pentru toate categoriile sociale și pentru toate domeniile.

________________________________________________________________________________________________________

Despre Alexandra Bărbulescu

Alexandra Mădălina Bărbulescu este dublu licențiată în Drept și Științe Politice, având un doctorat în domeniul istoriei relațiilor internaționale. Cu o experiență de peste 10 ani în management de proiecte și organizare de evenimente culturale, de peste trei ani lucrează pentru Liceul Teoretic Național în administrarea proiectelor educaționale ale școlii și coordonarea Departamentului de comunicare în spațiul public. Cercetător și autor, Alexandra crede cu tărie în orice formă de dialog și punte spre construirea de comunități și standarde în domeniul educației precum și în revitalizarea imaginii învățământului privat în România.