Op Ed / Helena Dalli, comisarul european pentru egalitate: O Uniune a egalității – către incluziunea deplină a persoanelor cu dizabilităţi

568 de vizualizări
Foto: Helena Dalli/European Union, 2020

Editorial semnat de Helena Dalli, comisar european pentru egalitate:

Uniunea Europeană a ratificat acum zece ani Convenția Națiunilor Unite privind drepturile persoanelor cu dizabilităţi. Este prima convenție privind drepturile omului la care UE a devenit parte, marcând astfel o nouă eră în care respectul și responsabilitatea față de drepturile persoanelor cu dizabilităţi sunt atât o datorie morală, cât și una legală.

În ultimul deceniu, UE și statele sale membre au depus eforturi pentru a-și îndeplini obligațiile care le revin în temeiul convenției. Pentru UE, aceasta înseamnă garantarea faptului că normele, politicile și programele UE sunt favorabile incluziunii persoanelor cu dizabilităţi, prin respectarea pe deplin a convenției și promovarea unei Europe incluzive.

Helena Dalli: Importanta uniunii a egalității – către incluziunea deplină a persoanelor cu dizabilităţi

Toate țările UE au obligația de a respecta convenția, precum și normele UE privind nediscriminarea și accesibilitatea. În mod concret, statele membre trebuie să asigure sisteme educaționale favorabile incluziunii persoanelor cu dizabilităţi și să dispună de o legislație care să interzică discriminarea acestora la locul de muncă. De asemenea, statele trebuie să se asigure că transporturile și clădirile publice le sunt accesibile.

Strategia europeană 2010-2020 pentru persoanele cu dizabilităţi a reprezentat ghidul principal pentru acțiunea UE din ultimul deceniu. Aceasta a plasat drepturile persoanelor cu dizabilităţi printre prioritățile agendei UE și a adus îmbunătățiri tangibile în domeniu. Actul european privind accesibilitatea este un punct de reper în acest sens, introducând obligația ca principalele produse și servicii, cum ar fi telefoanele, calculatoarele, cărțile electronice, serviciile bancare și comunicațiile electronice, să poată fi folosite și de persoanele cu dizabilităţi. Printre drepturile pasagerilor din UE se numără și cel al persoanelor cu dizabilităţi de a avea acces la transportul rutier, aerian sau maritim. UE a fost, de asemenea, deschizătoare de drumuri la nivel mondial în promovarea incluziunii persoanelor cu dizabilităţi prin intermediul politicilor sale umanitare și de dezvoltare.

Pandemia de COVID-19 a scos la iveală și alte inegalități cu care persoanele cu dizabilităţi continuă să se confrunte; impactul pe care îl are pandemia asupra acestor persoane este mai puternic, inclusiv din cauza unor astfel de inegalități. Școlile s-au închis și cursurile au fost organizate online, însă materialele și echipamentele didactice nu sunt întotdeauna accesibile pentru elevii cu dizabilităţi.

Teleconferințele, munca de acasă și cumpărăturile online pot reprezenta obstacole pentru anumite persoane. Chiar și accesul la informații despre virus s-a dovedit a fi o provocare. Astfel, răspunsul UE la criză plasează egalitatea printre prioritățile agendei de lucru, în paralel cu adoptarea celui mai mare pachet de măsuri de stimulare pentru accelerarea redresării.

Busola noastră pentru o redresare echitabilă post-COVID o reprezintă incluziunea persoanelor cu dizabilităţi, astfel încât acestea să trăiască cu demnitate și autonom și să aibă acces la servicii care să le permită să fie pe deplin active pe piața forței de muncă și în societate. În aprilie, președinția portugheză va reuni Comisia și statele membre în cadrul unui dialog politic la nivel înalt privind drepturile persoanelor cu dizabilităţi, pentru a trasa noua cale de urmat.

Ne intensificăm eforturile pentru ca pandemia de COVID-19 să nu frâneze realizarea de progrese în ceea ce privește persoanele cu dizabilităţi. Pentru a asigura o redresare rezilientă și echitabilă, politicile ar trebui să fie concepute într-un mod favorabil incluziunii pentru toți.

După consultări ample, voi prezenta o nouă strategie consolidată a Uniunii privind drepturile persoanelor cu dizabilităţi pentru perioada 2021-2030. Aceasta se va baza pe realizările din ultimii zece ani și va oferi un nou început pentru provocările viitoare. Strategia va acoperi toate aspectele Convenției ONU, transformând drepturile prevăzute în aceasta în acțiuni concrete, și va oferi un cadru solid pentru următorii ani, pentru a ne asigura că nimeni nu este lăsat în urmă.

O viață independentă, un mediu favorabil incluziunii în școală și condiții adecvate de muncă și de dezvoltare, toate acestea sunt necesități absolute. Cele 87 de milioane de persoane cu dizabilităţi din UE nu trebuie să fie victime ale discriminării structurale și ale stereotipurilor negative în mediile de comunicare clasice și online.

Ambițiile noastre implică angajamentul tuturor. Strategia va constitui punctul de referință pentru UE și pentru toți ceilalți parteneri: guverne, parteneri sociali, societatea civilă și sectorul privat, facilitând colaborarea în ceea ce privește îndeplinirea angajamentelor asumate, inclusiv în ceea ce privește dialogul și parteneriatul cu persoanele cu dizabilităţi. Va garanta faptul că persoanele cu dizabilităţi pot participa în mod egal în toate domeniile vieții.

Angajamentul și acțiunile noastre în acest domeniu de politică vor reprezenta un alt pas important către o Uniune a egalității. Voi colabora îndeaproape cu toate statele membre ale UE pentru a transforma Uniunea într-un model de incluziune, accesibilitate și respectare a drepturilor omului.

Nu ar trebui să se decidă nimic referitor la persoanele cu dizabilităţi înainte ca acestea să aibă un cuvânt de spus. Vor fi invitate la dialog și vor fi implicate în procesele de luare a deciziilor, pentru că asta înseamnă să fim „uniți în diversitate”.

Foto: Helena Dalli/European Union, 2020


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

ULTIMA ORĂ Cele mai bune universități din România în 2023: Universitatea Babeș-Bolyai, Universitatea din București, UMF Carol Davila și Politehnica București – Metarankingul universitar 2023

Universitatea Babeș-Bolyai (UBB) din Cluj-Napoca, Universitatea din București și, la egalitate pe locul 3, UMF Carol Davila din București și Universitatea Politehnica București conduc ediția din 2023 a Metarankingului universitar,…
Vezi articolul

Raportul anual al OECD: Finanțarea educației în sprijinul elevilor cu pierderi mari de învățare și aducerea copiilor la școală, puncte cheie pentru specialiștii în educație / România stă mai prost decât statele organizației internaționale

Abandonul școlar, efectele de durată ale închiderii școlilor în ultimul an și jumătate și folosirea banilor publici în educație sunt câteva dintre principalele probleme asupra cărora țările trebuie să-și concentreze…
Vezi articolul