Editorial semnat de Gabi Bartic, COO și Director al Diviziei Consumer la compania de testare educațională Brio:
Unul dintre cele mai frecvente coșmaruri ale adulților de azi e că dau – iar și iar – un examen dificil pe care – inevitabil – îl pică. Altfel, nu ar fi coșmar.
Este perfect uman să ne dorim, odată ajunși părinți, ca aceste panici sau coșmaruri să-i ocolească pe copiii noștri. Și atunci construim în jurul lor bariere care mai de care mai puternice care să-i apere de panicile noastre. Să nu traverseze singuri strada, să nu meargă pe jos la școală, să aibă prieteni care ne plac, să aibă bănci și perdele mereu noi la clasă – un mediu septic controlat din care copilul să iasă, cum altfel, exact așa cum l-am „proiectat” noi mental mereu.
Cealaltă panică – cea ca nu cumva să pice și el examenul din visul nostru – ne urmărește mereu. Și atunci, ne construim fortărețe care să-l apere sau avem deja pregătite scuzele pentru situația în care, cumva, copilul chiar pică examenul: materia e prea multă, la ce-i trebuie lui integrale, cu ce-l ajută în viață, învață doar lucruri nefolositoare, materia nu e în acord cu ce trebuie el să știe, subiecte prea grele, el nu poate învăța papagalicește, toți cei care iau examenele sunt roboți sau tocilari, părinții le-au răpit copilăria – și pot continua astfel pe încă 100 de pagini.
Mi-e foarte greu să abordez rațional emoții absolut normale și, părinte și eu fiind, mi-e și mai greu să aplic eu însămi ceea ce predic.
Ajungem însă în esența problemei: părinții sunt, ca toți oamenii, „addicted to good news”. Ignoră cât pot veștile proaste, având deja construit eșafodajul de scuze și explicații valide pentru eventualele probleme, în schimb acceptă, fără să pună întrebări suplimentare, veștile bune. În general, profesorii care dau note bune sunt cei mai plăcuți – de copii în egală măsură cu părinții. Și atunci, e firesc, îi vom căuta instinctiv pe cei care ne vor îmblânzi veștile proaste: „NU e atent la calcule, DAR e foarte creativ”, „Nu reușește să vadă în spațiu, DAR e extrem de bun lider” etcetera. Din acest motiv, părinții se feresc de evaluări serioase, iar aceste spaime sunt îmbrățișate bucuros de copii, e mai simplu să eviți problema decât să o rezolvi. Imaginați-vă acest comportament translatat în sănătate: mergem doar la medici care ne spun că suntem sănătoși, iar dacă, accidental, cineva ne pune totuși un diagnostic, acesta ar suna așa: „Aveți un canceruț, DAR ochi extrem, extrem de frumoși”. Despre analize serioase sau Computer Tomograf-uri nu ar putea fi vorba, mai bine să fie acolo, la interior, orice ar fi, iar ochii frumoși să conteze mereu.
Ne temem de evaluări serioase și independente pentru că ele nu ne vor pune niciodată în propoziție „DAR”-ul acela, care ne îndulcește orice diagnostic venit de la evaluatorul prietenos. Și așa ajungem să negăm orice posibilitate ca elevii – copiii noștri – să fie evaluați independent și serios, holistic, dacă e să păstrăm paralela cu sistemul de sănătate. Mai bine să-l evalueze un profesor binevoitor decât – doamne ferește, să aflu că nu știe DEFEL geometrie.
Vom reuși cât vom reuși să ne înconjurăm de vești bune de la evaluatori prietenoși până când, dintr-un nor de false vești bune aduse de mesageri binevoitori, copilul va ajunge, probabil, față către față cu un evaluator sau cu o evaluare riguroasă. Și atunci, probabil adolescent sau adult, se va considera fie nedreptățit masiv, fie extrem de ne-norocos, dar va pica de sus, din „sus”- ul acela pe care zeci de evaluări prietenoase l-au cocoțat în mod artificial.
Scopul oricărei evaluări independente este diagnosticul onest al cunoștințelor copilului și nu verdicte implacabile sau etichete puse copilului. Odată ieșiți din pattern-ul „rezultatul evaluării este un stigmat”, vom putea avea claritate asupra punctelor în care putem interveni în sprijinul, și nu în generarea de panici ale copilului. Evaluările – fie cele instituționale, ale școlii sau ministerului, fie cele independente – ar trebui să fie un bun prilej pentru planuri individualizate de studiu, la fel cum analizele medicale interpretate corect generează planuri individuale de tratament.
Când perspectiva unei evaluări serioase și imparțiale a cunoștințelor, nu a ochilor frumoși ai copilului nu va mai speria elevii, părinții și profesorii, când nu vom alege profesorii după cantitatea de bunăvoință goală de conținut cu care ne înconjoară copiii, când vom înțelege că ne trebuie analize serioase înainte de orice tratament care – culmea – poate să ne ajute chiar și în situația – tristă, cum altfel – a unui posibil „canceruț”, atunci sistemul de educație va fi pe o direcție bună. Până atunci, ne vom minți că avem cel mai mare producător de vârfuri sistem de educație din Univers, doar că, ce să-i faci, avem și cele mai proaste scoruri la testele PISA. Bine că nu despre noi e vorba în aceste evaluări, ci mereu, absolut mereu, despre alții.
___
Gabi Bartic este COO și Director al Diviziei Consumer Brio, specialist în marketing, advertising și comunicare digitală, manager cu o experiență de peste două decenii în multiple industrii. Bartic face parte din echipa Brio din 2019.