(Op-ed) Cum poate COVID-19 schimba educația românească? – Ruxandra Manea, antreprenor în educație

După aproape 2 săptămâni de când școlile s-au închis, multe întrebări rămân în aer: de la dată deschiderii, până la structura anului școlar, formatul cursurilor online și evaluările anilor terminali. Aproape 3 milioane de elevi stau acasă în această perioadă alături de părinții lor, debusolați de incertitudine și lipsa soluțiilor concrete. Apar tot felul de informații, recomandări și posibile soluții, însă nimic concret, palpabil, organizat. Și poate că este normal să fie așa, totul s-a întâmplat cu o viteză neînchipuită, mai ales pentru structurile guvernamentale, profund birocratice, care sunt prin însuși nucleul lor incapabile de a acționa la o astfel de dinamică.

Covid-19 oferă fix această oportunitate educației la nivel global și cu precădere educației românești: de a reacționa și de acționa cu o agilitate de care înainte nu se închipuiau capabile, de a regândi modele educaționale, de a testa procese și unelte în timp real, de a testa și cultiva adaptabilitatea, creativitatea, capacitatea de inovare, de ownership a profesorilor și liderilor români. De a măsura impactul și beneficiile învățării digitale și de regândi și eficientiza bugetul și așa mic. Viitorul se întâmplă în timp ce noi urmărim știrile. E aici, e palpabil. Nu vine nici de la americani, nici de ruși. Este în țară noastră și în mâinile noastre. Ține de adaptabilitatea noastră și de forță de acționa rapid și creativ. Și colectiv.

Dezvoltarea profesională accelerată a profesorilor

Zilele acestea am trăit mai mult că oricând senzația că educația românească nu se mândrește doar cu elevi olimpici, ci și cu profesori olimpici. Și nu mă refer aici la profesorii care pregătesc olimpicii, ci la o mâna de profesori, un procent modest de 3-5% maxim din totalul lor, care au mișcat educația românească spre soluții digitale în zilele acestea de criză: s-au mobilizat, au întrebat, au colaborat, au testat și au inițiat metode de predare online cu mai mult sau mai puțin succes. Pentru că provocările sunt multiple și procesul vine înainte rezultatelor.

Ei sunt pionerii, motorul schimbării paradigmei educaționale despre care atât se vorbea și se prevestea, și care acum e realitate. Însă educația românească nu se poate susține doar cu elevii olimpici așa cum nu se poate susține nici cu “profesori olimpici”. Este nevoie de o masă solidă de profesori care se adaptează, implementează soluții digitale inovatoare, colaborează.

Digitalizarea educației românești trebuie să ne scoată din paradigma lucrului individual sau “fiecare pe barbă lui”, este necesar un efort colectiv masiv al cadrelor didactice pentru a ridica standardul și acest lucru se poate realiza prin adaptabilitate, colaborare, creativitate și disponibilitate de a găsi soluții la provocări. Sunt șanse mari că tocmai această criză a covidului-19 să supună profesorii la o oportunitate de dezvoltare profesională accelerată și implicit la ieșirea din paradigmă educațională a sec 19.

Leadership Central Asumat

Mobilizarea colectivului vine printr-un leadership central puternic, cu forță de acțiune, dar mai ales de asumare. Asumarea va fi înainte de orice a procesului. Va fi un proces, vom pivota, vom greși, vom învăța. Vom măsură, ne vom adapta. Liderii trebuie să demonstreze zilele acestea toate acele abilități pe care în documente oficiale, pompoase le denumim abilitățile sec XXI și despre care teoretizăm că ar trebui să și le însușească elevii.

Prezentul ne oferă posibilitatea de a oferi un model acestor elevi: un model de adaptabilitate, creativitate, design thinking și autonomie. Din revoluția tehnologică putem prelua lecția procesului și a agilității. Plecăm de la criza pe care o avem și care ne obligă la acțiune, testăm cele mai rapide soluții și unelte pe care le avem la îndemână, măsurăm și ne readaptam. Avem școlile închise, avem platforme gratuite disponibile, avem modele (vezi modelul Chinei, al Estoniei, etc) avem early adaptors (sau profesori olimpici cum i-am numit mai sus), trebuie doar să folosim ce știm pentru a mobiliza masele de profesori pentru o schimbare de mindset, pentru o schimbare de paradigmă.

Cu mult ghidaj, cu suport, cu un framework inițial. Însă și cu mult empowerment.

Profesorii trebuie să înțeleagă de la liderii lor că trăiesc istorie și că pot fi scriitori de viitor dacă se mobilizează. Iar liderii trebuie să înțeleagă că nu mai e suficient să oblige profesorii să se ducă în cancelarie pe vremea covidului și să semneze condica ca să își primească salariul. Și nici să completeze fișe standard (ca elevii lor, sic!) pentru inspectorat că să își justifice învățarea online. Asta întră în categoria forme fără fond și nu ne permitem să lăsăm această oportunitate de reformare a sistemului să treacă pe lângă educația românească.

Regândirea și Eficientizarea Bugetulului Educației

România alocă 3,4 % din PIB pentru învățământ, buget despre care știm din experință anilor trecuți că este insuficient pentru nevoile actuale ale sistemului. Știm cu toții despre lipsa infrastructurii, numărul insuficient de creșe, grădinițe, unități școlare, despre lipsa toaletelor și a produselor de igienă și despre probleme de logistică și siguranță pe care transportul școlar le presupune.

Poate tocmai această criză și digitalizarea educației (măcar parțial) este o oportunitate să eficientizăm resursele, să regândim bugetul alocat transportului școlar și naveta cadrelor didactice, infrastructura școlilor și lipsa săpunului și toaletelor și să îl relocam către învățarea digitală, asigurarea meselor zilnice pentru fiecare elev și dezvoltarea profesională a profesorilor.

Investiția în învățarea digitală poate fi o oportunitate pentru a cheltui mai puțin, mai bine, acoperind nevoile elevilor și profesorilor și îmbunătățind actul educațional.

Accesarea Unor Resurse și Modele Locale și Globale Gratuite

Cu pixul și foaia în mâna, alături de experți locali și internaționali și oameni de bine în educație, este necesară coalizarea și coagularea întru binele și progresul educației. Să fructificăm prezentul pentru a scrie viitorul. Este o problema globală, putem accesa resurse globale. Sunt companii care pun la dispoziție unelte, sunt țări care s-au confruntat cu această problema chiar înaintea noastră și care pot împărtăși lecțiilor lor. Avem modelul China, avem profesorii noștri (cei pe care îi numeam mai sus olimpici) care fac lucruri incredibile, școlile private care au inițiat modele de succes.

Avem nevoie de leadership puternic și asumare.

Orice va fi mai bine decât să stăm cu copiii acasă cu ore nelimitate de conținut digital needucațional, părinți disperați și să vedem știri despre cum profesorii împrăștie covid-19 semnând condica sau completând fișe despre cum (nu) fac învățarea online. Și să ne întoarcem după această criză, înapoi la vechile metehne, la fundul istoriei educaționale, blocați în problemele și paradigmele vechi, dar într-o lume nouă în care generațiilor care vin din urmă le va fi din ce în ce mai greu să navigheze profesional și personal.

În tumultul crizei și al incertitudinii cauzate de covid-19 este momentul să facem uz de adaptabilitatea noastră, ca specie, și să ne uităm spre oportunități. Covid-19 obligă sistemele de educație din toată lumea să regândească în timp real modelul educațional și să migreze spre modelul digital. Este șansă României să se alinieze în timp util acestei dinamicii care poate aduce o serie de oportunități: de la dezvoltarea profesională accelerată a cadrelor didactice, la practică unui leadership asumat, la acesarea unor resurse globale până la regândirea și eficientizarea bugetului învățământului. Este șansa și responsabilitatea României să rupă vechea paradigmă, să fructifice oportunitățile actuale și migreze către educația sec XXI. Lumea după covid-19 nu va mai fi aceeași, educația nu va mai fi aceeași, este timpul acțiunii, este timpul viitorului.

___

Ruxandra Manea este antreprenor în educație, fondator Educarium si cofondator și board member Aspire Teachers. A absolvit Magna cum laude Facultatea de Științe Politice din cadrul Ewha Womans University, Coreea de Sud, și a lucrat ca profesor colaborator la Universitatea București.