Am urmărit cu interes, cred că este valabil pentru toți oamenii ce au legătură cu sistemul de învățământ – profesori, inspectori, elevi și părinți, informațiile oferite în conferința de presă organizată de Ministerul Educației și Cercetării Naționale. Ni s-a comunicat care ar fi direcțiile de acțiune pentru perioada următoare.
Am aflat despre anularea concursurilor și a olimpiadelor, despre previziunea că examenele claselor a VIII-a și a XII-a vor avea loc, probabil, în luna iulie și despre planul de a achiziționa tablete pentru elevii din medii defavorizate. Și toate acestea ne bucură fiindcă este o direcție, într-o mare de incertitudine.
Pentru mine însă este relevant, în egală măsură, și ceea ce nu am aflat. Și anume: un raport, fie și sumar, despre procentul de școli și profesori care au continuat activitatea cu elevii lor în această perioadă, o strategie/direcție de acțiune, asumată oficial, pentru instituțiile de învățământ preuniversitar cu privire la cum să își desfășoare activitatea în această perioadă.
Ce lecție ni s-a predat cu această ocazie? Vă spun ce am înțeles eu (sunt, desigur, interesată și de alte opinii) că este ok să așteptăm fără să facem nimic, căci activitatea de învățare se produce doar între pereții școlii, că nu sunt luate în seamă inițiativele și mobilizarea profesorilor, părinților și elevilor care au continuat să fie implicați în activitatea educațională prin mijloacele pe care le-au identificat ei înșiși, că nu este încurajată inițiativa și dezvoltarea într-un mod planificat.
Am primit în această perioadă, prin canalele oficiale de comunicare, o sumă de resurse pe care să le transmitem profesorilor pentru a le utiliza în lucrul cu elevii. Niciuna nu este girată de inspectorat sau de Ministerul Educației, în afara canalului de comunicare, desigur. Cu toatele sunt inițiative private sau al societății civile.
Știu că există atât profesori care lucrează în școlile de stat, cât și școli private care au continuat activitatea alături de elevi. Sub ce forme și cu ce rezultate este greu de apreciat dintr-o privire și nici nu cred că s-ar putea spune fără o analiză mai amănunțită. Îmi este la fel de clar că există situații unde continuarea activității este, din motive obiective, practic imposibilă. În acest context, să te rezumi la a lua o decizie cu privire la un singur aspect al procesului educațional și anume pasul final al acestuia – evaluarea reprezintă un gir pentru o activitate care se concentrează pe obținerea notei, pierzând din vedere interesul pentru cunoaștere, învățarea ca proces continuu, relația profesor elev și importanța ei Într-un context atât de eterogen, o soluție generală este ca și cum ai continua să predai conform didacticii de secol XIX când învățământul este acum centrat pe elev, pe nevoile și interesele sale de învățare, iar paradigma de învățare vorbește de lucrul diferențiat cu elevii. Metaforic vorbind, suntem ca într-o mare sală de clasă, cu un grup de elevi eterogen, în care activitatea se desfășoară la nivelul minimei rezistențe.
Și, iată cum, aproape peste noapte, învățământul a schimbat paradigma educației formale pe cea a educației informale.
Ce așteptări aș fi avut la început? Să ni se facă cunoscut un punct de vedere oficial cu privire la activitatea educațională pe care o vor desfășura școlile în această perioadă, fiecare în funcție de posibilități și disponibilități. Ca exemplu concret, mă gândesc la francezul ”la continuation pedagogique” – numele asumat de Ministerul francez al Educației strategiei pentru această perioadă.
Ce așteptări aș avea în acest moment? Aș vrea ca inspectoratele școlare să aibă o bună idee despre ce se întâmplă în școlile din aria lor. Ca activitățile desfășurate să fie analizate și evaluate, iar soluțiile propuse pentru recuperare să fie în acord cu activitatea desfășurată.
Am scris toate acestea fiindcă m-am convins în ultimele 4 săptămâni că a rămâne în legătură cu elevii este benefic, nu doar din punct de vedere educațional ci și din perspectiva relațiilor umane, a sănătății emoționale. Elevi, profesori și părinți deopotrivă mi-au spus că a rămâne în activitate le-a oferit o ancoră de siguranță într-o perioadă de mare nesiguranță. Un scop atunci când certitudinile au devenit incertitudini.
Un lucru este sigur în acest moment, noi, cei ce am continuat activitățile cu elevii, ne simțim foarte singuri în cadrul sistemului din care facem parte.
________________________________________________________________________________________________________
Despre autor
Anca Moraru este Director Executiv al Liceului Teoretic Național. “Formarea mea inițială este în comunicare și relații publice. În prima parte a vieții profesionale am lucrat în mediul corporatist, dar am simțit cu adevărat că munca mea are sens în momentul înființării Liceului Teoretic Național. Aici este spațiul în care pot să îmi folosesc și expertiza în comunicare și cunoștințele asupra personalității umane grație formării în Analiză Tranzacțională și rigorilor deprinse în mediul privat. Cred sincer că fiecare copil are dreptul să fie înțeles și să își dezvolte personalitatea în școală, pe lângă ceea ce obține prin activitatea academică. Parafrazând o replică dintr-unul din filmele mele favorite, Gladiatorul, inima unei societăți nu bate în sălile de dezbatere ale Parlamentului, ci în sălile de clasă ale școlilor. Poate că școala nu se poate schimba peste noapte pentru a răspunde mai bine nevoilor copiilor, însă știu că se poate și că se întâmplă“.