Omul de afaceri Ion Țiriac a inaugurat o grădiniță privată cu profil sportiv

1.823 de vizualizări
Sursă foto: Ministerul Tineretului și Sportului
Omul de afaceri Ion Țiriac a inaugurat o grădiniță privată, bazată pe programa britanică, cu specific sportiv, potrivit unui comunicat primit de EduPedu.ro. Taxa pentru program prelungit este de 10.000 euro pe an. Unitatea de învățământ se adresează copiilor cu vârsta cuprinsă între 18 luni și 6 ani. Amintim că Țiriac, în ultimul mandat de ministru al Educației deținut de Ecaterina Andronescu, ar fi discutat introducerea unei scheme de finanțare de la stat pentru înființarea de grădinițe cu profil sportiv.

Activitățile cu preșcolarii vor fi organizate după un curriculum britanic, anunță instituția, iar din echipa de cadre didactice vor face parte și vorbitorii nativi de limba engleză. Sporturile practicate vor fi: tenis, fotbal, înot, patinaj, baschet, karate, balet, alergare, gimnastică și parkour și vor fi ghidate de profesioniști din domeniu, după cum se arată în comunicatul citat.

Țiriac a prezentat-o pe campioana olimpică la competițiile de natație Camelia Potec, drept coordonatorul grădiniței. Potec, care este mama unei fetițe de 2 ani, a declarat că pentru ea: “Educația înseamnă înainte de orice un copil fericit și sănătos (…) În calitate de părinte îmi doresc ca fetița mea să înțeleagă rolul sportului și să îi facă plăcere să îl practice”.

Evenimentul de lansare a avut loc miercuri, 30 iunie, și s-a încheiat cu o conferință de presă. Ion Țiriac a declarat că preșcolarii nu vor face sport de performanță la grădiniță, ci activități sportive prin intermediul jocurilor: “Nu vorbim despre sporturi olimpice, dar despre o viață normală pe care un copil o poate avea prin intermediul jocurilor și activităților sportive. Demarat ca un program de educație fizică conceput pentru copiii aflați la o vârstă fragedă, obiectivul nostru este ca preșcolarii să dezvolte aptitudini sănătoase care să îi conducă către o activitate fizică regulată și relevantă în obținerea de înalte performanțe academice”.

Potrivit site-ului grădiniței, taxele anuale sunt:

  • pentru programul part time, 8:45-12:15, 6.000 euro. Taxa include gustarea de dimineață.
  • pentru programul full time, 8:45-15:30, 8.300 euro. Taxa include gustarea de dimineață, prânzul și gustarea de după-amiază.
  • pentru programul prelungit, se adaugă la programul full time, 15:30-17:30, 2.500 euro.
  • indiferent de programul ales, există o taxă de înscriere de 1.000 euro.
  • prețurile de mai sus sunt valabile pentru plata integrală, pentru plăți lunare, instituția percepe o taxă de 5% pentru procedurile de facturare.
  • pentru familiile care au mai mulți copii, de la al doilea copil înscris la această grădiniță, oferta este de 5% discount.

Potrivit businessmagazin, în 2013, Ion Țiriac a declarat că a investit un milion de euro pentru construirea unei grădinițe private de lux, în parteneriat cu grupul Ioanid, în aceeași locație unde se află actuala unitate de învățământ. Taxele anuale de școlarizare erau de 4.675 euro pentru grupa mini (copiii cu vârste între 18 luni şi 3 ani). Pentru celelalte grupe, suma varia între 4.800 euro pentru programul scurt (între orele 8:30 şi 12:30 ) şi 5.000 de euro pentru programul lung (între orele 8:30 dimineaţa şi 17:00).

În februarie anul acesta, grupul Ioanid a anunțat că se retrage din managementul educațional al grădiniței de pe domeniul Țiriac.

Reamintim că în 2018, omul de afaceri Ion Țiriac a discutat împreună cu membri ai Guvernului o schemă de ajutor de stat prin care firmele private puteau obține până la 500.000 de euro nerambursabili pentru înființarea unei grădinițe olimpice private. Ministrul Educației de atunci, Ecaterina Andronescu, a confirmat că s-a întâlnit cu Ion Țiriac înainte ca Ministerul Finanțelor să anunțe un ajutor de stat de 500.000 de euro. La fel și consilierul pe probleme economice al premierului, Darius Vâlcov, care a declarat la acea vreme că o grădiniță cu profil sportiv va şcolariza câte 100 de copii pe an, iar suprafaţa va fi de minimum 5.000 de metri pătraţi.

Aprobarea acestui programul numit “gROwth – investim în copii, investim în viitor” a fost făcută prin celebra Ordonanță de urgență 114/2018, după cum a scris la acea vreme EduPedu.ro.

Sursă foto: Ministerul Tineretului și Sportului


1 comment
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Fostul secretar de stat din Educație responsabil cu fondurile europene: Ministerul trebuie să facă publice proiectele în derulare, partenerii, modul lor de selecție, experții, echipele de management, indicatorii realizați, produsele finale, pe pagini web dedicate

Ministerul Educației trebuie să facă publice proiectele din fonduri europene care se află în derulare în coordonarea instituției, cu pagini web dedicate care să conțină numele partenerilor și modul lor…
Vezi articolul

Ce implicare au avut liderii Federației Naționale a Părinților în școala lui Lajos Kristof, „antrenorul de genii” prins în flagrant când viola un copil / Eugen Ilea, care poza în „bun manager” când vopsea sediul școlii fondate de Kristof, spune că acesta i-a cerut să-l ajute cu autorizarea și că i-ar fi fost prezentat de Iulian Cristache, pe atunci președinte FNAP / Cristache neagă, dar spune că s-a întâlnit și el cu Lajos, care ar fi vrut să-l angajeze drept consultant

Liderii Federației Naționale a Părinților, organizație parteneră a Ministerului Educației, au fost implicați în negocieri cu Lajos Kristof și chiar în promovarea școlii ilegale Amias Internațional School/ Amia Small School,…
Vezi articolul

Sorin Ion, secretar de stat în Ministerul Educației, coordonatorul proiectului de digitalizare a evaluărilor: Acum putem ști exact, la fiecare subpunct al unui subiect, care a fost nivelul de răspuns în țară la nivelul unei întregi generații / Borderoul de corectare este un adevărat coșmar care dispare

Erorile și sincopele din prima zi a examenului de bacalaureat au fost „normale” și „ne așteptam să se întâmple”, a declarat la emisiunea InfoEdu de la TVR Info Sorin Ion,…
Vezi articolul

VIDEO Protest în direct la televizor al unui profesor din Afghanistan, după ce talibanii au interzis recent accesul fetelor în universități: Dacă mama și sora mea nu pot învăța, atunci eu nu accept această educație

Un profesor universitar din Kabul, capitala Afganistanului, și-a rupt diplomele de profesor și de doctor în direct la o televiziune, în semn de protest, după ce talibanii, aflați la conducerea…
Vezi articolul