Omenirea a consumat până pe 28 iulie toate resursele pe care planeta le poate produce într-un an fără să se epuizeze

Foto: Pexels / Pixabay.com

Omenirea a consumat până pe 28 iulie toate resursele pe care planeta le poate produce într-un an fără să se epuizeze, iar planeta va supravieţui restul anului „pe datorii”, au avertizat organizaţiile non-profit Global Footprint Network şi WWF, relatează Le Libre, notează G4Media.ro.

Altfel spus, ar fi nevoie de 1,75 planete Terra pentru a satisface nevoile populaţiei într-un mod durabil, conform acestui indicator creat de cercetători la începutul anilor 1990 şi care continuă să se înrăutăţească, scrie News.ro.

Datele corespund momentului în care „omenirea a consumat tot ce pot regenera ecosistemele într-un an”, potrivit celor două ONG-uri.

„În cele 156 de zile rămase (până la sfârşitul anului), consumul nostru de resurse regenerabile va consta în consumul de capital natural al planetei”, a declarat Laetitia Mailhes de la Global Footprint Network, în timpul unei conferinţe de presă.

Acest lucru nici măcar nu ţine cont de nevoile altor specii care trăiesc pe Pământ. „De asemenea, trebuie lăsate spaţii pentru lumea sălbatică”, a adăugat ea.

Citește mai mult pe G4Media.ro.
Exit mobile version