Ministerul Educației (ME) a publicat vineri după-amiază, 3 februarie, un document – erată pentru calendarele olimpiadelor și concursurilor școlare din anul școlar 2022-2023 pe care le-a anunțat în urmă cu două săptămâni. Din document (aflat în format .pdf mai jos în articol), o rectificare este legată de perioada de desfășurare a Olimpiadei Internaționale de Biologie, altele sunt referitoare la olimpiade naționale precum cele de Fizică și Informatică, iar restul la diverse concursuri regionale sau județene.
Alături de această erată, mai sunt și două erate despre calendarele concursurilor sportive 2022-2023 – mai jos în articol, atașate și ele.
Erata este aprobată în aceeași zi cu publicarea pe site-ul instituției, fiind semnată de secretarul de stat pentru învățământ preuniversitar Florian Lixandru și de secretarul de stat pentru învățământ în limbile minorităților naționale Kallos Zolltan. Sunt aceiași doi oficiali care aprobă și calendarele olimpiadelor și regulamentele specifice pentru organizarea și desfășurarea etapelor acestora.
- Amintim că Lixandru, secretar de stat din partea PSD, și-a recăpătat joi, 2 februarie, atribuțiile de la ministrul liberal al Educației, Ligia Deca, după ce i-au fost retrase pentru că ar fi comentat pe Facebook proiectele de legi ale Educației.
Astfel, conform eratei la calendarul competițiilor ce se vor organiza și desfășura în România, la nivel internațional, național și regional, în anul școlar 2022 – 2023, Olimpiada Internațională de Biologie se ține tot în Emiratele Arabe Unite, dar în Al Ain, nu Dubai, cum era anunțat inițial, și în perioada 3-11 iulie, nu 3-12 iulie.
Olimpiada Națională de Fizică 2023 nu mai are etapa județeană fixată pe 4 martie, sâmbătă, ci a fost mutată pe 5 martie, duminică. Potrivit calendarelor inițiale din 20 ianuarie despre care EduPedu.ro a scris aici, pe 4 martie mai sunt județene la Olimpiada Națională de Limba și literatura română (clasele V-VIII) și de Geografie.
În plus, la Olimpiada Națională de Informatică 2023, faza națională este acum între 1 și 5 aprilie pentru gimnaziu și 1 și 6 aprilie pentru secțiunea liceu, față de 4-8 aprilie, respectiv 4-9 aprilie cât era consemnat inițial. Orașele au rămas aceleași: Târgu Mureș (județul Mureș) și București.
Citește aici în detaliu despre calendarele olimpiadelor și concursurilor școlare din anul școlar 2022-2023 – când sunt fazele județene, unde se țin fazele naționale în 2023.
FOTO DOCUMENT Erata Ministerului Educației din 03.02.2023:
DOCUMENT Descarcă erata Ministerului Educației din 03.02.2023:
Sunt erate și pentru concursurile sportive 2022-2023
Ministerul Educației a publicat pe edu.ro tot vineri, 3 februarie 2023, și erate pentru calendarul campionatelor școlare sportive și pentru Olimpiada națională a sportului școlar (ONSS) 2023.
DOCUMENT Descarcă erata la calendarul competițional național pentru Olimpiada Națională a Sportului Școlar 2022-2023:
DOCUMENT Descarcă erata la calendarul competițiilor sportive organizate pentru elevii-sportivi legitimați la unitățile de învățământ cu program sportiv integrat și suplimentar – etapele naționale („Campionatele naționale școlare”- 2023):
Foto: © Gajus | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.