Olimpiada Internațională de Chimie 2019, organizată în Rusia: România a obținut 3 medalii de aur, 2 de argint și un bronz

9.507 vizualizări
Olimpiada Internațională de Chimie 2019 care s-a desfășurat în Rusia s-a terminat cu “un scor” de top pentru elevii români. Olimpicii la Chimie din România au obținut trei medalii de aur, două medalii de argint și o medalie de bronz la Olimpiada D.I. Mendeleev, a anunțat profesorul coordonator al lotului român, Daniela Bogdan. La competiția desfășurată în Sankt-Petersburg au luat parte 152 de elevi din 28 de țări.

Olimpiada Internațională de Chimie Mendeleev 2019 s-a desfășurat în perioada 21 – 27 aprilie 2019 în Sankt-Petersburg, Rusia. Olimpiada s-a aflat la a 53-a ediție și a reunit 152 de elevi din 28 de țări. Trei dintre cei șase olimpici la chimie provin de la Liceul Internațional de Informatică din București și câte unul de la Colegiul Național „Gheorghe Șincai” Baia Mare, Colegiul Național „Moise Nicoară” din Arad și Colegiul Național Iași.

Medaliile de aur la Olimpiada Internațională de Chimie D.I. Mendeleev 2019:
  • Ana Florescu Ciobotaru – elevă la Liceul Internațional de Informatică din București. Anul trecut, a obținut aur la Chimie în cadrul Olimpiadei internaţionale de matematică, fizică, chimie şi informatică din Siberia, potrivit Digi 24.

  • Mircea Raul Bodrogean – elev la Liceul Internațional de Informatică din București

  • Emeric Claudiu Ardelean – elev la Colegiul Național „Gheorghe Șincai” din Baia Mare

Medaliile de argint:
  • Tudor Lile – elev la Colegiul Național „Moise Nicoară” din Arad

  • Teodora Stan – elevă la Liceul Internațional de Informatică din București

Medalia de bronz:
  • Sandra Saade – elevă la Colegiul Național Iași

 

Lotul internațional de chimie al României a fost coordonat de profesoarele Daniela Bogdan și Mihaela Matache.
Lotul Romaniei medaliat la Olimpiada Internationala de Chimie Mendeleev 2019 / Foto: Daniela Bogdan
Medaliile de aur, la Olimpiada Internațională de Chimie Mendeleev 2019:

Țările care au participat la Olimpiada Internațională de Chimie Mendeleev 2019:

Armenia, Arabia Saudită, Austria, Azerbaidjan, Belarus, Bulgaria, Cehia, China, Croația, Estonia, Iran, Israel, Kazakhstan, Kârgâzstan, Letonia, Lituania, Macedonia, Moldova, România, Rusia, Siria, Slovacia, Tadjikistan, Turcia, Turkmenistan, Ucraina, Ungaria, Uzbekistan.

Organizatorii Olimpiadei au fost Departamentul de Chimie de la Universitatea de Stat din Moscova, Institutul de Chimie de la Universitatea de Stat din Sankt Petersburg, Andrei Melnichenko Foundation și compania Eurochem, potrivit informațiilor publicate pe pagina de Facebook a competiției internaționale.

 


1 comment
  1. Aceasta este o miniolimpiada a unor state exsovietice plus alte cateva, cum este de altfel si cea cu mai multe discipline din Siberia.
    Adevarata Olimpiada Internationala de Chimie va avea loc in luna iulie, la Paris.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like