Olimpiada de Matematică, faza locală, desfășurată online, „s-a finalizat dezastruos”, scrie profesorul Radu Gologan, președintele Societății de Științe Matematice din România, organizatorul din acest an al concursului. Gologan a publicat pe Facebook un mesaj în care anunță că „mii de copii, mai ales din clasele mici, au avut probleme tehnice de a intra pe platforma olimpiadei locale de matematică, uneori târziu sau deloc”.
Potrivit surselor Edupedu.ro, platforma online pe care s-a desfășurat competiția ar fi picat în momentul în care cei peste 30.000 de elevi participanți s-au conectat la ora începerii concursului (10:30). După acest moment, problemele tehnice au continuat să împiedice o parte din elevi să participe. De asemenea, mulți elevi, care au intrat mai târziu, au fost scoși din platformă la ora planificată inițial pentru terminarea timpului de lucru, deși ar fi trebuit să primească timpul regulamentar.
„Dragi elevi olimpici la mate, dragi dascăli și părinți, o inițiativă de suflet a Societății de Matematică, concepută anul trecut și sprijinită de Minister, sponsorizată de o companie privată, s-a finalizat dezastruos. Mii de copii, mai ales din clasele mici, au avut probleme tehnice de a intra pe platforma olimpiadei locale de matematică, uneori târziu sau deloc. Îmi asum această nereușită și vă promit că vom face efortul de a nu nedreptății niciun copil oferindu-i șanse egale cu cei care au reușit conectarea normală. Vom transmite in două zile modul în care vom repara greșeala. Fiți sigur, ca fost olimpic, că știu câtă nemulțumire am produs”, scrie Radu Gologan.
Pe pagina Societății de Științe Matematică din România a fost publicat următorul mesaj:
„Toți elevii care din motive tehnice nu au reușit să parcurgă astăzi în întregime testul sau chiar să îl acceseze, vor avea posibilitatea de a îl reface. Vom analiza împreună cu reprezentanții Ministerului Educației această modalitate și o vom comunica în timp util. Ne cerem scuze și le transmitem tuturor elevilor să nu fie descurajați pentru că, în final, nimeni nu va fi dezavantajat. Demersul nostru a fost și rămâne sprijinirea acestei frumoase tradiții numite Olimpiada Natională de Matematică”, se arată pe pagina organizatorului olimpiadei.
Potrivit surselor Edupedu.ro, se analizează posibilitatea ca olimpiada să fie susținută din nou săptămâna viitoare, sau să fie susținută doar de cei care au fost dezavantajați sau nu au putut participa. Susținerea ar urma să aibă loc online sau fizic.
Mesajele publicate de părinți pe pagina Societății de Matematică reclamă mai multe situații:
„Fiul meu nu a putut vizualiza subiectele timp de mai bine de 30 de minute și limita de timp nu s-a modificat – tot ora 13. Din lipsă de timp la unele subiecte, a bifat răspunsuri la nimereală…”
„Fetița a avut la dispoziție 33 de minute și la unele întrebări răspunsurile se repetau. Ce facem în această situație? Probleme rezolvate și nu avea răspuns să poată bifa. Pentru toți elevii trebuie să se repete această olimpiadă fizic”.
„Problema este că unii au reușit să se conecteze după o oră de încercări și pe lângă faptul că au avut puțin timp la dispoziție au fost foarte stresați. Eu cred că nu așa se organizează o olimpiada și mai cred că foarte mulți copii au fost descurajați, iar noi, părinții, nu am putut lua legătura cu nimeni, deși erau afișate numere de telefon la care trebuia să răspundă cineva.”
„La noi, după aproape 40 de min au reușit să se conecteze. Au mai fost întreruperi, dar au terminat testul. Nu vă închipuiți stresul copiilor de astăzi! Stresul celor 40 de minute de încercări, timp în care au stat în tensiunea concursului, în condițiile de concurs. Stresul că trebuie să rezolve același număr de probleme, dar într-un timp mai mic decât cel prevăzut inițial, cu același 40 de minute. Asta după ce au participat la ambele simulări (care au fost doar tehnice, nu și în beneficiul lor, ca o preverificare). Îi mai punem încă o dată să treacă printr-o zi de stres?”
Context: În acest an, Ministerul Educației a reluat organizarea olimpiadelor și concursurilor școlare, după doi ani de pauză din cauza pandemiei. Ministerul a făcut protocol de organizare cu Societatea de Științe Matematice pentru organizarea Olimpiadei Naționale de Matematică.
Platforma pe care s-a desfășurat concursul a fost pusă la dispoziție gratuit de o companie privată. Potrivit surselor Edupedu.ro, problema ar fi fost la serverele pe care era această platformă, servere aflate în responsabilitatea unei alte companii, neimplicată în organizare, care nu ar fi asigurat mentenanță decât foarte târziu și doar pentru o parte dintre problemele apărute.
Foto: © Xalanx | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.