OFICIAL Valoarea tichetelor de creșă ajunge la 600 de lei din aprilie / Lista documentelor pentru părinții care vor să beneficieze de această sumă

2.002 vizualizări
Foto: © Diego Vito Cervo | Dreamstime.com
Valoarea tichetelor de creșă crește cu 30 de lei, ajungând la suma de 600 de lei, potrivit unui ordin publicat miercuri, 29 martie, în Monitorul Oficial. Este vorba despre ordinul privind stabilirea valorii sumei lunare indexate care se acordă sub formă de tichete de creșă pentru semestrul I al anului 2023. Vezi mai jos, în articol, cine beneficiază de aceste tichete și ce documente trebuie să depună părinții la angajator.

Până acum, valoarea unui tichet de creșă era de 570 de lei, conform Ordinului nr. 2.062/2022. Suma de 600 de lei va fi acordată începând cu luna aprilie 2023, conform documentului citat mai sus.

Art. 1. — „Pentru semestrul I al anului 2023, începând cu luna aprilie 2023, valoarea sumei lunare care se acordă sub formă de tichete de creșă, stabilită potrivit prevederilor art. 33 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 165/2018 privind acordarea biletelor de valoare, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1.045/2018, cu modificările ulterioare, este de 600 lei.”

În ordin se arată că valoarea de 600 de lei se aplică și pentru primele două luni ale semestrului II al anului 2023, respectiv august 2023 și septembrie 2023.

FOTO DOCUMENT – Ordinul privind stabilirea valorii sumei lunare indexate care se acordă sub formă de tichete de creșă pentru semestrul I al anului 2023:

În ce condiții se acordă tichetele și cine beneficiază de ele (sursa)

Tichetele de creșă sunt acordate în condițiile Legii 165/2018 și HG 1045/2018, care cuprinde normele metodologice de aplicare a legii 165/2018.

Tichetele creșă sunt bilete de valoare care se acordă, lunar, angajaților care nu beneficiază de concediul și de indemnizația acordate pentru creșterea copilului în vârstă de până la 2 ani, respectiv de până la 3 ani în cazul copilului cu handicap.

Tichetele sunt acordate angajaților din sistemul privat și de stat. Acestea pot fi folosite numai pentru achitarea taxelor la creșa unde este înscris copilul. Ele se acordă, la cerere, unuia dintre părinți sau tutorelui căruia i-a fost încredințat copilul spre creștere și educare, pe baza livretului de familie.

Valoarea tichetelor de creșă se cumulează cu alocația de stat pentru copii și cu stimulentul de inserție care se acordă la reluarea activității.

Nu pot beneficia de tichete de creșă asistenții maternali profesioniști sau persoanele la care este găzduit copilul și pentru care s-a instituit măsura plasamentului în regim de urgență, în temeiul Legii nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Ce trebuie să facă angajatul pentru a primi tichete de creșă / Documente necesare

Tichetele de creșă se distribuie salariaților, lunar, pentru fiecare dintre copiii lor naturali, inclusiv pentru fiecare copil adoptat, precum și pentru cei cărora li s-a instituit tutela, pe baza următoarelor documente:

a) „cerere pentru acordarea tichetului de creșă;

b) actul doveditor eliberat de creșa/entitatea asimilată acesteia la care este înscris copilul;

c) documente care să ateste calitatea de părinte, respectiv certificatul de naștere al copilului, în cazul părinților naturali, sau hotărârea judecătorească de încuviințare a adopției, în cazul copilului adoptat;

d) documente care să ateste calitatea de tutore, respectiv hotărârea judecătorească de instituire a tutelei sau, după caz, dispoziția autorității tutelare;

e) declarație pe propria răspundere că celălalt părinte sau, după caz, tutorele nu beneficiază de tichete de creșă, de concediul și indemnizația lunară pentru creșterea copilului în vârstă de până la 2 ani, respectiv de până la 3 ani, în cazul copilului cu handicap.

f) alte documente solicitate de angajator, după caz, potrivit regulamentului intern”.

Foto: © Diego Vito Cervo | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.

Citește și:
Valoarea tichetelor de creșă crește cu 30 de lei, până la suma de 600 de lei pe lună – proiect pus în dezbatere publică de Ministerul Muncii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

BREAKING Gest disperat al premierului Ciucă: încearcă să îi învrăjbească pe elevi și părinți cu profesorii, în plină criză în Educație / Șefa Consiliului Elevilor și președintele Federației Părinților, la pupitrul Guvernului: Greva trebuie să se închidă cât mai repede

Premierul Nicole Ciucă i-a invitat la discuții pe președintele Federației Naționale a Părinților și pe președinta Consiliului Național al Elevilor. Discuțiile au avut loc la Guvern, iar cei doi reprezentanți…
Vezi articolul