Transportul elevilor va fi din nou decontat, iar transportatorii sunt obligați să le emită abonamente gratuite, potrivit ordonanței de urgență nr. 50/2021 publicată în Monitorul Oficial.
Ministerul Educației are acum 30 de zile la dispoziție pentru emiterea unui ordin de ministru pentru a reglementa normele de aplicare și metodologia de decontare a navetei. Cel mai probabil măsurile vor fi aplicate din anul școlar următor pentru majoritatea elevilor.
Într-o explicație despre funcționarea acestei ordonanțe, ministrul Educației Sorin Cîmpeanu spunea miercuri, după adoptarea proiectului în ședința de Guvern că „transportatorii sunt obligați să emită documente doveditoare pe care elevii, la final de lună, după ce au încasat în avans aceste sume, într-un cuantum maxim, vor deconta, în limita plafoanelor anunțate, dar nu mai mult decât valoarea din documentele justificative.
Reporter: Deci părinţii nu mai trebuie, pentru că aceasta era îngrijorarea principală a reprezentanților elevilor – că părinții trebuie să înainteze acele sume de bani și după aceea să fie decontate și că părinții nu ar avea acei bani.
Sorin Cîmpeanu: Aşa a fost până acum, întotdeauna. De anul acesta am rezolvat această problemă, nu mai sunt nevoiţi să avanseze sumele necesare transportului între localitatea de domiciliu și școală. De asemenea, pentru elevii care sunt cazați la internat sunt decontate opt călătorii per semestru – la internat sau la gazdă”.
Cîmpeanu a mai spus și care sunt noutățile acestei modificări a Legii Educației:
„Spre exemplu, în anul 2019, naveta elevilor a necesitat o sumă de aproape 80 de milioane de lei. Anul acesta, Ministerul Educației are în buget 100 de milioane de lei pentru decontul navetei. 100 de milioane de lei pentru 130.000 de beneficiari estimați, vreme de 34 de săptămâni – aceasta este durata cursurilor într-un an calendaristic, a rămas mai puțin, din păcate, – cu o valoare medie de 770 de lei per elev pentru cele 34 de săptămâni. Sunt trei elemente de noutate, sunt plusuri față de anii precedenți. Ştim că nu sunt îndeajuns, dar sunt plusuri. Primul element este acela al decontării la un nivel triplu, de la 10 lei la 30 de lei pe lună și elev, pentru primii trei kilometri, la care se adaugă un tarif de trei lei pe kilometru pentru următorii 47 de kilometri până la 50.
Aceasta înseamnă, spre exemplu, 171 de lei – un abonament lunar pentru o distanță de 50 de kilometri. A doua noutate este aceea că se decontează naveta și pentru distanțe care depășesc 50 de kilometri. Acest lucru nu s-a mai întâmplat în România până acum. Iar al treilea element de noutate – zic eu că este important – familia elevului nu mai este nevoită să avanseze sumele pentru transportul de la localitatea de domiciliu până la unitatea de învățământ în care este școlarizat. Și Ministerul Educației, prin inspectoratele școlare și școli, avansează aceste sume, care vor fi decontate pe bază de documente justificative la finalul lunii. Repet, nu pretindem că este soluția ideală, dar este modalitatea de a putea plăti măcar naveta elevilor. Până acum, vă spun, nu a fost plătită naveta elevilor, din cauza unor neclarități legislative la nivelul Legii 226/2020, care au făcut inaplicabilă decontarea navetei.
Noțiunea de transport nereglementat, fiind nereglementat, nu se încadrează în dispoziții legale, neîncadrându-se în dispoziții legale, nu a putut fi decontat. Astăzi, prin ordonanța de urgență, vom putea să decontăm naveta elevilor, în condițiile pe care le-am precizat.”
Ce prevede OUG 50/2021
Legea Educației naționale nr. 1/2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 18 din 10 ianuarie 2011, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează:
- „La articolul 84, alineatul (13) se modifică și va avea următorul cuprins:
„(13) Elevilor care nu pot fi școlarizați în localitatea de domiciliu li se decontează cheltuielile de transport între localitatea de domiciliu și localitatea unde sunt școlarizați, pe durata cursurilor școlare, din bugetul Ministerului Educației, prin unitățile de învățământ unde sunt școlarizați, în limita a 50 km.” - La articolul 84, după alineatul (13) se introduc șase noi alineate, alineatele (14)—(19), cu următorul cuprins:
„(14) Elevilor care sunt cazați la internat sau în gazdă în localitatea unde studiază li se asigură decontarea sumei ce reprezintă contravaloarea a 8 călătorii dus-întors pe semestru, din bugetul Ministerului Educației, prin unitățile de învățământ unde sunt școlarizați.
(15) Elevii aflați în situațiile prevăzute la alin. (13) și (14) pot solicita acordarea sumei în avans, cu decontare în luna următoare.
(16) Modalitatea de decontare se stabilește printr-o metodologie aprobată prin ordin al ministrului educației.
(17) Decontarea cheltuielilor de transport, pe baza documentelor emise de operatorii de transport rutier, pentru facilitățile de transport acordate elevilor, prevăzute la alin. (13) și
(14), se asigură la nivelul valorii documentelor de transport lunare, dar nu mai mult de 30 lei/lună pentru distanța de 3 km. Pentru distanțele ce depășesc 3 km, până la limita de 50 km, suma de 30 lei/lună se suplimentează cu 3 lei pentru fiecare kilometru/lună, dar nu mai mult decât valoarea documentelor de transport lunare.
(18) Prin excepție de la prevederile alin. (17), elevilor care se deplasează de la domiciliu către unitatea de învățământ la distanțe mai mari de 50 km și nu sunt cazați la internat sau în gazdă în localitatea în care studiază li se decontează suma aferentă distanței de 50 km, la care se adaugă 1 leu/km/lună, pentru distanțele ce depășesc 50 km. - Operatorii de transport au obligația să emită documente lunare de transport, cu încadrare în tarifele maxime per kilometru/lună prevăzute la alin. (17) și (18), și să asigure transportul elevilor.”
Ordonanța a fost vehement contestată de asociațiile de elevi în ultimele 6 luni, de la apariția ei în stadiu de proiect.
Foto: Unsplash