Lista cu cele aproape 400 de acte normative care să pună în aplicare prevederile din legea educației în învățământul preuniversitar și legea educației în învățământul universitar a fost publicată în Monitorul Oficial. Mai exact, este vorba de un ordin de ministru care aprobă termenele până la care toată legislația subsecventă noilor legi ale educației – alte ordine de ministru (OME), hotărâri de guvern (HG) – să fie adoptată. Cele două legi intră în vigoare pe 3 septembrie.
Cele mai multe documente au termene de adoptare în partea rămasă din anul 2023 și în anul 2024, conform calendarului pe care îl redăm mai jos. Există, însă, în învățământul preuniversitar, ordine de ministru care au ca date limită și anii 2025, 2026 și 2027. Peste 270 dintre aceste hotărâri de guvern și ordine de ministru vor trebui să intre în vigoare în anul electoral 2024, un an cu 4 rânduri de alegeri politice.
- Edupedu.ro a scris despre ordinul cu termenele de aprobare a actelor normative din 11 august când a fost pus în consultare publică. Atunci, erau 290 de ordine de ministru pentru învățământul preuniversitar, acum sunt doar 281.
De exemplu, „ordinul ministrului educației privind aprobarea calendarului desfășurării concursului de admitere” la liceu și ordinul pentru organizarea Evaluării Naționale au termen oficial de aprobare 1 august 2026. Edupedu.ro a scris că elevii care intră în clasa a V-a acum, în septembrie 2023, vor fi primii care vor da examen suplimentar de admitere la liceu, în 2027. Liceele îl pot organiza pentru 50% dintre locuri, cu subiecte făcute de minister.
O diferență față de calendarul inițial este termenul limită de aprobare a „ordinului ministrului educației privind aprobarea Metodologiei-cadru de acordare a burselor elevilor”. Dacă inițial era stabilit la 31 august, acum este luni, 4 septembrie. Totuși, există o discordanță în acest ordin cu termene. Înainte de tabelul unde este precizată data de 4 septembrie, scrie că ordinul despre burse poate veni și până pe 8 septembrie, dacă Consiliul Național pentru Finanțarea Învățământului Preuniversitar (CNFIP) propune acest lucru, reiese din document.
Tot conform calendarului aprobat oficial, data limită de aprobare a Hotărârii de Guvern cu noile norme de transport pentru elevi este 8 septembrie și data limită aprobare a Hotărârii de Guvern cu noile norme de transport pentru studenți este 15 septembrie.
- La transportul cu trenul, aceștia vor avea reducerile și gratuitățile prevăzute de legile educației din 3 septembrie, dar după mecanismul din normele de aplicare vechi, până la intrarea în vigoare a noilor norme, a transmis recent Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF).
Până pe 1 august 2027 vor fi publicate, conform calendarului, ordinul de ministru privind aprobarea metodologiei de organizare a examenului național de licențiere în cariera didactică și cel privind aprobarea metodologiei de organizare și desfășurare a examenelor pentru obținerea gradelor didactice. Potrivit noii legi a educației, examenul de Definitivat se susține până în anul școlar 2027-2028 inclusiv. Citește aici despre ce trasee de angajare și profesionale vor avea un absolvent de liceu pedagogic care vrea să fie învățător și un tânăr cu studii superioare care vrea să se facă profesor pentru învățământ primar.
Edupedu.ro a scris despre mai multe ordine de ministru din listă care au fost puse de curând în consultare publică de Ministerul Educației, pentru că termenul lor de aprobare se apropie. Câteva dintre acestea sunt:
Legile educației, neintrate în vigoare, deja modificate prin ordonanțe de urgență
Amintim că prima modificare a legii educației Iohannis, înainte ca aceasta să intre în vigoare, a fost adoptată de Guvern joi, 31 august. Ministerul Educației, condus de Ligia Deca, a introdus pe ascuns mai multe prevederi, printre care dezincriminarea vânzării de referate sau lucrări pentru licență, masterat sau doctorat, potrivit surselor Edupedu.ro. Această primă modificare a legii educației vine după 10 luni de dezbateri pe proiectele de lege – în versiunea inițială propusă de fostul ministru Sorin Cîmpeanu, apoi în versiunea Deca – și după o trecere prin procedură rapidă în Parlament, care a durat mai puțin de două luni, în aprilie-mai anul curent.
La Legea învățământului preuniversitar vor fi introduse derogări, prin ordonanță de urgență, pentru ca elevii de liceu să poată studia disciplina „Istoria evreilor. Holocaustul” din anul școlar 2023-2024. Proiectul de OUG a fost pus în consultare publică de către Ministerul Educației, dar nu este clar dacă această modificare a fost adoptată odată cu cele de joi, 31 august, făcute la legea învățământului superior, pentru că Guvernul nu a publicat forma finală a documentului aprobat. Programa noii discipline este deja publicată în Monitorul Oficial.
Amintim și că Ministerul Educației este contrazis de Consiliul Legislativ: legile educației intră în vigoare pe 3 septembrie, nu pe 4.
FOTO DOCUMENT Ordinul de ministru cu termenele de intrare în vigoare pentru legislația subsecventă a noilor legi ale educației: