Structura anului școlar 2019-2020: Școala debutează pe 9 septembrie, cu o săptămână mai devreme decât propusese ministerul, iar semestrul al II-lea începe după vacanța de iarnă – Președintele Asociației Elevilor din Constanța

Școli particulare - copii cu aviz psihosomatic favorabil să meargă la școală

Școala după școală - copii cu aviz psihosomatic favorabil să meargă la școală

Structura anului școlar 2019-2020 vine cu modificări importante față de modul în care au fost proiectate până acum perioadele de vacanțe și cursuri. Următorul an școlar ar putea începe în data de 9 septembrie 2019 – cu o săptămână mai devreme decât propusese Ministerul Educației – pentru a se termina pe 12 iunie 2020, au propus elevii, părinții și sindicatele în ședința Comisiei de Dialog Social, a declarat pentru Edupedu.ro președintele Asociației Elevilor din Constanța, Mihai Tănase, care a precizat că propunerile au fost acceptate de reprezentanții Ministerului Educației.

O altă modificare substanțială față de anii trecuți o reprezintă structura celor două semestre școlare. Vacanța de iarnă de 3 săptămâni se transformă în vacanță intersemestrială, astfel că vom avea un semestru I semnificativ mai scurt decât cel de-al doilea semestru, a declarat pentru Edupedu.ro Andrei-Mihai Tănase.

Semestrul I (15 săptămâni)
Cursuri:                            Luni, 9 septembrie 2019 – Vineri, 20 decembrie 2019
* În perioada 26 octombrie – 3 noiembrie 2019, clasele din învăţământul primar şi grupele de grădiniță sunt în vacanță.
Vacanța de iarnă:          Sâmbătă, 21 decembrie 2019 – Duminică, 12 ianuarie 2020
Semestrul al II-lea (20 săptămâni)
Cursuri:                            Luni, 13 ianuarie 2020 – Vineri, 3 aprilie 2020
Vacanţa de primăvară: Sâmbătă, 4 aprilie 2020 – marți, 21 aprilie 2020
Cursuri:                            Miercuri, 22 aprilie 2020 – vineri, 11 iunie 2020
Vacanţa de vară:            Sâmbătă, 12 iunie 2020

Informațiile au fost confirmate și de secretarul executiv al Consiliului Național al Elevilor, Marian Ignat. “Salutăm decizia de a începe mai devreme anul școlar, respectiv pe 9 septembrie 2019, și de a termina școala pe 12 iunie 2020, ceea ce le oferă tuturor elevilor un confort termic propice desfășurării actului educațional și aici vorbim și despre elevii din învățământul tehnic, care au două săptămâni în plus de școală față de ceilalți”, a declarat Marian Ignat, pentru Edupedu.ro.

Marian Ignat, Consiliul National al Elevilor / Foto: Facebook Marian Ignat

Acesta a precizat că “vacanța de iarnă rămâne de 3 săptămâni și este vacanță intersemestrială, fără să mai existe această rupere de ritm: te întorci din vacanță de iarnă și actul pedagogic și de învățare este fragmentat de o nouă vacanță, așa cum s-a întamplat în ultimii ani”.

Secretarul executiv al CNE a anunțat pentru Edupedu.ro că “am plecat de la ședința Comisiei de Dialog Social a Ministerului Educației cu promisiunea ca pentru anul 2020-2021 să se analizeze posibilitatea ca școala să înceapă chiar și mai devreme, pe 1 septembrie, și să se termine pe 1 iunie. În foarte multe școli nu există aer condiționat, astfel încât actul educațional să se desfășoare în mod propice”.

În ceea ce privește simularea examenelor naționale, “poziția noastră este că nu ne opunem neapărat testelor grilă sau itemilor de tip obiectiv, ci punem sub semnul întrebării relevanța lor, în contextul în care pentru clasa a VII-a simularea a fost anunțată cu o lună înainte”, a declarat Marian Ignat pentru Edupedu.ro. Potrivit acestuia, “ce considerăm noi a fi relevant este să discutăm despre competențele care se doresc a fi evaluate în cadrul acestor testări”.

Reprezentantul CNE a declarat că “toate modificările legislative în domeniul educațional ar trebui să fie fundamentate de o analiză pe termen lung și de niște principii și criterii clare, nu fugitiv, cum s-a întâmplat în spațiul public în ultima perioadă, doar pentru senzația că se schimbă ceva, dar nu și pe fond”.

Mihai Tanase, Asociatia Elevilor din Constanta / Foto: Facebook Mihai Tanase

Referitor la structura subiectelor de simulare, președintele Asociației Elevilor din Constanța, Mihai Tănase, a declarat pentru Edupedu.ro că “simularea la clasa a VII-a e o metodă bună de a-i pregăti pe elevi pentru exigențele unui examen național cum este evaluarea națională. Evaluările de la clasele a II-a, a IV-a și a VI-a nu au același tip de subiecte. Iar procentul de 30% itemi obiectivi nu schimbă nimic în subiectele de la Bacalaureat“.

“Nu este vorba strict de subiecte tip grilă. În prezent, la Evaluarea Națională sunt acele propoziții care trebuie completate cu rezultat de către elevi și este același lucru”, a continuat președintele Asociației Elevilor din Constanța.

Acesta a precizat că, din punctul său de vedere, “este o non-problemă discuția despre subiecte grilă”. “Vorbim de testele internaționale gen PISA unde itemii sunt de tip obiectiv și avem pretenții de la copii să aibă rezultate bune la aceste teste, dar nu îi pregătim în conformitate”, a declarat Mihai Tănase, precizând că de la testarea la clasa a VI-a – ultima înainte de testarea PISA susținută de elevii de 15 ani – copiii nu mai sunt antrenați pe subiecte cu această structură.

Exit mobile version