OFICIAL Sorin Decă nu mai este secretarul general adjunct al Ministerului Educației

2.642 de vizualizări
Foto: © Jure Gasparic | Dreamstime.com
Sorin Decă nu mai ocupă funcția de secretar general adjunct al Ministerului Educației, potrivit unei decizii publicate în Monitorul Oficial. Amintim că Edupedu.ro a scris că acesta a candidat pe postul de Director general al Direcției România Educată, direcție aflată și în subordinea sa.

„La data intrării în vigoare a prezentei decizii încetează exercitarea, cu caracter temporar, de către domnul Sorin Ștefan Decă a funcției publice vacante din categoria înalților funcționari publici de secretar general adjunct al Ministerului Educației”, conform deciziei.

În decizie se arată că acesta predă lucrările și bunurile care i-au fost încredințate în vederea exercitării atribuțiilor de serviciu în termen de 3 zile de la publicarea deciziei în Monitorul Oficial.

Informații de context

În data de 22 iulie a fost publicată în Monitorul Oficial decizia prin care Sorin Decă ocupă funcția de secretar general adjunct al Ministerului Educației pentru o perioadă de 6 luni: „Începând cu data de 22 iulie 2022, domnul Sorin Ștefan Decă, inspector superior în cadrul OIPOCU — Serviciul implementare asistență tehnică, exercită, cu caracter temporar, funcția publică vacantă din categoria înalților funcționari publici de secretar general adjunct al Ministerului Educației pentru o perioadă de 6 luni”.

Sorin Decă a dat concurs la o direcție pe care el o coordona la acel moment, potrivit prevederilor din legislație care îi stabilesc atribuțiile. Pe 25 august, când s-au afișat rezultatele, acesta avea două funcții publice: una de secretar general adjunct al Ministerului Educației și alta de director general al Direcției Generale pentru Implementarea Proiectului România Educată.

Când a fost contactat de Edupedu.ro, el a negat că ar fi un conflict de interese și a spus că urmează să fie încadrat pe postul de director.

Amintim că Direcția Generală pentru Implementarea Proiectului „România Educată” din Ministerul Educației are două alte direcții în componență, una care se ocupă de strategii pentru implementarea proiectului și alta care are în sarcină monitorizarea și evaluarea implementării acestuia.

La art. 20 alin. 5 din Regulamentul de organizare și funcționare a Ministerului Educației apare că Direcția Strategii pentru Implementarea Proiectului România Educată îndeplinește următoarele funcții și atribuții:

A. Transpunerea obiectivelor și măsurilor stabilite în Proiectul România Educată în documente suport pentru implementarea acestora.

B. Asigurarea organizării cadrului administrativ, tehnic și metodologic necesar pentru coordonarea stadiului îndeplinirii obiectivelor Proiectului România Educată și al reformelor/investițiilor din PNRR.

C. Verificarea îndeplinirii țintelor și indicatorilor din Proiectul România Educată și a țintelor și jaloanelor din PNRR.

D. Realizarea corelării necesare între obiectivele Proiectului România Educată și reformele/investițiile PNRR, pe de o parte, și obiectivele programelor operaționale/proiectelor finanţate din fonduri externe rambursabile și nerambursabile, pe de altă parte.

E. Asigurarea selecției și contractării unor categorii de proiecte/scheme de granturi din PNRR.

F. Reprezentarea în grupuri de lucru/ comitete/ consilii interne, interinstituţionale, la reuniuni interne, europene şi internaţionale (la nivelul Comisiei Europene ș.a.).

Citește și:
Un șef din Ministerul Educației a candidat pe postul de Director general al Direcției România Educată, care era și în subordinea lui. A luat concursul cu 100 de puncte la interviu / „Dacă era conflict de interese, nu făceam asta”, susține Sorin Decă

Foto: © Jure Gasparic | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Legislație clarificată pentru directori și profesori, prin ordonanță de urgență. Liderul sindical Marius Nistor: Cei care predau și în regim de plata cu ora și depășesc 8.000 lei net vor beneficia de alocația de hrană și de voucherul de vacanță

Marius Nistor, președintele Federației Sindicatelor din Educație „Spiru Haret”, a declarat pentru Edupedu.ro că profesorii „care predau și în regim de plata cu ora și depășesc 8.000 lei net vor…
Vezi articolul