OFICIAL Situațiile excepționale pentru care școlile pot solicita suplimentarea sau diminuarea numărului de elevi dintr-o clasă / Din anul școlar 2024-2025, cu aprobarea Ministerului Educației, într-o grupă de creșă pot să fie peste 22 de copii și peste 28 de elevi într-o clasă de gimnaziu și liceu

7.973 de vizualizări
Bursele elevilor
Foto: © Syda Productions | Dreamstime.com
Din anul școlar 2024-2025, cu aprobarea Ministerului Educației, într-o grupă de creșă pot să fie peste 22 de copii și peste 28 de elevi într-o clasă de gimnaziu și liceu, potrivit unui ordin publicat în Monitorul Oficial. Este vorba despre ordinul nr. 6.756 din 6 decembrie 2023 pentru pentru aprobarea Metodologiei privind depășirea efectivelor formațiunilor de antepreșcolari, preșcolari sau elevi din unitățile de învățământ preuniversitar de stat.

Conform metodologiei, școlile pot solicita inspectoratelor școlare, în situații excepționale, în baza unei justificări a consiliului de administrație, suplimentarea sau diminuarea cu 2 elevi sub efectivul minim sau peste efectivul maxim prevăzut de Legea învățământului preuniversitar nr. 198/2023.

Art. 3. — (1) Unitățile de învățământ preuniversitar de stat pot solicita inspectoratelor școlare județene/Inspectoratului Școlar al Municipiului București, denumite în continuare ISJ/ISMB, în situații excepționale, în baza unei justificări a consiliului de administrație, suplimentarea cu cel mult 2 beneficiari peste efectivul maxim sau, după caz, diminuarea cu cel mult 2 beneficiari sub efectivul minim prevăzut de art. 23 alin. (1) din Legea nr. 198/2023, cu modificările ulterioare.”

Situațiile excepționale pentru care școlile pot solicita suplimentarea sau diminuarea numărului de elevi, potrivit metodologiei

Art. 3 – „(2) Constituie situații excepționale, pentru care se poate aproba funcționarea formațiunilor de studiu cu efective mai mari față de cele prevăzute în Legea nr. 198/2023, cu modificările ulterioare, următoarele:

a) revenirea din străinătate a elevilor/preșcolarilor în circumscripția unei unități de învățământ în care efectivele la clasă/grupă sunt la nivelul maxim și nu se pot reorganiza colectivele de elevi/preșcolari în timpul anului școlar;

b) transferul elevilor/preșcolarilor ca urmare a schimbării domiciliului părinților în circumscripția unei unități de învățământ în care efectivele la clasă/grupă sunt la nivelul maxim și nu se pot reorganiza colectivele de elevi/preșcolari în timpul anului școlar;

c) lipsa resursei umane necesare pentru suplimentarea planului de școlarizare;

d) asigurarea dreptului la educație copiilor/elevilor care nu pot dovedi cu documente existența domiciliului;

e) alte situații care nu pot fi soluționate prin încadrarea în numărul maxim de beneficiari prevăzut de Legea nr. 198/2023, cu modificările ulterioare.”

Ce documente trebuie să trimită școlile către inspectoratul școlar

Art. 4. — „(1) Documentația transmisă de conducerea unităților de învățământ către ISJ/ISMB conține:

a) cererea formulată de unitatea de învățământ;

b) hotărârea consiliului de administrație;

c) procesul-verbal al ședinței consiliului de administrație;

d) descrierea completă a situației, argumentarea că aceasta reprezintă o situație excepțională și că aprobarea acesteia nu va genera nicio formă de segregare școlară pe criteriile prevăzute la art. 79 alin. (3) din Legea nr. 198/2023, cu modificările ulterioare;

e) date referitoare la numărul de grupe/clase existente aferente anului de studiu pentru care se realizează solicitarea, numărul de copii/elevi existenți în fiecare grupă/clasă, în conformitate cu informațiile înregistrate în Sistemul informatic integrat al învățământului din România (SIIIR), și capacitatea fiecărei săli de grupă/clasă;

f) cererea motivată a părintelui/reprezentantului legal, dacă aceasta este baza solicitării unității de învățământ.”

Ministerul Educației poate aproba clase în care numărul elevilor să-l depășească pe cel prevăzut de Legea învățământului preuniversitar

Art. 5. ”— Ministerul Educației poate aproba funcționarea formațiunilor de studiu cu efective mai mari față de cele aprobate de către ISJ/ISMB, astfel:

a) pentru educația timpurie, nivel antepreșcolar:

  • (i) grupa mică, mai mult de 11;
  • (ii) grupa mijlocie, mai mult de 17;
  • (iii) grupa mare, mai mult de 22;

b) pentru educația timpurie, nivel preșcolar, mai mult de 22;

c) pentru învățământul primar, mai mult de 24;

d) pentru învățământul gimnazial, mai mult de 28;

e) pentru învățământul sportiv și de artă, mai mult de 26;

f) pentru învățământul liceal, inclusiv dual, mai mult de 28;

g) pentru învățământul postliceal, mai mult de 30;

h) pentru învățământul special:

  • (i) antepreșcolari cu sprijin de nivel I—II, mai mult de 9;
  • (ii) beneficiari primari cu sprijin special de nivel I—II, mai mult de 10;
  • (iii) antepreșcolari cu deficiențe grave de dezvoltare și preșcolari cu sprijin special de nivel III—IV, mai mult de 7;
  • (iv) beneficiari primari cu sprijin special de nivel III—IV, mai mult de 8;

i) pentru învățământul tehnologic special pentru elevi cu deficiențe ușoare și/sau moderate, mai mult de 14”, conform sursei citate anterior.

Ordinul pentru aprobare metodologiei poate fi consultat mai jos:

În privința numărului de elevi dintr-o clasă/grupă, Legea învățământului preuniversitar nr. 198/2023 prevede următoarele (prevederile se vor aplica din anul școlar 2024-2025, doar pentru formațiuni de studiu noi: grupa mică, clasa pregătitoare și clasa a IX-a):

Art. 23 – „(1) În învățământul preuniversitar, formațiunile de studiu cuprind grupe sau clase, după cum urmează:

a) educația timpurie, nivel antepreșcolar:

  • (i) grupa mică cuprinde, în medie, 7 copii, dar nu mai puțin de 5 și nu mai mult de 9;
  • (ii) grupa mijlocie cuprinde, în medie, 12 copii, dar nu mai puțin de 8 și nu mai mult de 15;
  • (iii) grupa mare cuprinde, în medie, 14 copii, dar nu mai puțin de 8 și nu mai mult de 20;

b) educația timpurie, nivel preșcolar: grupa cuprinde, în medie, 15 preșcolari, dar nu mai puțin de 10 și nu mai mult de 20;

c) învățământul primar: clasa cuprinde, în medie, 16 elevi, dar nu mai puțin de 10 și nu mai mult de 22;

d) învățământul gimnazial: clasa cuprinde, în medie, 18 elevi, dar nu mai puțin de 10 și nu mai mult de 26;

e) învățământul sportiv și de artă: clasa cuprinde, în medie, 16 elevi, dar nu mai puțin de 8 și nu mai mult de 24, și poate fi constituită din maximum 4 grupe. Grupa cuprinde, în medie, 7 elevi, dar nu mai puțin de 4 și nu mai mult de 10;

f) învățământul liceal, inclusiv dual: clasa cuprinde, în medie, 22 de elevi, dar nu mai puțin de 15 și nu mai mult de 26;

g) instruirea practică și pregătirea de specialitate se desfășoară pe grupe de minimum 8 elevi și maximum 15 elevi;

h) clasele din învățământul liceal tehnologic pot fi constituite din maximum 3 grupe cu calificări diferite;

i) învățământul postliceal: clasa cuprinde, în medie, 22 de elevi, dar nu mai puțin de 15 și nu mai mult de 28;

j) învățământul special:

  • (i) pentru antepreșcolari cu sprijin de nivel I-II: grupa de sprijin special cuprinde, în medie, 6 copii, dar nu mai puțin de 5 și nu mai mult de 7;
  • (ii) pentru beneficiarii primari cu sprijin special de nivel I-II: grupa/clasa de sprijin special cuprinde în medie 7 elevi, dar nu mai puțin de 6 și nu mai mult de 8;
  • (iii) pentru antepreșcolari cu deficiențe grave de dezvoltare și preșcolari cu sprijin special de nivel III-IV: grupa/clasa cuprinde, în medie, 4 copii, dar nu mai puțin de 3 și nu mai mult de 5;
  • (iv) învățământul special pentru beneficiarii primari cu sprijin special de nivel III-IV: grupa/clasa cuprinde, în medie, 5 elevi, dar nu mai puțin de 4 și nu mai mult de 6;

k) prin excepție de la lit. j), în învățământul tehnologic special pentru elevi cu deficiențe ușoare și/sau moderate: clasa cuprinde în medie 10 elevi, dar nu mai puțin de 8 și nu mai mult de 12.

(6) În situații excepționale, formațiunile de antepreșcolari, preșcolari sau de elevi pot funcționa cu cel mult 2 beneficiari sub efectivul minim sau peste efectivul maxim prevăzut la alin. (1), după caz, cu aprobarea DJIP/DMBIP, pe baza unei justificări din partea consiliului de administrație al unității de învățământ, care solicită exceptarea de la prevederile alin. (1). Pentru cazurile în care se solicită depășirea cu peste 2 beneficiari primari a numărului maxim, aprobarea va fi dată de Ministerul Educației, în baza unei metodologii aprobate prin ordin al ministrului.

(7) Situațiile prevăzute la alin. (6) se comunică DJIP/DMBIP și autorităților locale, în vederea asigurării finanțării. Clasele/Grupele în funcțiune la data intrării în vigoare a prezentei legi rămân cu același număr de elevi până la finalizarea nivelului de învățământ.”

Art. 248 – „(16) Prin excepție de la prevederile art. 23, efectivele de antepreșcolari, preșcolari și elevi din formațiunile de studiu în funcțiune la data intrării în vigoare a prezentei legi se stabilesc până la finalizarea nivelului de învățământ, potrivit Legii nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare.”

Foto: © Syda Productions | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.

Citește și:
Ușă deschisă pentru aglomerarea claselor de elevi. Din anul școlar 2024-2025, cu aprobarea Ministerului Educației, într-o grupă de creșă pot să fie peste 22 de copii și peste 28 de elevi într-o clasă de gimnaziu și liceu – proiect
Numărul minim și maxim de elevi pentru fiecare clasă și de copii dintr-o grupă, conform Legii învățământului preuniversitar / Se va aplica din anul școlar 2024-2025, doar pentru formațiuni de studiu noi: grupa mică, clasa pregătitoare și a IX-a

4 comments
  1. Aha! Păi, să vezi ce de situații “excepționale” or să apară ca să ajungă fiul/ fiica lui X,Y sau Z la o școală/ liceu unde, pe propriile puteri, n-ar fi intrat în veci ! Se dă liber transferurilor pe pile, intervenții și presiuni.

  2. La cresa 22 de copilasi intr-o grupa? Cei care decid asa ceva habar n-au (??) ce se intampla in grupa de Pici🙄🙃

    In primar si gimnaziu deja sunt si peste 28 intr-o clasa. Total nerealist!
    Necunoastere/Nepasare crasa!!
    Pe langa toate neajunsurile scolii, numarul mare de elevi dintr-o clasa condamna scoala la imposibilitatea de a obtine …performante.

  3. 10 copii, atât trebuie să fie într-o clasă la primar, că să poată fi scoși toți la tablă, să răspundă toți în fiecare oră, să le fie corectate exercițiile rezolvate independent! Să poată învățătoarea/ învățătorul să-i disciplineze, să îi consilieze!

    1. Da, așa ar fi bine, cu un număr mai mic de elevi la clasa, să se poată aprofunda materia. Și ar fi util să mai cearnă și din materii/cantitatea de informații, astfel încât să ajungem și la un învățământ funcțional. Dar nu cred ca se va întâmpla prea curând, mai cu seamă în orașele mari unde există un deficit de școli&profesori. Cred ca acele școli care nu pot întruni condițiile de număr merg cu succes pe excepția prevăzută la ART 3 punctul c) lipsa resursei umane necesare pentru suplimentarea planului de școlarizare. Deci în teorie pot să spună orice, după cum se vede ca dau și legile, fără să constituie și un cadru legal de asigurare ca legea poate fi aplicată. Și de aici excepții peste excepții, ca nu există o gândire pe termen lung a legilor și impactului lor în societate.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Organizațiile elevilor și studenților, pledoarie pentru educație sexuală în școli: Spre deosebire de multe țări europene, în România subiectul e tabu, dar sănătatea tinerilor trebuie să primeze

Trei organizații ale elevilor și studenților se declară nemulțumiți de dorința unor parlamentari de a “bloca educația sexuală în școli prin introducerea unui acord parental”. Consiliul Național al Elevilor (CNE),…
Vezi articolul