OFICIAL Sărbătorile legale se iau în calculul burselor de merit și tehnologice. Exemplu de calcul

16.853 de vizualizări
Foto: © Vsg Art Stock Photography And Paintings | Dreamstime.com
Sărbătorile legale și zilele declarate libere prin lege sunt considerate zile lucrătoare în calculul burselor de merit și tehnologice, potrivit Metodologiei-cadru pentru acordarea burselor școlare, aplicabilă din anul școlar 2023-2024, document publicat în Monitorul Oficial.
  • În toamna anului trecut, Edupedu.ro a semnalat că ordinul privind acordarea burselor în anul școlar 2022-2023 nu preciza nimic legat de zile libere care sunt stabilite prin Codul Muncii.

Art. 18. — „(2) Pentru lunile din anul școlar în care sunt vacanțe, modalitatea de calcul al burselor de merit și tehnologice este (CmB/NZL) x (NZL – NZV), unde:

CmB = cuantumul minim al bursei, stabilit prin lege/ordin de ministru;

NZL = număr de zile lucrătoare în luna respectivă;

NZV = număr de zile de vacanță în luna respectivă.

(3) În calculul prevăzut la alin. (2) sărbătorile legale și zilele declarate libere prin lege sunt considerate zile lucrătoare”, conform metodologiei.

Edupedu.ro a scris că niciun elev din țară nu va primi bursele școlare în cuantumul minim prevăzut de noua lege a educației, din septembrie, pentru că bursele de merit, de excelență olimpică și tehnologice sunt condiționate de o formulă de calcul în funcție de numărul de zile de școală.

Acest lucru se întâmplă deoarece în fiecare lună din acest an școlar, conform calendarului oficial, există zile dintr-o vacanță școlară.

Ministrul Educației, Ligia Deca, a justificat de ce primii 30% din elevii unei clase vor lua bursă de merit: „Ideea este nu să comparăm medii, ci să-i susținem pe cei care performează cel mai bine în fiecare clasă.”

Toți elevii de gimnaziu și liceu cu medii generale între 9,50 și 10 în anul școlar trecut vor primi burse de merit, potrivit metodologiei-cadru cu regulile pentru burse în anul școlar 2023-2024. Aceștia se adaugă primilor 30% de elevi din fiecare clasă ordonați după media generală anuală, indiferent care este aceasta.

Iată ce sume prevede Legea învățământului preuniversitar nr. 198 din 2023, cel puțin din acest an școlar, pentru că din anul școlar următor sumele pot fi modificate: 450 de lei pe lună – bursa de merit, 300 de lei pe lună cea socială și bursa tehnologică de 300 de lei.

Foto: captură – legislatie.just
Model de calcul

Edupedu.ro a făcut un calcul pe baza datelor de mai sus, pentru o bursă de merit cu o valoare minimă de 450 de lei, pentru luna decembrie 2023, când sunt 31 de zile calendaristice, 15 zile lucrătoare și 3 zile libere legale:

Pe lângă cele 15 zile de școală se iau în calcul și următoarele zile legale: 1 decembrie (Ziua Naţională a României), 25 decembrie 2023 (prima zi de Crăciun) și 26 decembrie 2023(a doua zi de Crăciun). Acest lucru înseamnă că sunt 18 zile lucrătoare.

Atunci calculul este următorul: (450:18) x (18-3) = 25 x 15 = 375 de lei

Cu alte cuvinte, în luna decembrie 2023, un elev cu bursă de merit ar trebui să primească 375 de lei.

Bursa de merit și bursa tehnologică

Iată ce prevede metodologia-cadru:

Art. 7. — „(1) Bursele de merit se acordă pentru minimum 30% din elevii din fiecare clasă de gimnaziu și liceu dintr-o unitate de învățământ preuniversitar, după cum urmează:

a) 30% din elevii din fiecare clasă de gimnaziu și liceu dintr-o unitate de învățământ preuniversitar, mai puțin elevii din clasa a V-a și elevii din clasa a IX-a, în ordinea descrescătoare a mediilor generale anuale; în situația în care prin aplicarea procentului de 30% nu sunt cuprinși toți elevii cu medii generale anuale mai mari sau egale cu 9,50, lista va fi extinsă pentru a-i cuprinde și pe aceștia;

b) 30% din elevii fiecărei clase a V-a dintr-o unitate de învățământ preuniversitar, în ordinea descrescătoare a mediilor calculate ca medie aritmetică, având două zecimale, fără rotunjire, a notelor obținute de elevi pe parcursul primelor două intervale de învățare din anul școlar în curs; în situația în care prin aplicarea procentului de 30% nu sunt cuprinși toți elevii cu medii mai mari sau egale cu 9,50, lista va fi extinsă pentru a-i cuprinde și pe aceștia;

c) 30% din elevii fiecărei clase a IX-a dintr-o unitate de învățământ preuniversitar, în ordinea descrescătoare a mediilor de admitere în învățământul liceal sau profesional; în situația în care prin aplicarea procentului de 30% nu sunt cuprinși toți elevii cu medii de admitere mai mari sau egale cu 9,50, lista va fi extinsă pentru a-i cuprinde și pe aceștia;

d) elevilor care au obținut premiile I, II sau III la etapele județene ale olimpiadelor școlare recunoscute de Ministerul Educației, conform calendarelor competiționale aprobate prin ordin de ministru, precum și elevilor care fac parte din loturile restrânse de pregătire pentru participarea la olimpiadele internaționale;

e) elevilor care au obținut premiul I la etapele naționale ale concursurilor școlare și extrașcolare recunoscute și finanțate de Ministerul Educației, conform calendarelor competiționale aprobate prin ordin de ministru;

f) elevilor care au obținut premiul I la etapele naționale ale concursurilor școlare și extrașcolare recunoscute de Ministerul Educației, fără finanțare, conform calendarelor competiționale aprobate prin ordin de ministru;

g) elevilor care au obținut medalii de aur la campionatele naționale organizate de federațiile sportive naționale în sporturi olimpice.”

Despre bursele tehnologice
Anul școlar 2023—2024 este structurat astfel:

Modulul 1 – de luni, 11 septembrie 2023, până vineri, 27 octombrie 2023;

  • Vacanță de toamnă: 28 octombrie 2023 – 5 noiembrie 2023

Modulul 2 – de luni, 6 noiembrie 2023, până vineri, 22 decembrie 2023;

  • Vacanță de iarnă: 23 decembrie 2023 – 7 ianuarie 2024

Modulul 3 – de luni, 8 ianuarie 2024, până vineri, 9 februarie 2024, respectiv vineri, 16 februarie 2024, sau vineri, 23 februarie 2024, după caz, la decizia inspectoratelor școlare județene/al municipiului București, în urma consultărilor cu beneficiarii primari ai educației, cu părinții/reprezentanții legali ai acestora și cu cadrele didactice, realizate la nivelul unităților de învățământ;

  • Vacanță de schi: o săptămână, la decizia inspectoratelor școlare județene/al municipiului București, în perioada 12 februarie – 3 martie 2024

Modulul 4 – de luni, 19 februarie 2024, respectiv luni, 26 februarie 2024, sau luni, 4 martie 2024, la decizia inspectoratelor școlare județene/al municipiului București, după caz, până vineri, 26 aprilie 2024;

  • Vacanță de primăvară: 27 aprilie 2024 – 7 mai 2024

Modulul 5 – de miercuri, 8 mai 2024, până vineri, 21 iunie 2024;

  • Vacanța de vară: 22 iunie 2024 – 8 septembrie 2024.

Pentru clasele a XII-a zi, a XIII-a seral și frecvență redusă, anul școlar are o durată de 34 de săptămâni de cursuri și se încheie la data de 7 iunie 2024;

Pentru clasa a VIII-a, anul școlar are o durată de 35 de săptămâni de cursuri și se încheie la data de 14 iunie 2024;

Pentru clasele din învățământul liceal — filiera tehnologică, cu excepția claselor terminale, și pentru clasele din învățământul profesional, anul școlar are o durată de 37 de săptămâni de cursuri și se încheie la data de 28 iunie 2024;

Pentru clasele din învățământul postliceal, durata cursurilor este cea stabilită prin planurile-cadru de învățământ în vigoare.

Foto: © Vsg Art Stock Photography And Paintings | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.

Citește și:
BREAKING Niciun elev nu va primi cuantumul minim al burselor, altele decât cele sociale, stabilit de noua lege a Educației, cel puțin în acest an școlar, pentru că în fiecare lună sunt zile de vacanță – proiectul cu regulile de acordare
Ligia Deca justifică de ce primii 30% din elevii unei clase vor lua bursă de merit: Va exista o competiție sănătoasă în interiorul fiecărei clase. Ideea este nu să comparăm medii, ci să-i susținem pe cei care performează cel mai bine în fiecare clasă
Elevii transferați de la o clasă în alta în cadrul aceleiași școli vor primi bursa până la finalul cursurilor/anului școlar, potrivit metodologiei-cadru
OFICIAL Comisia de management al burselor din fiecare școală va fi formată din 3-9 profesori. Care sunt atribuțiile acestei comisii
OFICIAL Regulile noi pentru cele cinci tipuri de burse școlare 2023, publicate în Monitorul Oficial
Bursele elevilor se calculează în funcție de numărul de zile de cursuri sau de zile libere, care nu sunt prevăzute în structura anului școlar? Precizări de la secretarul de stat Florian Lixandru

13 comments
  1. Daca 30% din N nu este numar intreg, cum se va calcula numarul celor care iau bursa de merit? De ex 26, 28, 29 de copii?

  2. Cei din clasele de a IX profesională nu ar trebui să primească și ei bursa de merit pe baza mediei generale din clasa a VIII-a?? Sunt școli unde sunt elevi fară evaluare natională sau examen de admitere.
    Și apoi nu se face o discriminare? Toate clasele primesc bursa de merit pe baza mediei generale din anul anterior (mai putin cei de-a cincea), doar ei pe baza mediei de admitere LA CE?????? sau UNDE??????

  3. Buna ziua,
    Nu înțeleg de ce cei din ciclul primar nu primesc nici un fel de bursă de merit.
    Fetița mea a câștigat locul 1 la Campionatul mondial de Karate de la Oradea organizat de Ministerul Sporturilor.
    Este păcat de munca lor.
    Nimeni nu mai apreciază munca unui copil cu 4 antrenamente pe săptămână.
    Rușine celor care spun că vor o Românie cu valori.
    Cei care muncesc nu merita nimic?

  4. Daca ma puteti ajuta cu urmatoarea speta : nu se intelege din lege daca elevii din invatamantul profesional beneficiaza pe langa bursa tehnologica si de bursa de merit (acordata pe baza mediilor din anul scolar precedent).
    – bursele de merit: se acordă pentru minimum 30% din elevii din fiecare clasă de gimnaziu şi liceu dintr-o unitate de învăţământ preuniversitar,
    -bursele de merit pentru elevii de clasa a IX-a se vor acorda pe baza mediilor de admitere în învăţământul liceal sau profesional;
    Cumva se intelege ca doar la clasa a IX-a profesionala se poate beneficia si de bursa de merit de vreme ce la articolul principal se mentioneaza doar gimnaziu si liceu.

  5. Buna ziua.
    Va rog mult sa explicati clar, daca este necesara adeverinta de venit eliberata de ANAF pentru intocmirea dosarului privind acordarea bursei sociale, avand in vedere ca secretariatele scolilor sunt obligate sa verifice situatia veniturilor nete ale parintilor din aplicatia ANAF PatrimVen?
    Pentru a obtine aceasta adeverinta de la anaf sigur se pierde o zi de concediu!
    Va multumesc anticipat si astept raspunsul dvs.

    1. În ordinul de ministru cu criteriile de acordare a burselor, care urmează să fie emis de Ministerul Educației, vor apărea toate detalii. La cum e acum în metodologie, nu, nu mai este necesară adeverința de venit. Dar este posibil ca unele școli să nu se înregistreze în PatrimVen, din neștiință sau din nepăsare, iar în acest caz, ca să nu blocheze drepturile copiilor, ar putea să solicite și adeverințe. Dacă vreți, ne puteți semnala cazul cu numele școlii pe redacție@edupedu.ro.

  6. Elevii din clasele a IX -a , vor fi încadrați la bursa după media generală din clasa a VIII- a sau media de admitere . In mod normal ar trebui respectată aceasta regulă și pentru cei de cls a IX -a . Media de admitere nu reflecta tot efortul elevului depus într-un an scolar . Mulțumesc !

  7. În decembrie 2023 nu sunt 21 de zile lucrătoare ( evident, în care sunt incluse sărbătorile legale) și 3 zile de vacanță?
    Astfel calculele ar veni: (450:21)x(21-3)=385,7

  8. pai si zilele de 5 octombrie si 5 iunie cum se incadreaza? ca nu se fac ore, dar nici nu sunt sarbatori legale, sunt un fel de vacante la cererea sindicatelor profesorilor

    1. Mari, gata, ai mai gasit una: la cererea sindicatelor profesorilor?? Niciodata nu m-a intrebat sindicatul daca doresc asa ceva. Majoritatea profesorilor iti vor spune ca nu au cerut asa ceva si nu am fost intrebati. Noi nu am cerut sa fim liberi in aceste zile, dar ne puneau obligatoriu sa facem activitati cu hartoage si fara sa ne facem orele noastre. Iar intre asa ceva si liber, evident ca a fi liber e mai bine. Oricum acele 2 zile sunt libere doar de 2 ani. Nu mai bagati in curul nostru toate liberele si puntile pe care le da statul ca sa aiba ei unde sa mearga in Tenerife, Zanzibar ori Maldive. Cu ce ma ajuta pe mine sa-mi dea fortat liber pe la mijlocul saptamanii si sa recuperez apoi sambata orele? Ca la toate puntile asa am patit. Oricum nu stiam dinainte ca va fi punte ca sa poti planui ceva, deci, puntile pentru noi nu au fost decat un motiv in plus sa ne spalam rufele si sa facem curat prin casa…mare fericire ..iti dai seama. Si am mai si venit sambata la scoala. Am venit odata sambata unui weekend care apartinea unei vacante, ca si recuperarile asteaa se fac in perioade impuse..

  9. Buna ziua ,va rog frumos puteți explica cum se acorda bursa de merit într-o clasă cu 11 elevi cu medii peste 9,50. ,Ceilalți copii se mai încadrează cu mediile mai mici deoarece în clasă sunt 30 de elevi.?

    1. Primii 9 (adica 30% din cei 30) iau bursa indiferent de medie. In cazul de fata iau toti 11 pentru ca au peste 9,50 si trebuie respectata conditia cu media.
      Presupunand ca doar primii 6 aveau peste 9,50, atunci, pe langa acestia luau bursa si urmatorii trei chiar daca aveau sub 9,50 ca sa respecte procentul de 30%.
      Presupunand ca nimeni din clasa nu are peste 9,50, atunci primii 9 (30%) in ordinea mediilor primesc bursa.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

DOCUMENT Ministerul Educației atacă în instanță hotărârea prin care CNCD l-a acuzat de discriminare pentru că nu a acordat bursele de clasa a V-a și liceenilor din mediul rural / De un an, acești elevi încă nu au primit bursele 

Ministerul Educației a atacat în instanță decizia Consiliului Național de Combatere a Discriminării, din 16 noiembrie 2022, prin care fusese amendat cu 10.000 de lei pentru că prin ordinul de…
Vezi articolul