OFICIAL Restaurație la BAC, în an electoral: Ministerul Educației desființează corectarea încrucișată între județe a lucrărilor de la Bacalaureat, introdusă pentru reducerea fraudelor, și elimină obligativitatea ca profesorii corectori să fi fost formați

Examen studiu pregatire test scoala clasa / Foto: Pexels.com

Foto: Pexels.com

Regulile oficiale stabilite pentru Bacalaureatul din vara anului 2020 și publicate în Monitorul Oficial sunt marcate de 2 schimbări majore, esențiale pentru corectitudinea notelor obținute în final de elevi: Ministerul Educației desființează oficial corectarea încrucișată între județe a lucrărilor realizate de elevi la Bacalaureat – procedură introdusă în 2015 de Sorin Cîmpeanu pentru reducerea fraudelor și a acuzațiilor de mită pentru corectură. Și același Minister elimină obligativitatea ca profesorii care evaluează lucrările și pun notele la BAC 2020 să fi fost formați înainte, ca evaluatori.

Din 2015 și până acum, pentru ca fraudele la corectare să fie reduse, lucrările elevilor de la Bacalaureat erau corectate și notate în alt județ decât cel în care absolvenții de liceu susțineau examenele.

Eliminarea celor două condiții de corectitudine a examenului este realizată pentru Bacalaureatul din vara lui 2020, an cu două rânduri de alegeri: locale și parlamentare.

Ordinul privind organizarea și desfășurarea examenului de bacalaureat național 2020 care vine cu modificările acestea a fost publicat ieri seară în Monitorul Oficial, sub semnătura ministrului interimar al Educației, Daniel Breaz. Edupedu.ro a comparat, articol cu articol, ordinul publicat ieri în Monitor cu ordinul de anul trecut.

Ministerul Educației cu Daniel Breaz ministru interimar pune astfel în practică, prin ordinul publicat ieri în Monitor, proiectul despre care Edupedu.ro a scris în exclusivitate, pe 13 august. Proiectul, care prevedea exact restaurația la corectură oficializată astăzi, purta la acea vreme numele secretarilor de stat Florian Lixandru și Irina Kovacs, a secretarului general din MEN, Dănuț Ghican, a directorului Direcției Juridic din MEN, Crina Mădălina Ciobanu, și a directorilor direcțiilor de învățământ secundar superior și liceal, Corina Marin și Adrian Bărbulescu.

Cum a eliminat, tehnic, Ministerul Educației obligativitatea ca profesorii corectori să fi fost formați și corectarea încrucișată pe județe:

Concret, articolul 9, alineatul (4) din ordinul semnat de Breaz prevede că profesorii evaluatori de la BAC 2020 – adică cei care vor pune notele – sunt selectați “de regulă” din rândul cadrelor didactice formate anterior în domeniul evaluării prin cursuri de training recunoscute de Minister. Până acum, ordinele anterioare prevedeau că toți profesorii trebuie să aibă aceste cursuri, înainte de a corecta la Bacalaureat.

Alineatul (4) al articolului 9 din Ordinul cu regulile de BAC 2020 publicat ieri în MOF:
Ordinul de anul aceasta, publicat in MOF

Alineatul (4) al articolului 9 din Ordinul cu regulile de anul trecut:

Cum arăta anul trecut articolul 9 alineatul 4 din ordinul cu regulile de la BAC

 

Din același alineat (4), anul acesta pur și simplu dispare mențiunea: “Profesorii evaluatori dintr-un/din județ/municipiul București nu evaluează lucrări ale candidaților din propriul județ/municipiu” – care era în ordinele de anii trecuți. Mențiunea nu apare deloc, anul acesta, în cuprinsul ordinului cu regulile de la Bacalaureat.

Primul pas în restaurația corectării a fost făcut la Evaluarea Națională 2019

Edupedu.ro a relatat în exclusivitate în iunie 2019 că lucrările elevilor din București de la examenele de Evaluare Națională 2019 au fost corectate pentru prima dată tot în Capitală și nu încurcișat în alte județe. Acela a fost primul pas, în generalizarea acestei restaurații.

Procedura corectării încrucișate a lucrărilor de la examenele naționale a fost introdusă la Bacalaureatul din 2015, de ministrul de atunci Sorin Cîmpeanu. Acesta a extins la examenele susținute de elevi principiul aplicat prima dată în 2011, la titularizare, de Daniel Funeriu.

Sorin Cimpeanu / Foto: Inquam Photos – Alexandra Pandrea

Paradoxul Ministerului Educației: Elimină obligativitatea de formare a profesorilor corectori, în anul în care derulează cel mai mare proiect de formare a cadrelor didactice

Cea de-a doua modificare esențială a regulilor de la Bacalaureat este eliminarea obligativității care profesorii corectori să fi urmat cursuri de formare în domeniul evaluării. Asta înseamnă că Ministerul Educației introduce la Bacalaureatul 2020 – la corectare – profesori care nu au urmat anterior un training pentru evaluarea lucrărilor de examen.

Cum arată articolul publicat ieri în Monitorul Oficial:
Spre comparație, ordinul de anul trecut avea următoarea formulare, la același alineat 4 al articolului 9:

Paradoxal, Ministerul Educației renunță la obligativitatea ca profesorii corectori să fie formați în domeniul corectării exact în anul în care derulează cel mai mare proiect derulat de același Minister al Educației pe formarea profesorilor. Este vorba despre proiectul gigant de formare a cadrelor didactice “CRED”, care are un buget de aproximativ 42 milioane de euro, cu finanțare nerambursabilă din bani europeni.

Precizăm că eliminarea condiției ca profesorii corectori să fi fost anterior formați, deci să treacă printr-un minim training de evaluare a lucrărilor de la un examen național, vine în contextul în care fiecare ministru al Educației din ultimii ani a avertizat că există mari probleme cu corectarea lucrărilor, cu diferențele de notare, și problemele de la corectare au fost chiar cele care i-au determinat pe foștii miniștri Valentin Popa și Ecaterina Andronescu să susțină public introducerea subiectelor grilă la BAC și Evaluare.

Ecaterina Andronescu, în iulie 2019: Numărul de lucrări modificate la contestații este excesiv de mare, ceea ce e un mare semnal de alarmă pentru noi
Ecaterina Andronescu / Foto: www.gov.ro

Ce spunea Ecaterina Andronescu în iulie 2019, într-o conferință de presă susținută după terminarea examenului de Bacalaureat 2019:

Sursa și detalii

 

Citește și:

 

 

 

Exit mobile version