Oficial – Regulile de la simularea Evaluării Naționale la clasele a VII-a și a VIII-a au fost anunțate de Minister

9.902 vizualizări
pixabay.com
Luni începe Simularea probelor scrise din cadrul Evaluării Naționale pentru elevii claselor a VIII-a și a VII-a (anul școlar 2018-2019). Ministerul Educaţiei Naţionale anunța că, în premieră anul acesta participă la acest examen și elevii clasei a VII-a. Simularea se adresează celor aproximativ 350.000 de elevi înscriși în clasele VII-VIII la începutul anului școlar 2018-2019.

Calendarul simulării EN VIII are următoarea configurație: 

  • 11 martie – Limba și literatura română
  • 12 martie – Matematică
  • 13 martie – Limba și literatura maternă
  • 22 martie – Comunicarea rezultatelor

Iată care sunt regulile în ziua examenului

Probele încep la ora 9:00, moment în care, în fiecare sală, vor fi distribuite subiectele. Accesul elevilor în săli este permis până la ora 8:30. Timpul destinat elaborării unei lucrări scrise este de două ore, de când s-a încheiat distribuirea subiectelor fiecărui elev.

Subiectele sunt elaborate de către specialiștii Centrului Naţional de Evaluare şi Examinare (CNEE) și sunt proiectate astfel încât tratarea lor să valorifice capacitatea elevilor de a se exprima pe temele din programa de examen, parcurse până la această dată. Corectarea lucrărilor va fi realizată, în baza unor bareme care asigură unitatea şi obiectivitatea evaluării şi notării la nivel naţional, de către doi profesori, de regulă, din unităţile de învăţământ în care elevii susţin simularea.

Ce se întâmplă cu rezultatete

Rezultatele vor fi analizate la nivelul fiecărei unități de învățământ prin discuții individuale cu elevii, dezbateri la nivelul clasei, ședințe cu părinții, precum și la nivelul consiliului profesoral în vederea adoptării unor măsuri adecvate pentru îmbunătățirea performanțelor școlare. La solicitarea scrisă a elevului sau a părintelui/tutorelui, notele obținute la simulările naționale pot fi trecute în catalog.

Precizăm că obiectivele acestei simulări sunt familiarizarea elevilor cu rigorile examenului pe care îl vor susţine la finalul ciclului gimnazial, stabilirea nivelului real de pregătire atins în această etapă, precum şi optimizarea pregătirii în vederea obținerii unor rezultate satisfăcătoare la probele din luna iunie, susține Ministerul.

Citește și:

Image by kasharimitchell on Pixabay


1 comment
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Rezultate simulare Evaluare Națională 2024. Notele elevilor de clasa a VIII-a vor fi comunicate pe 23 februarie. Comisia de examen transmite profesorilor să discute pe lucrări cu elevii abia după finalizarea corectării în toată țara – surse

Rezultatele de la simularea Evaluării Naționale (EN VIII) 2024 pentru elevii de clasa a VIII-a vor fi comunicate acestora vineri, 23 februarie, prevede calendarul de organizare a simulării. Profesorii ar…
Vezi articolul

BREAKING Greva profesorilor nu se încheie, ci se suspendă, anunță sindicatele, cu o condiție: Adoptarea azi a unei ordonanțe de urgență cu salariul debutantului cât cel mediu pe economie și creșterea salarială de 50% din diferența între salariile actuale și cele din grila nouă, la 1 ianuarie 2024

Greva angajaților din Învățământ se suspendă, potrivit unui comunicat comun al sindicatelor din Educație. Luni, 12 iunie, este a 13-a zi de grevă generală în școli, protestul de muncă fiind declanșat…
Vezi articolul

Mai mult de jumătate din cerințele de la Evaluarea Națională 2024 – Limba română, identice cu cele de anul trecut: câmp lexical, figuri de stil, derivare, omonime, complement prepozițional și caracterizare de personaj

Cerințele de la Evaluarea Națională 2024 – Limba română au fost aproape identice cu cele de anul trecut, arată o analiză comparativă făcută de Edupedu.ro. La 10 itemi din 18,…
Vezi articolul

Profesorul de „etică și integritate academică” prins în flagrant când lua mită de la studenți ca să-i treacă la examene, de la extensia din Reșița a Universității Babeș-Bolyai, a fost trimis în judecată de DNA

Procurorii DNA l-au trimis în judecată pe profesorul de etică și integritate academică Rudolf Cristian, de la Facultatea de Administrație Publică Reșița, a Universității Babeș Bolyai (UBB) Cluj-Napoca, prins în…
Vezi articolul

Filozofie sau filosofie? Psiholoagă sau psihologă? Ambele variante sunt acceptate de DOOM 3 și Îndreptarul Ortografic 2024, spun lingvistele Rodica Zafiu și Adina Dragomirescu / FOTO Lansarea noului îndrumar pentru elevi și profesori

Filozofie sau filosofie? Psiholoagă sau psihologă? Ambele variante sunt corecte și acceptate de normele Dicționarului Ortografic, Ortoepic și Morfologic (DOOM) 3 și de noul Îndreptar ortografic, ortoepic, morfologic și de…
Vezi articolul