OFICIAL Programul copiilor nu poate să depășească 10 ore pe zi la grădiniță, potrivit ROFUIP 2024

Foto: Freepik.com

La grădiniță, programul copiilor nu poate să depășească 10 ore pe zi, potrivit ROFUIP 2024. Noul Regulament-cadru de organizare și funcționare a unităților de învățământ preuniversitar, aprobat prin ordinul de ministru nr. 5.726 din 6 august 2024, a fost publicat în Monitorul Oficial.

Grădinițele cu program normal au 5 ore de activitate cu copiii, iar cele cu program prelungit – 10 ore pe zi de activitate cu copiii, conform documentului.

ART. 10 – „(1) În funcție de programul de activitate, unitățile de educație timpurie funcționează astfel:

a) cu program normal – 5 ore pe zi, activitate cu copiii;

b) cu program prelungit – 10 ore pe zi, activitate cu copiii.

(2) În aceeași unitate de învățământ, educația timpurie poate fi organizată în grupe cu program normal și/sau cu program prelungit, cu respectarea prevederilor legale în vigoare.

(3) În educația timpurie, programul zilnic al copilului nu poate depăși 10 ore zilnic”, se arată în noul ROFUIP.

Regulamentul-cadru de organizare şi funcţionare a unităţilor de învăţământ preuniversitar 2024 stabilește în unitățile de educație timpurie se va avea în vedere și expunerea limitată a copiilor la tehnologie:

Art. 11 – „(11) În unităţile de învățământ preuniversitar se asigură condiţii de igienă necesare apărării, păstrării şi promovării stării de sănătate, dezvoltării fizice şi neuropsihice armonioase şi prevenirii apariţiei unor îmbolnăviri. În acest sens, în unitățile de educație timpurie se va avea în vedere și expunerea limitată a copiilor la tehnologie, conform recomandărilor Organizației Mondiale a Sănătății.”

Organizația Mondială a Sănătății transmite ca activitatea pe ecran a copiilor de 1 an nu este recomandată. Pentru copiii de 2 ani, timpul petrecut în fața ecranului nu trebuie să depășească 1 oră.

Noul Regulament-cadru de organizare și funcționare a unităților de învățământ preuniversitar poate fi consultat mai jos:

Citește și:
OFICIAL Interdicția ca profesorii să facă meditații cu elevii de la clasă a fost introdusă și în ROFUIP 2024
Serviciul pe școală. Profesorii care predau în mai multe școli aleg o singură unitate de învățământ, cu acordul conducerii acesteia, potrivit ROFUIP 2024
OFICIAL Pentru încadrarea și menținerea în funcție, profesorii sunt obligați să prezinte un certificat medical, cazierul juridic și certificatul de integritate comportamentală – ROFUIP 2024
OFICIAL Noul regulament de funcționare al școlilor – ROFUIP 2024: O notă la purtare în fiecare modul, concurs separat de admitere la liceu, secretariate cu program pentru părinți și câte un profesor responsabil cu proiectele europene – noutățile din septembrie
OFICIAL La finalul fiecărui modul de cursuri, toți elevii primesc o notă la purtare, potrivit ROFUIP 2024 / Calendarul anului școlar 2024-2025
Exit mobile version