Programa pentru noua disciplină “Introducere în Învățare Automată (Machine Learning)” a fost aprobată pe 14 iunie de către Ministerul Educației, se arată într-un comunicat primit pe redactie@edupedu.ro, trimis de președintele Uniunii Profesorilor de Informatică (UPIR). Această materie va putea fi studiată de elevii de clasa a XI-a și a XII-a, fiind introdusă în curriculumul la decizia școlii (CDȘ). Despre conținuturile din programă și obiective, în articol.
“Va pune bazele unei materii noi care va genera preocupări noi, meserii noi”, sunt de părere profesorii responsabili de la asociațiile de resort. Proiectul are la bază limbajul de programare Python 3, iar suportul de învățare și experimente se pot accesa pe site-ul pyml.ro.
Ce este Inteligența Artificială: “Inteligența Artificială este un domeniu larg de cercetare aflat la intersecția mai multor discipline, printre care: informatică, statistică, neuroștiinte, matematică, științele educației, inginerie și altele. Obiectivul principal al Inteligenței artificiale este proiectarea unor sisteme de calculatoare inteligente. Popularitatea Inteligenței Artificiale se datorează în principal, dezvoltării tehnicilor de Învățarea Automată (Machine Learning), care au devenit accesibile odată cu dezvoltarea algoritmilor avansați, a disponibilității datelor și a resurselor hardware”, explică profesorul Emil Onea, implicat în proiect, pentru EduPedu.ro.
- Inițiativa aparține, astfel, unui grup de cercetători de la Google DeepMindUK. “Noi, UPIR (Uniunea Profesorilor de Informatică din România), colegii profesori de liceu am lucrat la traducerea și adaptarea conținutului științific, la elaborarea programei, cu sprijinul CNEE. Există un suport online de pregătire, bine structurat, spunem noi, dar avem și un plan ambițios de pregătire a profesorilor și de construire a unei comunități de resurse, exemple, proiecte, tutoriale etc.”, potrivit cadrului didactic.
În timp ce în sistemele clasice sunt programați explicit toți pașii de rezolvare a problemei, sistemele bazate pe învățare automată primesc multe exemple și învață singure să obțină soluția potrivită, conform descrierii din documentul de programă școlară. “Programa școlară a disciplinei “lntroducere în învățarea automată (machine learning)” răspunde nevoilor de alfabetizare digitală, din perspectiva noilor cerințe socio-profesionale, printr-un curriculum relevant, vizând formarea unui set de competențe digitale, pe care absolvenții învățământului liceal să le poată valorifica în viața activă”.
Programa școlară “lntroducere în învățarea automată (machine learning)” reprezintă o ofertă curriculară de tip opțional ca disciplina nouă, în oferta națională pentru învățământul liceal, proiectată pentru un buget de timp de 1 oră/săptămână, pe durata unui an școlar. Disciplina se poate studia în clasa a XI-a sau în clasa a XII-a și necesită competențe minime de programare. Prin urmare, această disciplină opțională se adresează elevilor de la filiera teoretică, profil real. Studiul disciplinei “lntroducere în învățarea automată (machine learning)” se va desfășura cu întreg colectivul de elevi și necesită acces la dispozitive de calcul, se arată în nota de prezentare din programa de disciplină.
Învățarea automată (machine learning) este, în prezent, principala abordare care are ca scop construirea de sisteme inteligente, adică sisteme ce pot rezolva sarcini complexe cum ar fi recunoașterea unei persoane într-o imagine, traducerea unui text dintr-o limba străină sau abilitatea de a juca șah la nivel profesionist și exemplele pot continua. Crearea de astfel de sisteme inteligente reprezintă obiectul de studiu al inteligenței artificiale, domeniu larg de cercetare aflat la intersecția dintre: informatică, matematică, inginerie, statistică, neuroștiințe, științele educației etc., mai scriu autorii în prezentare.
Programa disciplinei:
“Învățarea Automată Machine Learning (ML) studiază algoritmii și modelele statistice pe care calculatoarele le folosesc pentru a oferi soluții unor probleme, fără precizarea explicită a modului de rezolvare, bazându-se pe extragerea unor șabloane dintr-un set de date cunoscute. Conceptul fundamental pe care se bazează ML este acela că sistemul poate învăța din exemple. Pentru o bună înțelegere a proiectului, invităm cititorii interesați să urmărească lecțiile interactive de pe portalul www.pyml.ro“, mai transmit profesorii în comunicat.
Portalul educațional “este realizat în colaborare cu: Eastern European Machine Learning Summer School, Asociația Română pentru Inteligență Artificială, Uniunea Profesorilor de Informatică din România și AIRomania“, potrivit secțiunii de descriere din site.
Foto: © Wrightstudio | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.