OFICIAL Profesorii titulari tineri pot candida la funcțiile de directori de școală și de inspectori. Ordonanța de urgență care elimină condiția de apartenență la Corpul național experților în management a intrat în vigoare

14.246 de vizualizări
Foto: © Lightfieldstudiosprod | Dreamstime.com
Profesorii titulari tineri, care au cel puțin 5 ani vechime în învățământ, pot candida la funcțiile de directori de școală, iar cei care au gradul didactic II, pot candida la cele de inspectori, potrivit Ordonanței de Urgență nr. 41/2021 publicată în Monitorul Oficial. Actul normativ modifică Legea Educației și elimină obligativitatea oricărui candidat la o funcție într-o școală sau instituție de învățământ preuniversitar, la Corpul Național al Experților în Management Educațional.
  • Concursul național pentru ocuparea funcțiilor de directori și directori adjuncți de școli va debuta pe 27 iulie, potrivit anunțurilor făcute de ministrul Educației. Prima va fi proba cea scrisă, iar interviul ar putea avea loc în intervalul octombrie-noiembrie 2021.

Concret, textul ordonanței prevede: „Legea educației naționale nr. 1/2011 se modifică și se
completează după cum urmează:

„La articolul 246, alineatul (3) se abrogă”.

Alineatul respectiv prevedea: „(3) Pot ocupa funcții de conducere, de îndrumare și de control în unitățile de învățământ și inspectoratele școlare numai cadrele didactice membre ale corpului național de experți în management educațional.”

Alineatul (1) de la articolul 257 se modifică din forma „(1) Funcția de director și de director adjunct se ocupă prin concurs public de către cadre didactice titulare membre ale corpului național de experți în management educațional” și va avea următorul cuprins: „(1) Funcţia de director şi de director adjunct se ocupă prin concurs public, care constă în probă scrisă și interviu, de către cadre didactice titulare membre ale corpului naţional de experţi în management educaţional.”

La articolul 257, după alineatul (1) se introduce un alineat,  alin (1), cu următorul cuprins:

 (1) ,,Prin excepție de la prevederile alin. (1), se pot înscrie la concursul național pentru ocuparea funcției de director/director adjunct în unitățile de învățământ preuniversitar și cadrele didactice titulare care nu au calitatea de  expert în management educaţional, dar care îndeplinesc următoarele condiții:

  1. au diplomă de licenţă sau atestat de echivalare în condițiile art. 149 alin. (3);
  2. au cel puțin cinci ani vechime în învățământ.”

La articolul 260, alineatul (1) se modifică de la: „(1) Funcțiile de conducere din inspectoratele școlare și de director la casa corpului didactic se ocupă, prin concurs, de către cadre didactice titulare, cu diplomă de licență, membre ale corpului național de experți în management educațional, care îndeplinesc criteriile de competență profesională, managerială și de prestigiu moral evaluate prin: a) curriculum vitae; b) calități dovedite în activitatea didactică și în funcții de conducere, de îndrumare și de control, anterioare, în sistemul național de învățământ; c) titlul de doctor sau gradul didactic I; d) calificativul «foarte bine» obținut în ultimii 4 ani; e) interviu în fața unei comisii de concurs privind managementul educațional și deontologia profesională.”

Și va avea următorul cuprins: „(1) Funcțiile de conducere din inspectoratele școlare şi de director al casei corpului didactic se ocupă, prin concurs, care constă în probă scrisă și interviu, conform unei metodologii elaborate de către Ministerul Educației și aprobate prin ordin al ministrului,  de către cadre didactice titulare în învățământ membre ale corpului naţional de experţi în management educaţional, care au titlul de doctor sau gradul didactic I.”

La articolul 260, după alineatul (1) se introduce un nou alineat, alin (1), cu următorul cuprins:

(1) „Prin excepție de la prevederile alin. (1), se pot înscrie la concursul național pentru ocuparea funcției de  conducere din inspectoratele școlare şi de director al casei corpului didactic și cadrele didactice titulare care nu au calitatea de  expert în management educaţional, dar care îndeplinesc următoarele condiții:

  1. au diplomă de licenţă;
  2. au titlul de doctor sau gradul didactic I.”

La articolul 261, după alineatul (2) se introduce un  nou alineat, alin (2), cu următorul cuprins:

(2) „Prin excepție de la prevederile alin. (2), se pot înscrie la concursul pentru ocuparea funcţiilor de îndrumare şi de control din inspectoratele şcolare și cadrele didactice titulare care nu au calitatea de  expert în management educaţional, dar care au diplomă de licenţă și gradul didactic I sau II.”

După art. 261 se introduce un nou articol, art. 2611cu următorul cuprins:

Art. 2611 „Candidații înscriși la concursurile pentru ocuparea funcțiilor de director/director adjunct în unitățile de învățământ preuniversitar, director al casei corpului didactic precum și pentru ocuparea funcţiilor de conducere,  îndrumare şi de control din inspectoratele şcolare trebuie să obțină minimum nota 7 (șapte) la proba scrisă pentru a promova la proba de interviu.  Punctajul obținut la proba de interviu trebuie să fie minim 7 (șapte).”

Descarcă textul ordonanței:

Titularizarea înseamnă angajarea în învățământ cu contract pe perioadă nedeterminată și se obține, dacă există post titularizabil, prin concurs național.

Acordarea definitivării în învăţământ semnifică recunoaşterea competenţelor minime acceptabile dobândite de către o persoană care a optat pentru cariera didactică şi care garantează, în acest fel, că dispune de pregătirea necesară pentru exercitarea profesiei didactice şi poate intra pe o rută  de profesionalizare ascendentă*. 

Acordarea gradului didactic II semnifică dobândirea de către cadrul didactic a unui plus de profesionalizare, confirmat de rezultatele obţinute la probe special concepute pentru a pune în evidenţă valoarea adăugată achiziţionată în intervalul parcurs de la obţinerea definitivării*. 

Acordarea gradului didactic I semnifică dobândirea de către cadrul didactic a unui nivel înalt de maturitate profesională şi expertiză, care îl recomandă  ca pe un generator de bune practici  în mediul educaţional şcolar*.

Definitivarea în învăţământ şi gradele didactice II şi I pot fi obţinute de personalul didactic de predare care îndeplineşte condiţiile privind studiile de specialitate, pregătirea psihopedagogică, vechimea la catedră şi performanţele profesionale. Examenele pentru obţinerea definitivării în învăţământ şi a gradelor didactice se organizează distinct pentru  fiecare funcţie didactică de predare. Definitivarea în învăţământ şi gradele didactice II şi I pot fi obţinute, în cadrul fiecărei funcţii didactice, la specializarea pe care cadrul didactic o predă, sau la una dintre specializările înscrise pe diplomele pe care le deţine*.

Probele de examen pentru obţinerea definitivării în învăţământ şi a gradelor didactice II şi I se stabilesc pe funcţii didactice, stabilite potrivit legii, şi sunt unice la nivel naţional şi obligatorii pentru toate instituţiile/centrele de perfecţionare abilitate să organizeze aceste examene. Programele pe baza cărora se desfăşoară probele de examen se aprobă prin ordin al ministrului educaţiei şi sunt valabile la nivel naţional. Cadrele didactice înscrise la examenele pentru acordarea definitivării şi gradelor didactice pot participa la programe de pregătire organizate de centrele de perfecţionare, în vederea susţinerii acestor examene*.

*informații preluate de pe Eurydice.eu, portalul Comisiei Europene cu informații despre sistemele naționale de învățământ ale statelor membre.

Foto: © Lightfieldstudiosprod | Dreamstime.com

Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care site-ul Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.


5 comments
  1. Mă bucură această schimbare! Dar, dacă se dorește cu adevărat eliminarea mafiei și a nepotismelor din sistemul de învățământ este nevoie să dispară și acel “interviu”, iar concursul să fie organizat – nu știu de cine- că toți din minister si din inspectorate sunt mânjiți .

  2. Nu ar trebui sa existe posibilitatea înscrierii la acest concurs de director un cadru didactic care nu a avut calificativ foarte bine în ultimii 4 , 5 ani . Ar trebui să fie una din condițiile eliminatorii. Cum ar fi un director cu calificativ bine sa evalueze cadrele didactice,adică pe subalternii lui ? Mai ales dacă acest calificativ a fost obținut în timpul deținerii unei funcții de conducere.

  3. Numai in Romania o Ordonanta este mai presus de o lege organica! Ce sa mai spunem….Despre respectarea legilor, normelor , regulamentelor….ar trebui sa ii invatam pe elevi, dar noi facem exact invers prin ceea ce propunem! E clar despre cum si de ce a fost emisa….!

  4. Modelul Nicușor Dan.
    Propulsat ca primar general, deși el nu a condus vreodată nici un grup de 10 oameni.
    Incapabil sa relationeze cu oamenii, o face doar prin procese etc.
    Asa vor fi și directorii, inspectorii și ce o mai inventa maestrul Câmpeanu în nopțile de insomnie.

  5. ordonanta bate legea
    super tare
    felicitari ministrului care si-a dovedit valoarea
    probabil ca sunt partide in coalitie care nu au membri in corpul de experti

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Profesoară care a dat concursul de titularizare de 11 ori, a luat note peste 7 și nu are post: Ajungi la un moment dat să te plictisești. Știi că tot scrii, nu te bați pentru nimic și nu ai motivație / Cei tineri iau posturile în ședință, văd în ce școli sunt, își fac socoteala și pleacă

Repetarea concursului național de angajare a potențialilor profesori, Titularizarea, „este un stres continuu”, „începând din mai și până în septembrie când te duci și trebuie să participi la toate ședințele…
Vezi articolul

Doi profesori arată că Ministerul Educației minte și că nu sunt în comisiile de planuri-cadru decise de Ligia Deca prin ordin de ministru, a căror componență a fost trimisă Parlamentului: „Informația este falsă”

Profesoara Ema Patrichi și profesorul Constantin Lomaca reclamă faptul că informațiile din anexele Ordinului Ministrului Educației Ligia Deca Nr. 6739/2023, privind componența grupurilor de realizare/revizuire a planurilor-cadru, conțin în mod…
Vezi articolul

Material susținut de BCR

VIDEO Psihologul Domnica Petrovai, către profesorii din programul LifeLab: Partea bună în profesia de profesor este faptul că atunci când îl înveți pe celălalt, înveți și tu

Cunoașterea financiară este esențială pentru abordarea provocărilor vieții cotidiene, atât pentru elevi, cât și pentru profesori. Iar programul LifeLab reprezintă o inițiativă inovatoare destinată să modeleze comportamentul financiar responsabil încă…
Vezi articolul