Profesorii care fac parte din comisiile de acordare a burselor primesc 5 puncte, adică cu 1 punct mai mult comparativ cu anul trecut, pentru gradația de merit 2025, potrivit unui ordin publicat în Monitorul Oficial. Este vorba despre ordinul ministrului educației și cercetării nr. 3.745 din 8 aprilie 2025 pentru aprobarea metodologia privind acordarea gradaţiei de merit personalului didactic din învăţământul preuniversitar de stat în sesiunea 2025.
Punctajul pentru fiecare criteriu se găsește în fişa sintetică de (auto)evaluare pentru cadrele didactice din învăţământul gimnazial, liceal, profesional, postliceal.
Anul trecut, profesorii care făceau parte din comisiile din școli erau punctați, pentru activitatea lor, cu 5 puncte. Tot în 2024, cadrele didactice care participau la simpozioane și conferințe (județene, naționale, internaționale) primeau 3 puncte.
Conform ordinului cu regulile pentru gradația de merit 2025, profesorii din comisii pot să primească cel mult 5 puncte, iar cei care merg la conferințe și simpozioane iau cel mult 2 puncte.
Fișa sintetică de (auto)evaluare pentru cadrele didactice din învățământul gimnazial, liceal, profesional, postliceal
Fișa sintetică de (auto)evaluare pentru cadre didactice din învățământul antepreșcolar, preșcolar, primar, învățământ special, profesori consilieri, profesori logopezi
Fișa sintetică de (auto)evaluare pentru personalul de conducere, de îndrumare și control
Fișa sintetică de (auto)evaluare pentru personalul didactic de predare din palatele și cluburile copiilor
Fișa sintetică de (auto)evaluare pentru personalul de conducere din palatele și cluburile copiilor
Fișă sintetică de (auto)evaluare pentru personalul didactic de predare (pregătire sportivă de specialitate) din învățământul sportiv integrat și suplimentar
Fișă sintetică de (auto)evaluare pentru personalul de conducere din învățământul sportiv integrat și suplimentar
Despre gradația de merit
Legea învățământului preuniversitar nr. 198/2023 stabilește că gradaţia de merit se acordă prin concurs și reprezintă o creștere cu 25% a salariului de bază. Gradația de merit se atribuie pe o perioadă de 5 ani:
Articolul 217 – (1) Personalul didactic din învățământul preuniversitar beneficiază de gradație de merit, acordată prin concurs. Această gradație se acordă pentru 16% din posturile didactice existente la nivel județean/al municipiului București de învățământ preuniversitar și reprezintă 25% din salariul de bază. Gradația de merit se atribuie pe o perioadă de 5 ani.
(2) Metodologia și criteriile de acordare a gradației de merit este aprobată, la propunerea CNFDCD (Centrul Național de Formare și Dezvoltare în Cariera Didactică – n.red), prin ordin al ministrului educației, după consultarea federațiilor sindicale reprezentative la nivel de sector de negociere colectivă învățământ preuniversitar.
Informații de context
În februarie, Edupedu.ro a scris că sindicatele din Învățământ au solicitat ca bursele sociale să fie preluate de autoritățile locale, deoarece implicarea profesorilor în acordarea acestor burse provoacă nemulțumiri, potrivit unei informări a Federației Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI). Solicitarea a fost făcută la o întâlnire a sindicatelor profesorilor cu conducerea Ministerului Educației și Cercetării.
Conform datelor Ministerului Educației, peste 835.000 de elevi iau bursă socială.
Ministrul Educației și Cercetării a declarat, la emisiunea Prim Plan de la TVR Info, că birocrația este uriașă în școli: „Birocrația, în momentul acesta, este uriașă. Când te uiți la profesor, nu știi dacă este profesor, informatician sau secretar”.
În noiembrie 2024, profesorii au cerut ministerelor Educației, Muncii și Familiei, printr-o petiție, ca bursele sociale să fie gestionate de serviciile de asistență socială: „Noi, cadrele didactice din învățământul preuniversitar, solicităm transferarea atribuțiilor de întocmire și gestionare a dosarelor pentru bursele sociale ale elevilor, de la diriginți și învățători, către angajații serviciilor de asistență socială”, se arată în textul petiției.
Marius Nistor, președintele Federației Sindicatelor din Educație „Spiru Haret”, a declarat, la emisiunea InfoEdu de la TVR Info, că bursele sunt cea mai mare problemă pentru cadrele didactice, la început de an școlar.
Amintim că un învățător, care face parte din Comisia de Acordare a Burselor (CAB), a declarat pentru Edupedu.ro, sub protecția anonimatului, că „sunt unele lucruri care ne solicită competențe juridice, pe care noi nu le avem”.
- Edupedu.ro a scris că învățătorii sunt îngropați în hârtii, proceduri, comitete și comisii impuse și inventate de Ministerul Educației, inspectoratul școlar și direcțiunea școlii.
Actele necesare pentru bursa socială pe baza venitului mediu net lunar în anul școlar 2024-2025:
- cererea părintelui/reprezentantului legal/elevului major;
- declarație pe propria răspundere privind veniturile nete, cu caracter permanent, obținute pe ultimele 12 luni anterioare cererii, realizate de membrii familiei, supuse impozitării, și acordul privind prelucrarea datelor cu caracter personal pentru verificarea respectării criteriilor de acordare a bursei;
- documente doveditoare ale componenței familiei: certificatele de naștere ale copiilor sub 14 ani, actele de identitate ale persoanelor care au peste 14 ani, acte referitoare la starea civilă de la momentul depunerii cererii, certificatul de divorț și convenția notarială încheiată în cadrul procesului de divorț cu copii minori, sentință judecătorească din care să rezulte stabilirea domiciliului copilului/copiilor la unul dintre părinți, certificat de deces, decizia instanței de menținere a stării de arest, raport de anchetă socială în cazul părinților dispăruți, după caz.
Actele necesare pentru obținerea bursei sociale pentru elevii cu unul sau ambii părinți decedați:
- cererea părintelui/reprezentantului legal/elevului major;
- documente doveditoare ale componenței familiei: certificatele de naștere ale copiilor sub 14 ani, actele de identitate ale persoanelor care au peste 14 ani, acte referitoare la starea civilă de la momentul depunerii cererii, certificatul de divorț și convenția notarială încheiată în cadrul procesului de divorț cu copii minori, sentință judecătorească din care să rezulte stabilirea domiciliului copilului/copiilor la unul dintre părinți, certificat de deces, decizia instanței de menținere a stării de arest, raport de anchetă socială în cazul părinților dispăruți, după caz.
Actele necesare pentru bursa sociala pentru elevii care provin din familii monoparentale:
- cererea părintelui/reprezentantului legal/elevului major;
- declarație pe propria răspundere privind veniturile nete, cu caracter permanent, obținute pe ultimele 12 luni anterioare cererii, realizate de membrii familiei, supuse impozitării, și acordul privind prelucrarea datelor cu caracter personal pentru verificarea respectării criteriilor de acordare a bursei;
- documente doveditoare ale componenței familiei: certificatele de naștere ale copiilor sub 14 ani, actele de identitate ale persoanelor care au peste 14 ani, acte referitoare la starea civilă de la momentul depunerii cererii, certificatul de divorț și convenția notarială încheiată în cadrul procesului de divorț cu copii minori, sentință judecătorească din care să rezulte stabilirea domiciliului copilului/copiilor la unul dintre părinți, certificat de deces, decizia instanței de menținere a stării de arest, raport de anchetă socială în cazul părinților dispăruți, după caz.
Actele necesare pentru bursa socială medicală
Pentru obținerea acestui tip de bursă socială elevul major sau părintele/reprezentantul legal al elevului minor va depune următoarele documente:
- cererea părintelui/reprezentantului legal/elevului major;
- certificatul de naștere al elevului sub 14 ani sau actul de identitate al elevului care are peste 14 ani, după caz;
- actul de identitate al părintelui/reprezentantului legal al elevului minor;
- certificatul de încadrare în grad de handicap sau certificatul eliberat de medicul specialist (tip A5), cu luarea în evidență de către medicul de la cabinetul școlar/medicul de familie – acolo unde nu există medic școlar.
Elevii cu vârsta de până la 30 de ani înscriși în „A doua șansă” depun următoarele documente:
- cerere;
- declarație pe propria răspundere privind veniturile nete, cu caracter permanent, obținute pe ultimele 12 luni anterioare cererii, realizate de membrii familiei, supuse impozitării, și acordul privind prelucrarea datelor cu caracter personal pentru verificarea respectării criteriilor de acordare a bursei;
- documente doveditoare ale componenței familiei: certificatele de naștere ale copiilor sub 14 ani, actele de identitate ale persoanelor care au peste 14 ani, acte referitoare la starea civilă de la momentul depunerii cererii, certificatul de divorț și convenția notarială încheiată în cadrul procesului de divorț cu copii minori, sentință judecătorească din care să rezulte stabilirea domiciliului copilului/copiilor la unul dintre părinți, certificat de deces, decizia instanței de menținere a stării de arest, raport de anchetă socială în cazul părinților dispăruți, după caz.
Bursele se plătesc lunar, de către unitățile de învățământ, la data de 20 a fiecărei luni, pentru luna precedentă. Dacă data de 20 cade într-o zi de repaus săptămânal, zi de sărbătoare legală sau zi liberă, plata burselor se efectuează în ziua lucrătoare anterioară acesteia.
Ordonatorii de credite ai unităților de învățământ răspund de plata la termen a burselor, conform metodologiei-cadru.
Pentru anul școlar 2024 – 2025, cuantumul minim al burselor este:
- bursa de excelență – 700 de lei tipul II sau 925 / 1.850 / 2.775 / 3.700 de lei tipul I (sursa)
- bursa de merit – 450 lei/lună;
- bursa de reziliență – 300 lei/lună;
- bursa socială – 300 lei/lună;
- bursa tehnologică – 300 lei/lună;
- pentru mamele minore – 700 lei/lună
Valoarea burselor poate fi suplimentată de către consiliile de administrație ale unităților de învățământ în funcție de:
a) sumele alocate de autoritățile administrației publice locale;
b) alte venituri obținute potrivit legii.
Amintim apelul lansat la începutul anului școlar de către cercetătoarea Thea Ionescu, coordonatoarea grupului Cogniţie Ancorată din Laboratorul de Psihologia Dezvoltării al Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca. „Pe umerii profesorilor este un pic prea mult. Nu poate același om să se pregătească și pentru clasă, să organizeze și Săptămâna Verde, și Școala Altfel, să fie și diriginte, să gestioneze și integrarea copiilor cu nevoi speciale în clasă, să facă întruna tabele și să predea pasionat”, a declarat aceasta, într-un amplu interviu acordat Edupedu.ro despre modul în care învață copiii și condițiile de lucru ale profesorilor de astăzi.
- Vom publica articole detaliate cu toate tipurile de hârtii și documente care încarcă nefiresc și nepermis activitatea cadrului didactic. Facem un apel către cadrele didactice să ne scrie pe adresa redactie@edupedu.ro și în comentarii, mai jos, care sunt documentele și procedurile pe care le consideră inutile și fără de care ar funcționa mult mai bine ca profesori.
Foto: © Yuri Arcurs | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.
4 comments
Gradatia de merit, pentru necunoscatori, presupune o gramada de hartoage ca dovada, hartoage la fel sau mai cronofage decat activitatile dovedite prin ele in sine. Este omeneste imposibil de facut un astfel de dosar fara a fi in detrimentul orelor, elevilor, lectiilor. Pe scurt: Proiecte, festivaluri, olimpiade, plecari in afara in Erasmus, toate platite cu ore lipsa. Oare v-ati dori sa va educe copilul, in lumina acestor lucruri, o doamna invatatoare care vine zi de zi la scoala si-si face strict meseria sau v-ati dori una gradata? Chiar sunt curios de raspunsul vostru.
Mda. Vesnicul,, premiu ” pentru frecatorii de menta la ore, aia buni prieteni cu directorul. Cine are toata hartogaraia asta, garantat nu isi face orele. In rest, se mai,, inchid” ochii, se mai dau punctaje din burta, asta e, sa ia cine,, trebuie”. Mi-e lehamite de asemenea teatru. Oamenii cu adevarat competenti sunt marginalizați, hartuiti de leprele incompetente care aduna hartii.
Mai asteptam mult o schimbare in bine?
aceleasi…cu mici,mici,infime ajustari…ca deh…a ramas punctaj pentru sefia sindicatului…
Nu primesc nimic pt că nu participă la concurs.
Chiar daca participa doar 16% pot lua gradație (dacă mai rămâne loc după ce iau inspectorii, directorii, metodiștii, politrucii, pilele, rudele, amantele)
Este ca la promoțiile mincinoase…
POȚI castiga unul din sutele de premii.
Doar în România munca e răsplătită cu primisiuni, diplome de participare și vorbe frumoase.