OFICIAL Profesorii care vor preda la clasele primare vor avea în formarea inițială – nivel licență 25 de examene și 18 colocvii, 15% practică pedagogică și doar o oră de pedagogie digitală pe săptămână în penultimul semestru

Foto: © Gergely Zsolnai | Dreamstime.com

Ordinul cu metodologia privind înființarea și organizarea programului de studii universitare de licență „Pedagogia învățământului primar” a fost publicat în Monitorul Oficial. Viitorii învățători vor studia materii precum Educaţie ŞTIAM (ştiinţe, tehnologie, inginerie, artă şi matematică) sau Pedagogie digitală. Conform noului plan de învățământ, în cei trei ani de studiu, studenții la acest program de licență vor avea 25 de examene, 18 colocvii și practică pedagogică minimum 15% din numărul total al orelor alocate programului.
Programul de licență pentru învățători

Planul de învățământ este structurat pe următoarele domenii, conform documentului:

a) Elemente fundamentale de cunoaștere a domeniului pedagogiei învățământului primar;
b) Aprofundarea didacticii și a practicii pedagogice în domeniul pedagogiei învățământului primar;
c) Elemente de cercetare, analiză și management al grupelor de elevi.

Admiterea la programele de studii universitare de licență de Pedagogia învățământului primar include o varietate de instrumente de evaluare — minimum o probă eliminatorie: Abilități de comunicare și aptitudini, astfel încât să se asigure selecția unor studenți cu potențial și cu motivație ridicată pentru cariera didactică”, este menționat în document.

Practica pedagogică este disciplină obligatorie în planul de învățământ al programului Pedagogia învățământului primar și reprezintă minimum 15% din numărul total al orelor alocate programului și se realizează sub coordonarea unui tutore de practică din cadrul instituției de învățământ superior și sub îndrumarea unui profesor mentor din unitatea de învățământ preuniversitar de aplicație.

Pe parcursul studiilor, studenții alcătuiesc un portofoliu didactic personal, necesar examenului de licențiere, care conține rezultatul activităților practice derulate în contextul diverselor discipline din planul de învățământ, mai este menționat în document.

Structura planului de învățământ al programului de studii universitare de licență „Pedagogia învățământului primar”
Lista disciplinelor opționale
  1. Filosofia educației
  2. Istoria ideilor/paradigmelor educaționale
  3. Antropologia educației
  4. Sociologia familiei
  5. Sociologia copilăriei
  6. Pedagogie socială
  7. Pedagogie comparată
  8. Teorii, metode și tehnici de învățare
  9. TIC
  10. Designul activităților extrașcolare și de tip afterschool
  11. Muzică instrumentală
  12. Muzică corală
  13. Educație media
  14. Educație interculturală
  15. Educație pentru dezvoltare personală și socială în învățământul primar
  16. Interculturalitate, migrație și educație
  17. Teatru pentru copii
  18. Educație pentru mediu
  19. Alternative educaționale
  20. Evaluare standardizată
  21. Educație nonformală și dezvoltare comunitară
  22. Educație pentru cetățenie globală
  23. Intervenții educaționale în tulburarea de spectru autist, TSÎ și ADHD
  24. Logopedie
  25. Învățare cu ajutorul problemelor/proiectelor
  26. Consiliere educațională
  27. Programul „A doua șansă”
  28. Dezvoltare curriculară
  29. Strategii de predare diferențiată și recuperare
  30. Didactica limbii române ca limbă străină
  31. Cercetare educațională: analiza și prelucrarea datelor
  32. Leadership și management educațional
  33. Politici educaționale și de protecția copilului
  34. Matematică distractivă
  35. Practici și politici publice pentru educație echitabilă
  36. Managementul programelor și proiectelor educaționale
  37. Managementul calității
  38. Educație parentală
  39. Istoria și tradițiile minorităților
  40. Psihopedagogia comunicării
  41. Tehnici de argumentare
  42. Joc și mișcare
Tematica recomandată aferentă disciplinelor cuprinse în planul-cadru:

Examenul de licență constă în susținerea a două probe:

Programul ar putea fi organizat din anul universitar 2025-2026

Agenția Română pentru Asigurarea Calității în Învățământul Superior (ARACIS) are obligația de a adapta standardele specifice de calitate pentru evaluarea programelor de Pedagogia învățământului primar în termen de 60 de zile de la publicarea ordinului cu metodologia.

După elaborarea acestor standarde, universitățile vor trebui să parcurgă procesul de autorizare și acreditare. Dacă aceste proceduri se desfășoară cu rapiditate, programele de licență în Educație Timpurie ar putea începe din anul universitar 2025-2026.

„Instituțiile de învățământ superior care au în structură autorizat/acreditat și organizează programul Pedagogia învățământului primar și preșcolar pot organiza începând cu anul universitar 2025-2026 programul Pedagogia învățământului primar și/sau Educație timpurie cu păstrarea statutului (de autorizat/acreditat), a capacității maxime de școlarizare, cu obligația depunerii la Autoritatea Națională pentru Calificări a documentației privind recunoașterea/validarea calificării și cu solicitarea de evaluare periodică/monitorizare la Agenția Română pentru Asigurarea Calității în Învățământul Superior (A.R.A.C.I.S.) pe noile programe, până la momentul expirării termenului de acreditare/autorizare deținut de fiecare universitate la data publicării prezentului ordin”, este menționat în document.

DESCARCĂ Ordinul integral pentru aprobarea Metodologiei privind înființarea și organizarea programului de studii universitare de licență „Pedagogia învățământului primar” îl puteți consulta mai jos:

Foto: © Gergely Zsolnai | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.

Citește și:
OFICIAL Profesorii care vor să predea în grădinițe vor avea în formarea inițială pentru licență 26 de examene și 17 colocvii, 15% practică pedagogică, adică până la 10 ore pe săptămână în anul al III-lea și doar o oră de pedagogie digitală pe săptămână în penultimul semestru, potrivit planului de învățare
Exit mobile version