OFICIAL Profesorii care participă la simulările examenelor naționale primesc puncte în fișa de (auto)evaluare, pentru gradația de merit 2024. Regulile de acordare a gradației de merit

19.269 de vizualizări
Echivalarea titlului de doctor cu gradul didactic I
Foto: © Ammentorp | Dreamstime.com
Cadrele didactice care participă la simulările examenelor naționale pot să primească 3 puncte în fișa de (auto)evaluare pentru gradația de merit 2024, potrivit unui ordin publicat în Monitorul Oficial. Este vorba despre ordinul nr. 4.308 din 22 aprilie 2024, pentru aprobarea Metodologiei și criteriilor privind acordarea gradației de merit personalului didactic din învățământul preuniversitar de stat în sesiunea 2024.

Concret, la criteriul privind performanţe deosebite în inovarea didactică/management educaţional a fost introdusă și participarea profesorilor la organizarea și desfășurarea simulărilor examenelor naționale.

O altă noutate vizează criteriul privind contribuţia la dezvoltarea instituţională. Aici, punctajul pentru coordonarea implementării proiectelor, ca activitate neremunerată, este de 5 puncte. Tot 5 puncte pot să primească profesorii și pentru participarea la implementarea proiectelor, ca activitate neremunerată.

În 2023, coordonarea implementării proiectelor, ca activitate neremunerată, avea 4 puncte, iar participarea la implementare proiectelor, tot ca activitate neremunerată, avea 3 puncte.

Fișa sintetică de (auto)evaluare pentru cadrele didactice din învățământul gimnazial, liceal, profesional, postliceal

Fișa sintetică de (auto)evaluare pentru cadre didactice din învățământul antepreșcolar, preșcolar, primar, învățământ special, profesori consilieri, profesori logopezi

Fișa sintetică de (auto)evaluare pentru personalul de conducere, de îndrumare și control

Fișa sintetică de (auto)evaluare pentru personalul didactic de predare din palatele și cluburile copiilor

Fișa sintetică de (auto)evaluare pentru personalul de conducere din palatele și cluburile copiilor

Fișă sintetică de (auto)evaluare pentru personalul didactic de predare (pregătire sportivă de specialitate) din învățământul sportiv integrat și suplimentar 

Fișă sintetică de (auto)evaluare pentru personalul de conducere din învățământul sportiv integrat și suplimentar 

Criteriile pentru acordarea gradației de merit 2024

Art. 6. — „(4) Pentru personalul didactic de predare și personalul didactic de conducere, îndrumare și control, candidatul trebuie să îndeplinească următoarele criteriile generale:

1. criteriul activităților complexe cu valoare instructiv-educativă;

2. criteriul privind performanțe deosebite în inovarea didactică/management educațional;

3. criteriul privind activitățile extracurriculare și implicarea în proiecte/programe de formare profesională;

4. Criteriul privind contribuția la dezvoltarea instituțională.

Art. 7. — (1) Punctajul se aplică în mod unitar pentru toate funcțiile didactice, respectându-se criteriile/subcriteriile și punctajele maxime, acolo unde acestea sunt menționate în fișele sintetice de (auto)evaluare prezentate în anexele nr. 6—12 la prezenta metodologie.

(2) În baza punctajelor, stabilite în mod unitar, se elaborează câte o grilă de evaluare specifică fiecărei categorii de candidați:

a) educatori-puericultori/educatori/institutori/profesori pentru învățământul preșcolar;

b) învățători/institutori/profesori pentru învățământul primar;

c) profesori;

d) maiștri-instructori/profesori pentru instruire practică;

e) cadre didactice din învățământul vocațional, din cluburile sportive școlare, palatele și cluburile copiilor și elevilor;

f) cadre didactice din învățământul special;

g) cadre didactice din centrele județene de resurse și de asistență educațională/Centrul Municipiului București de Resurse și Asistență Educațională;

h) personal didactic de conducere, îndrumare și control;

i) personal didactic auxiliar; se elaborează grile de evaluare distincte pentru fiecare funcție didactică auxiliară prevăzută în art. 192 alin. (1) din Legea învățământului preuniversitar nr. 198/2023, cu modificările și completările ulterioare, Legea-cadru nr. 153/2017, cu modificările și completările ulterioare, și Ordinul ministrului educației naționale și al ministrului muncii și justiției sociale nr. 3.058/943/2018 privind reglementarea funcțiilor cu statut de personal didactic auxiliar care nu se regăsesc în anexa I „Familia ocupațională de funcții bugetare Învățământ” la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu completările ulterioare.”

Despre gradația de merit

Legea învățământului preuniversitar nr. 198/2023 stabilește că gradaţia de merit se acordă prin concurs și reprezintă o creștere cu 25% a salariului de bază. Gradația de merit se atribuie pe o perioadă de 5 ani:

Articolul 217 – (1) Personalul didactic din învățământul preuniversitar beneficiază de gradație de merit, acordată prin concurs. Această gradație se acordă pentru 16% din posturile didactice existente la nivel județean/al municipiului București de învățământ preuniversitar și reprezintă 25% din salariul de bazăGradația de merit se atribuie pe o perioadă de 5 ani.

(2) Metodologia și criteriile de acordare a gradației de merit este aprobată, la propunerea CNFDCD (Centrul Național de Formare și Dezvoltare în Cariera Didactică – n.red), prin ordin al ministrului educației, după consultarea federațiilor sindicale reprezentative la nivel de sector de negociere colectivă învățământ preuniversitar.

În anul școlar 2022-2023, în sistemul de învățământ preuniversitar erau 212.332 de cadre didactice, potrivit Ministerului Educației. Pe aceste date, 16% înseamnă că aproape 34.000 de profesori încasează an de an acest spor de 25% din salariul de bază.

Foto: © Ammentorp | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.

Citește și:
OFICIAL Calendarul pentru gradația de merit 2024. Dosarele profesorilor pot fi depuse la secretariatele școlilor în perioada 13-21 mai 2024. Lista celor 8 documente
Noile reguli pentru gradația de merit 2024 au fost trimise spre publicare în Monitorul Oficial, anunță Ligia Deca. Profesorii pot depune actele la secretariatele școlilor în perioada 13-21 mai
Dosarul pentru gradația de merit a profesorilor rămâne și în 2024, deși Ligia Deca vorbea despre „revizuirea” gradației de merit. Profesorii pot depune actele necesare în perioada 19-26 aprilie – proiect
PROIECT Gradație de merit 2024. Profesorii care participă la simulările examenelor naționale primesc puncte în fișa de (auto)evaluare / Punctaj mai mare pentru cadrele didactice care sunt implicate în proiecte, ca activitate neremunerată, spre deosebire de anul trecut
Ploaie de întârzieri la Ministerul Educației. Noile reguli pentru gradația de merit a profesorilor ar fi trebuit să se aplice din 2 aprilie, termen stabilit și încălcat de ministrul Ligia Deca
Ordinul cu noile reguli pentru gradația de merit a profesorilor, programat să apară de Ziua Păcălelii, în acest an, mutat pe 2 aprilie de Ministerul Educației
Regulile pentru gradația de merit a profesorilor se vor modifica „într-un timp relativ scurt”, anunță Ligia Deca: Nu putem să venim cu revoluții acolo
VIDEO Ligia Deca, despre salarizarea profesorilor pe bază de performanță: Avem discuții pe regândirea gradației de merit și a treptelor de salarizare în învățământ
Gradația de merit trebuie regândită, creșterile salariale automate ar trebui limitate, iar salariile pentru diversele grade didactice să fie revizuite – măsuri propuse de OCDE pentru corelarea salariilor cu performanța profesorilor
Ministrul Educației, despre salarizarea profesorilor pe bază de performanță: Experții OCDE ne-au spus că sistemele care salarizează diferit, de regulă, o fac cu bonusuri salariale condiționate de performanță, nu se referă la baza salarială. Noi avem un sistem pentru astfel de bonusuri, se numește gradație de merit
Gradația de merit 2023. Calendarul și criteriile pentru acordarea acesteia, aprobate prin ordin de ministru. Descarcă fișele de evaluare

5 comments
  1. Gradatia de merit este masura unei competente mai ridicate in profesia ta. Nu inteleg o chestie: munca suplimentara de cand este competenta? E din aceeasi categorie horror in care, in diferite fise de mobilitate figura ca daca esti responsabil corn-lapte ai puncte in plus. Mai, fratilor, ati innebunit? Am pus dosar de detasare cu o colega ce bifa toate aceste “minunatii”. Intotdeauna m-a luat la punctaj desi avem aceeasi vechime, acelasi grad, aceleasi realizari in domeniul disciplinei. Doar ca ea face cawcaturi de genul, punctate, deasemenea in acea fisa. Ce are s.la cu prefectura? Dosarul se pune pe o disciplina, nu e admitere la facultate in America unde pui toate tampeniile, toate voluntariatele bla bla. Este colega mea un profesor mai bun de matematica pentru ca imparte corn si lapte?

  2. Fix kaka maka. Nu am nevoie de puncte, am nevoie sa fie platite acele simulari. oboseala a fost ff mare, avand in vedere ca a trebuit sa facem si orele, iar timpul a fost scurt. Macar de s-ar trece in catalog sau daca ne-ar lasa si la bac sa corectam de acasa. Stiu baremele pe dinafara, nu asta e problema. Doar ca aveam zile in care ajungeam acasa la 21.30, iar a doua zi erau ore. Si daca ai si o problema de sanatate, este minunat cu suprasolicitarea!

  3. Acești participanți la evaluarea simulărilor naționale, cu infinit de mici excepții, au corectat “cu picioarele” din cauză că nu au nimic în cap… Nu înțeleg de ce sunt recompensați… Aaa, din cauză că nu au fost plătiți?! Ha! Stimați colegi, mai puneți mâna pe carte, apoi vă veți câștiga dreptul de a avea pretenții!

  4. LOL. Sau ca să folosim un acronim ceva mai puternic, ROFLMAO.

    Adică să participe la simulări gratis, că le dau niște puncte în fișa aia pentru gradațiile pe care le obțin de regulă cei cu pile și munți de maculatură, în limita a 15% din numărul profesorilor 😀

    Nu-i prost cel care cere…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Dirigintele trebuie să motiveze elevii să se înscrie la examenul de Bacalaureat. Profesorul să ofere feedback pentru ca elevul să înțeleagă de ce a luat un anumit punctaj sau notă la examen – Ghid pentru profesori avizat de Ministerul Educației

Un ghid al profesorului pentru examenul național de Bacalaureat și examene de certificare a competențelor prevede recomandări și informații pentru diriginți și profesori care predau discipline de specialitate, adică cele…
Vezi articolul

Suspiciuni de conflict de interese la adresa lui Radu Szekely, consilierul ministrului Cîmpeanu și promotorul principal al controversatei „reforme” a ARACIP, în plenul CES. Școala co-fondată de acesta e membră în Asociația Școlilor Particulare, care e nominalizată în viitoarea conducere a Agenției

Suspiciunile de conflict de interese la adresa lui Radu Szekely, consilierul ministrului Cîmpeanu și promotorul principal al controversatei „reforme” a ARACIP, au fost ridicate în plenul Consiliului Economic și Social…
Vezi articolul

Înscrierea la grădiniță și creșă 2023. Regulile, puse în dezbatere: creșele și grădinițele nu au voie să facă liste de preînscrieri, iar cererile pot fi depuse online / Ce conține dosarul

Ministerul Educației a pus în dezbatere publică, miercuri, regulile pentru înscrierile la creșă și grădiniță valabile pentru copiii care merg din septembrie la acestea. Prima oară au loc reînscrierile, între…
Vezi articolul

Ministerul Sănătății să suplimenteze numărul de locuri la Rezidențiat 2021, cere Alianța organizațiilor studențești, în condițiile scăderii abrupte a acestui număr comparativ cu anul trecut

Ministerul Sănătății trebuie să ofere “predictibilitate” și să “suplimenteze considerabil numărul de locuri la concursul de rezidențiat”, cere, marți, Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR), care face trimitere…
Vezi articolul