Probele de competențe în limba română, de competențe lingvistice într-o limbă de circulație internațională și de competențe digitale (TIC) vor fi echivalate cu mediile obținute în liceu de candidații la BAC 2023, anunță ministrul Educației, Ligia Deca, după ședința de guvern de duminică, 11 iunie, în cadrul căreia proiectul de Ordonanță de urgență (OUG) anunțat zilele trecute a fost adoptat.
Ligia Deca: „Conform calendarului actual, pe 13 iunie ar fi trebuit să se termine perioada de încheiere a situațiilor școlare pentru clasa a VIII-a și pentru clasa a XII-a sau clasa a XIII-a la seral și frecvență redusă. Această dată se va prelungi până pe 16 iunie, în cele în cazul celorlalte clase nu se impun în acest moment modificări, ele având cursuri până pe 16 iunie. Deci, practic, în acest moment, toate clasele, toți elevii până pe 16 iunie trebuie să aibă situația școlară încheiată. La fel, înscrierile pentru bacalaureat și pentru Evaluarea Națională se vor prelungi până pe 16. Astăzi, în ședința de Guvern s-a adoptat o ordonanță de urgență care este necesară având în vedere cele 3 săptămâni afectate de protest. Această ordonanță este necesară și dacă mâine toți profesorii ar reveni în clasă. Ea include trei măsuri.
Prima se referă la echivalarea probelor de competențe din cadrul examenului de bacalaureat cu mediile la discipline relevante din anii de liceu. Proiectul de metodologie de echivalare a competențelor, care se va adopta prin ordin de ministru, este publicat deja în transparență pe site-ul Ministerului Educației de vineri, 9 iunie. Perioada în care se va desfășura acest proces de echivalare este prevăzut a fi între 12 și 21 iunie și rămâne valabil faptul că aceste probe de competențe pot fi echivalate cu certificate obținute la examene cu recunoaștere internațională pentru certificarea competențelor lingvistice în limbi străine și la examene cu recunoaștere europeană pentru certificarea competențelor digitale, așa cum era prevăzut și înainte. Modificarea la care facem referire se referă la faptul că, în lipsa acestor certificate, echivalarea se face pe baza mediilor din timpul liceului.
De exemplu, pentru nivelul de competență digitală, echivalarea se va face în baza mediei aritmetice obținute la disciplina Tehnologia informației și a comunicațiilor, adică TIC, în clasele a IX-a respectiv a X-a, dacă au studiat doar 1 an, echivalarea se face în baza mediei din anul respectiv. Pentru cei care nu au studiat TIC, echivalarea se face în baza mediei obținute de elevi la o disciplină echivalentă, dacă vorbim despre elevii din promoții anterioare, de exemplu matematici aplicate în tehnica de calcul, tehnologii pe computer, calculatoare, algoritmi de calcul ș.a.m.d.. În ceea ce privește probele scrise, așa cum spuneam, nu se impune în acest moment modificarea calendarului acestora, nici pentru examenul de bacalaureat, nici pentru Evaluarea Națională. Pentru examenul de bacalaureat, probele scrise sunt programate în perioada 26-29 iunie, iar pentru Evaluarea Națională, între 19 și 22 iunie”, a explicat ministra Ligia Deca după ședința de Guvern de duminică.
Amintim că metodologia pentru echivalarea probelor de competențe lingvistice și digitale de la examenul de Bacalaureat 2023, în forma de proiect, a fost pusă în dezbatere publică de Ministerul Educației, anunță instituția pe site-ul edu.ro, vineri după-amiază, 9 iunie, în a 12-a zi de grevă generală în școli și când peste 12.000 de profesori au protestat în București.
Mai exact, este vorba de procedura prin care profesorii din licee vor transforma mediile obținute de elevi în clasele IX-XII / XIII în niveluri de competență, la Limba și literatura română (și la limba maternă, după caz), Limba modernă studiată – engleză, franceză, germană etc. – și de la Tehnologia Informației și a Comunicării (TIC), în cazul competențelor digitale. Consultă aici regulile de echivalare cu mediile de la clasă a probelor de competențe de la BAC 2023.
Pentru sesiunea iunie-iulie 2023, echivalarea are loc pe 12-21 iunie, iar pentru sesiunea august-septembrie, în perioada 7-11 august, conform documentului. De întregul proces se ocupă o comisie formată din directorul sau directorul adjunct al școlii în rol de președinte, un profesor care să știe să opereze pe calculator ca secretar al comisiei – și membri între 2 și 4 profesori evaluatori pentru fiecare specialitate și 1-2 secretari de școală, după cum se arată în document (integral mai jos).
Mediile elevilor se pot încheia și cu doar două note.
Probele de competențe s-au mai echivalat cu mediile din liceu în 2020 și în 2021, elevii fiind atunci afectați de pandemia de Covid-19.
- Au avut loc mai multe modificări la calendarul examenului de Bacalaureat 2023 în contextul grevei generale din educație, declanșată pe 22 mai. Inițial, termenul de înscriere la Bacalaureat era până pe 7 iunie. El a fost prelungit apoi până pe 9 iunie, iar, recent, până pe 13 iunie, marți, ca probele de competențe să înceapă de miercuri, 14 iunie, cu 2 zile mai târziu față de planificarea stabilită din septembrie.
Vineri, în a 12-a zi de grevă generală, Ministerul Educației a prevăzut într-un proiect de ordonanță de urgență ca probele de competență să se echivaleze până la urmă, Evaluarea Națională de la clasa a VI-a să nu se mai organizeze, după două amânări și în acest caz (aici și aici), iar inspecțiile la clasă de la Titularizare 2023 să nu se mai susțină.