Programele modificate pentru examenele naționale din acest an au fost publicate în Monitorul Oficial nr. 125 bis. Ordinul de ministru 3.237 aprobă astfel materia pe care elevii de clasa a VIII-a trebuie să o învețe pentru examenul de Evaluarea Națională 2021 și conținuturile pe care elevii de clasa a XII-a trebuie să le pregătească pentru Bacalaureat 2021. Din fiecare disciplină pentru examen, care se învață în anul terminal, ministerul a eliminat anumite conținuturi, dar diferențele sunt mici față de anul anterior, când a fost tăiată toată materia din semestrul al II-lea.
Într-o scurtă declarație pentru Edupedu.ro, ministrul Sorin Cîmpeanu a spus că prin simplificarea conținuturilor nu înseamnă că se face o simplificare a competențelor pe care elevii trebuie să le deprindă.
„Dacă s-a adaptat programa pentru Evaluarea Națională și Bacalaureat în sensul simplificării, asta nu înseamnă că se face rabat de la ceea ce elevii trebuie să achiziționeze drept competențe pe baza materiei predate de cadrele didactice”, a spus ministrul Educației.
Tot ministrul Educației Sorin Cîmpeanu vorbea recent despre faptul că programele de Bac și Evaluarea Națională vor fi „puternic adaptate”.
Acesta lăsa de înțeles că ar urma o evaluare a cunoștințelor elevilor, prealabilă acestor schimbări, pentru a vedea cât au asimilat elevii și nu cât au predat profesorii. Noile programe au fost publicate în vacanță.
Pe baza acestor programe vor fi construite subiectele de examen pentru Evaluarea Națională și Bacalaureat, potrivit Ministerului Educației.
Pentru că au fost publicate programele integrale și nu doar conținuturile exceptate, sunt foarte multe pagini pentru fiecare materie, așa că am ales să le publicăm în articole separate pentru a nu se produce confuzii și pentru a putea fi găsite mai ușor de către elevi și profesori.
Noile programe pentru Bacalaureat
Iată programele pentru fiecare materie, pentru fiecare examen național.
Programele pentru Evaluarea Națională 2021:
Programa pentru Evaluarea Națională 2021 la Limba și Literatura Română
Programa pentru Evaluarea Națională 2021 la Matematică
Programele pentru Bacalaureat 2021, probele scrise, sunt următoarele:
Programa pentru Bacalaureat 2021 la Limba și Literatura Română
Programa pentru Bacalaureat 2021 la Matematică
Programa pentru Bacalaureat 2021 la Istorie
Programa pentru Bacalaureat 2021 la Fizică
Programa pentru Bacalaureat 2021 la Chimie organică
Programa pentru Bacalaureat 2021 la Chimie anorganică
Programa pentru Bacalaureat 2021 la Biologie
Programa pentru Bacalaureat 2021 la Informatică
Programa pentru Bacalaureat 2021 la Geografie
Programa pentru Bacalaureat 2021 la Logică
Programa pentru Bacalaureat 2021 la Psihologie
Programa pentru Bacalaureat 2021 la Sociologie
Programa pentru Bacalaureat 2021 la Economie
Programa pentru Bacalaureat 2021 la Filosofie
Ministrul Cîmpeanu a vorbit despre modificarea programei pentru examenele naționale pe 12 ianuarie, când a anunțat modificări în funcție de ce au asimilat elevii și nu de ce au predat profesorii.
Pe 21 ianuarie, după o întâlnire cu oficialii din minister, președintele Federației Părinților anunța că noua programă pentru Evaluarea Națională de clasa a VIII-a va fi publicată la începutul Semestrului al II-lea, iar elevii vor avea teste de antrenament după data de 15 februarie.
Pe 26 ianuarie aceeași Federație a Părinților a trimis către minister o serie de propuneri pentru modificarea programei de la Evaluarea Națională, pentru Limba și literatura română. Printre acestea se numără eliminarea din programa pentru Evaluarea Națională de clasa a VIII-a a textului dramatic, a pronumelui posesiv și negativ și a propozițiilor circumstanțiale, plus modificări ale subiectelor de examen și trei teste de antrenament pe săptămână.
Foto: © Rido | Dreamstime.com
Dreamstime.com sprijină educația din România și, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro își poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.