Manualul editurii unice este oficial abandonat de Ecaterina Andronescu. Ministerul Educației va cumpăra manuale școlare prin licitație deschisă. Decizia a fost publicată în urmă cu puțin timp în Monitorul Oficial. “Ministerul Educației Naționale, denumit în continuare MEN, prin Centrul Național de Evaluare și Examinare, denumit în continuare CNEE, asigură organizarea licitației deschise în vederea achiziționării manualelor școlare”, prevede metodologia aprobată de Ecaterina Andronescu.
Ministerul Educației a publicat astăzi, 5 februarie 2019, în Monitorul Oficial Metodologia privind regimul manualelor școlare în preuniversitar. Contractele cu câștigătorii licitației vor fi pe o perioadă de 4 ani, la fel ca până acum. Licitația va fi anunțată pe SEAP (sistemul electronic de achiziții publice), prevede metodologia.
Metodologia de achiziționare a manualelor școlare
Documentul respectă majoritatea prevederilor aflate în varianta pusă în dezbatere a metodologiei la finalul lui 2018. Calitatea științifică a manualelor va fi evaluată de 5 experți. “Identitatea membrilor comisiei de evaluare și experților cooptați este confidenţială şi nu poate fi dezvăluită decât la solicitarea scrisă a instanțelor de judecată”, prevede metodologia.
Cum vor răspunde experții pentru acuratețea și veridicitatea evaluării manualelor? “Toți experții cooptați care au avut erori în activitatea desfășurată în procesul de evaluare nu vor mai fi selectați în evaluările proiectelor de manuale școlare viitoare și nici în grupurile de lucru pentru elaborarea subiectelor pentru evaluările naționașe, bacalaureat, titularizare și definitivare în învățământ, pentru următorii 5 ani calendaristici”.
Andronescu a menținut la 95 din 100 punctajul limită pe care un proiect de manual trebuie să îl atingă, pentru a trece de evaluare în ceea ce privește calitatea științifică. Sunt menținute și următoarele criterii de calitate, asupra cărora editorii au avertizat că pot lăsa loc unor fraude sau interpretări subiective diametral opuse din partea evaluatorilor:
- informația transmisă “contribuie la formarea/dezvoltarea competențelor/aptitudinilor, abilităţilor şi atitudinilor prevăzute în programa școlară”
- “manualul școlar respectă cu strictețe domeniile şi conţinuturile din programa școlară: nu sunt teme/conținuturi nici în plus, nici în minus față de programa școlară”.
Proiectele de manuale școlare selectate în urma procesului de evaluare și achiziție se aprobă prin ordin al ministrului educației.
Față de varianta aflată în dezbatere, Ministerul Educației a eliminat instruirea în evaluarea proiectelor de manuale școlare, activitate care ar fi trebuit organizată de CNEE pentru pregătirea experţilor cooptați.
Marea necunoscută care se păstrează este pentru ce clase va organiza Ministerul Educației licitație de manuale? Doar pentru clasa a VII-a, unde ajunge anul viitor schimbarea programelor școlare? Și pentru clasele a III-a, unde se împlinesc 4 ani de la încheierea contractelor? Pe cât timp au fost încheiate contractele cu Editura Didactică și Pedagogică, ce a realizat anul trecut manualele de clasele I, a II-a și a VI-a?
Potrivit surselor Edupedu.ro, fostul ministru Liviu Pop a făcut presiuni politice până în ultima clipă ca Ecaterina Andronescu să continue politica editurii unice, lansate în mandatul lui Pop.
Revenirea la concurența pe piața manualelor școlare vine la un an după ce Liviu Pop a impus monopolul de stat pe editare, cu numeroase greșeli în manualele făcute de Editura Didactică și Pedagogică din subordinea Ministerului Educației.
Citește și:
-
Licitația pentru manuale. Care sunt problemele din noile reguli despre care editorii spun că sabotează calitatea și lasă loc arbitrariului
-
Presiuni să se revină la manualul unic. Ministrul Educației: Eu nu fac lucrul acesta. Competiția aduce manuale mai bune
-
Manualul unic dispare. Ministerul Educației revine la cumpărarea de manuale prin licitație
-
Manualul unic și modelul falimentar – Idealul miniștrilor PSD ai Educației a fost condamnat la CEDO
-
Ideologizarea educației – Manual de Geografie din Ungaria, cu caricaturi politice: Transilvania este casa maghiarilor, Germania este scroafa care nu hrănește Budapesta