OFICIAL Lista universităților de stat și private ce oferă locuri pentru anul pregătitor de limba română, destinat cetățenilor străini, în anul universitar 2023-2024

1.028 de vizualizări
Foto: © Kasto80 | Dreamstime.com
Sunt 29 de universități de stat și private din țară care oferă locuri pentru cetățenii străini pentru desfășurarea anului pregătitor de limbă română, în anul universitar 2023-2024. Ordinul de ministru ce conține lista celor 29 de universități a fost publicat marți, 11 iulie, în Monitorul Oficial.

Anul pregătitor de limba română pentru cetățenii străini este un program de studii universitare cu durata de minimum 28 de săptămâni de activități didactice (60 de credite ECTS), care se finalizează cu un examen de evaluare a competențelor de limba română pentru nivelul minim B1, definit conform Cadrului european comun de referință pentru învățarea limbilor, potrivit ordinului ministrului educației naționale și cercetării științifice
nr. 6.156/2016.

Anul acesta universitar care începe în toamna lui 2023, un număr de 29 de universități de stat și private din țară oferă locuri la acest program de studii pentru cetățenii străini.

Universitatea București și Universitatea Ștefan cel Mare din Suceava oferă cele mai multe locuri, câte 300, pentru cele mai multe domenii: Matematică și științele naturii, științe inginerești, științe biologice și biomedicale, științe sociale, științe umaniste și arte, știința sportului și educației fizice.

Potrivit articolului 3 din ordinul de ministru, examenul de finalizare a anului pregătitor se desfășoară în instituțiile de învățământ superior care au organizat programul de studii, în conformitate cu regulamentul aprobat de Ministerul Educației Naționale și Cercetării Științifice la propunerea Institutului Limbii Române, după consultarea cu instituțiile de învățământ superior acreditate și în conformitate cu metodologia proprie aprobată de către senatul instituției organizatoare.

Institutul Limbii Române constituie registrul național de evaluatori din care vor fi selectați membrii externi în comisiile de evaluare pentru examenul de finalizare a programului, prin consultare cu instituțiile de învățământ superior acreditate.

Foto: © Kasto80 | Dreamstime.com /  Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Ministerul Educației impune activități metodice, până pe 19 aprilie, cu profesorii de discipline de examen. Au prioritate cei care au elevi cu media notelor sub 6 la simularea examenului de BAC 2024 – document

Până pe 19 aprilie, inspectorii care coordonează disciplinele pentru examenul național de Bacalaureat vor organiza activități metodice cu profesorii de discipline de examen, potrivit unei adrese a Ministerului Educației, document…
Vezi articolul

O parte din profesori vin la cursurile de educație rutieră, pentru a obține dreptul de a preda aceste noțiuni, doar ca să ia o diplomă pentru gradul didactic, spune Titi Aur / Ce tipuri de lecții rutiere sunt în alte țări

„O parte din profesorii care se duc la cursuri prin care să predea siguranță rutieră, se duc din interesul de a-și obține gradul”, spune la DCNews Titi Aur, specialist în…
Vezi articolul

Universitatea Columbia din New York, unde a început mişcarea pro-palestiniană care s-a extins în numeroase campusuri din Statele Unite, a început să îi sancţioneze pe studenţii care refuză să părăsească tabăra instalată în urmă cu zece zile

Universitatea Columbia din New York, unde a început o mişcare pro-palestiniană care s-a extins în numeroase campusuri din Statele Unite, a început luni seară să îi sancţioneze pe studenţii care…
Vezi articolul