OFICIAL Legile învățământului Deca-Iohannis vor fi modificate prin OUG pentru a treia oară, în doar 8 luni. Ministerul Educației anunță că organizează luni, 25 martie, prima conferință de presă susținută de Ligia Deca în Guvernarea Ciolacu

20.309 vizualizări
Înscrierea la Evaluarea Națională Documente / Foto: Pexels.com
Foto: Pexels.com
Legile învățământului preuniversitar și universitar inițiate de ministrul Ligia Deca ca parte a proiectului prezidențial „România educată“ vor fi modificate din nou, prin Ordonanță de Urgență, anunță Ministerul Educației. Instituția informează că va organiza luni, 25 martie, ora 14:00, la sediul Ministerului Educației, o conferință de presă. Amintim că Edupedu.ro a relatat astăzi, în exclusivitate, că Ligia Deca își modifică propriile Legi ale educației pentru a treia oară, la nici un an de la promulgare, și că va organiza mâine o conferință de prezentare a proiectului de OUG.
  • Documentul obținut de Edupedu.ro din surse multiple prevede, printre altele, modificări masive ale sistemului de acordare a burselor școlare, faptul că universitățile pot ridica construcții, din fonduri externe nerambursabile, pe terenuri din domeniul public, care nu sunt în proprietatea lor.
  • De asemenea, introduce Informatica și Arhitectura în aria de discipline STEM, după ce le-a exclus prin legea învățământului.

Ministerul Educației anunță astăzi, duminică 24 martie 2024, că va organiza luni, 25 martie, ora 14:00, la sediul instituției, o conferință de presă. „Conferința va avea ca temă modificările prevăzute în proiectul de Ordonanță de urgență pentru modificarea și completarea Legii învăţământului preuniversitar nr. 198/2023 și a Legii învățământului superior nr. 199/2023 și va fi transmisă pe canalul oficial de Facebook al Ministerului Educației“, se arată în comunicarea instituției.

Amintim că aceasta este prima conferință de presă organizată de ministrul Ligia Deca la sediul instituției pe care o conduce, de când a preluat mandatul de ministru în Guvernarea Ciolacu, pe 15 iunie 2023. În urmă cu o săptămână, mai mulți jurnaliști din presa centrală, acreditați la Ministerul Educației, i-au cerut ministrului Deca să organizeze o conferință de presă în care să vorbească despre problemele sistemului pe care îl conduce. Cea mai recentă conferință organizată la Ministerul Educației, de Ligia Deca, cu presa acreditată pe acest domeniu, a avut loc în urmă cu aproape 300 de zile, pe 2 iunie 2023.

La cel mai recent eveniment pe Educație, prezentarea unui raport făcut de OCDE cu finanțare de la Comisia Europeană, privind reforma educației în România – salarizarea profesorilor pe bază de performanță, presa nu a fost invitată, ci doar îndreptată, cu foarte puțin timp înainte, să urmărească o transmisie pe Facebook. Reporterilor Edupedu.ro care au venit să asiste fizic la lansarea raportului de către experții OCDE și Comisiei Europene, dat fiind interesul public ridicat în legătură cu acest subiect, persoane implicate în organizare din partea Ministerului Educației le-au transmis inițial că nu este permis accesul presei. La întrebările reporterilor cu privire la identitatea celor care au impus această interdicție, persoanele care s-au recomandat ca lucrând la Ministerul Educației au revenit asupra deciziei și au hotărât să permită prezența jurnaliștilor la conferința organizată de Direcția Generală pentru Sprijinirea Reformelor Structurale (DG REFORM) a Comisiei Europene, Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE) și Ministerul Educației.

Ligia Deca a avut trei conferințe de presă la sediul Ministerului Educației în primul mandat de ministru al Educației, în Guvernul Ciucă: prima – la 10 zile de la preluarea mandatului, a doua – la prezentarea proiectelor de legi ale Educației și a treia – în perioada grevei generale a profesorilor din mai-iunie 2023. Nicio conferință de presă nu a mai fost organizată în actualul mandat, din Guvernul Ciolacu.

În actualul mandat, majoritatea aparițiilor publice ale ministrului Deca au fost în marja unor evenimente organizate de alte instituții sau la briefing-uri de presă organizate de Guvern.

Ligia Deca este ministrul Educației din 3 octombrie 2022.

  • Legea învățământului superior Deca-Iohannis, promulgată pe 5 iulie 2023 de președintele Iohannis, a fost modificată deja de 2 ori prin OUG. nr. 72 / 2023 publicată în Monitor pe 1 septembrie 2023, cu 3 zile înainte de intrarea în vigoare a Legii, și prin OUG 115/2023 cunoscută ca Ordonanța austerității, acte normative inițiate de ministerul Educației condus de Ligia Deca și de Guvernul Ciolacu.
  • Legea învățământului preuniversitar Deca-Iohannis promulgată de președinte tot pe 5 iulie 2023, la 8 ani după ce a anunțat că lucrează la aceste noi pachete de legi ale educației, a fost modificată deja de 3 ori prin OUG. nr. 72 / 2023, prin OUG. nr. 115 / 2023 și prin OUG. nr. 10 / 2024.
Citește și:
SURSE Ligia Deca își modifică propriile Legi ale educației pentru a treia oară, la nici un an de la promulgare: Proiect de OUG prin care universitățile pot ridica construcții, din fonduri externe nerambursabile, pe terenuri din domeniul public, care nu sunt în proprietatea lor / Introduce Informatica și Arhitectura în aria de discipline STEM, după ce le-a exclus prin legea învățământului
Conferință de presă solicitată Ligiei Deca de jurnaliștii acreditați pe Educație, după ce în cele 280 de zile de la preluarea actualului mandat ministra nu a mai organizat un asemenea eveniment


15 comments
  1. La minister și la redacție trimiteti-le, domnule Radoveanu. Să nu îi băgați în ceață cu acel bridge-year /anul sau anii de orientare. Am văzut diagrama.
    De la 4 ani școala, pledez pentru.

  2. Practica modificarilor frecvente ale legislatiei/ reglementarilor este LA NOI tot mai intensa desi, doar uneori, modificarea inseamna un oarece progres pentru cei mai multi! Francezii au un dicton greu de inteles la prima vedere: LE MIEUX EST L’ENNEMI DU BIEN (“Mai bine” este dusmanul lui “bine”.). Explicatia este simpla: orice modificare se efectueaza de regula nu numai in favoarea unora ci si in defavoarea altora, in functie de raportul de “forte” existent la nivelul decidentilor.
    De fapt, modificarile ulterioare intrarii in vigoare – avand si ele costurile lor deci ar trebui sa fie evitate – ar putea fi reduse sau chiar evitate (pe o anumita durata) daca versiunea originala/ initiala a legii/ reglementarii este in prealabil temeinic, transparent si onest discutata/ analizata/ negociata cu reprezentantii tuturor partilor interesate (stakeholders) in aplicarea legii/ HGR/ OM avute in vedere. Ceea ce nu a fost cazul in procesul legislativ care a generat L 198-2023 si L 199-2023 (conform multiplelor critici ulterioare, publicate doar in social media, cu referire la cele cca 1000 de amendamente – propuneri de modificare emise de cei implicati in aplicare, dar nediscutate, fara motivare si transparenta adecvate, de decidenti!!)… De exemplu: nediscutarea propunerii mele de eliminare a SIMULACRULUI de asigurare a calitatii educatiei caci desi OUG 75/2005, dedicata acestui domeniu, a fost abrogata prin L 198-2023, mai toate dispozitiile sale aberante au fost preluate prin … copy-paste in ambele noi legi, in TITLUL IV si Anexa 1). De fapt, elaboratorii proiectelor viitoarelor noi legi ale invatamantului au aplicat o solutie “inedita” pentru a evita modificarea prea lesnicioasa a cadrului juridic aferent educatiei, preluand in textele de lege numeroase dispozitii anterioare ce fusesera incluse in vechi HGR si OM – Min Edu. Se stie ca acestea din urma pot fi modificate mult mai usor si frecvent decat o lege / OUG/ OG.
    De remarcat ca precedenta lege a educatiei nationale (LEN) nr.1/2011 – mult mai concisa si mai usor de abordat – a fost modificata, ulterior promulgarii ei, de peste o suta de ori intr-un deceniu!!!… Pentru un observator onest si lucid este relevant si edificator sa identifice la fiecare modificare IN INTERESUL CUI a fost ea decisa si efectuata – interes general/ public/ national, de echipa/ gashca sau chiar personal? Cine castiga si cine pierde ca urmare a modificarii introduse? Propun eventualilor observatori interesati sa efectueze pe cont propriu aceste investigatii in cazul fiecarei modificari a noilor legi/ reglementari…

  3. Pana la urma planul de reforma a fost facut de OECD. Deca, aceasta Susanica Gadea reloaded, nu a inteles mare lucru dupa 7 ani de sedinte, pateuri, cafea si sucuri. Imparatul oricum e paralel cu reformele in orice domeniu.

  4. un profesor cu vechime,care are dreptul și care vrea normă de 16 ore,nu poate avea ore suplimentare decât dacă prestează 18 ore…aici de ce nu se modifică legile învățământului?Mai mult,aceasta categorie,a cadrelor didactice,ar trebui să aibă opțiunea de a ieși la pensie chiar și la vârsta de 55 ani,pt că sunt profesori care după această vârstă nu mai au nici dinți în gură și abia mai stau in picioare în fața elevilor…

    1. Am avut colegi de 60 de ani si erau total depasiti de situatie. Desi buni pedagogi si bine pregatiti, copiii li se urcau in cap. Mai ales pentru ca generatia veche de invatatori cu Pedagogic avea o legatura stransa cu elevul si era obisnuita cu stilul “closca cu pui”. Insa elevul din ziua de azi nu mai este cel de acum 30 de ani care isi stia limitele impuse de “closca”. Acum iti sar in cap. Nu mai scapi de ei nici la catedra, umbla prin banci ca pe bulevard, nu au nicio disciplina de acasa, nimic. Intervine uzura psihica si la 60 de ani nu mai poti “duce” asa ceva. Sper sa se pastreze regula cu pensionarea cu 3 ani mai devreme pentru cei cu peste 25 ani si gradul I.

  5. E rușinos sa tot sucești niste idei de 100 de ori într-un domeniu. “Romania educata” nu exista! De aceea apar ghilimelele…se vrea educata dar nu este nici pe departe. Iar “masa sănătoasă” din școli, nici ea nu exista.. nu este nici pe departe sănătoasă, la 15 lei de persoană ea poate fi numită cel mult , gustarea de prânz. Nu este nici bio, nici sănătoasă din punct de vedere nutritiv.
    Regulile învățământului precum și alte reguli ” bat apa in piua” de ceva ani buni..

    1. Stimabilo, o bulca din apa+faina cum facea si mamaia nu sare de 1,5 lei. Un iaurt de 250 ml adecvat nu trece de 2,5 lei. Apoi pana la 15 lei mai ai inca 11 lei. Ai suficient si de un fruct si un piept de pui si niste branza sau legume in acel sendvis. Iar daca dai o masa calda, o ciorbita si un piure cu ceva proteina se incadreaza mai mult decat ok. Doamna, copilul nu mananca cat un adult si nu mananca la restaurant. Una e pretul de cantina si alta de restaurant. Pentru un elev care studiaza pana la pranz maximum este mai mult decat suficient. Se presupune ca trebuie sa-ti tina de foame pana la masa de pranz de la ora 14 de acasa. Statul nu e dator sa-ti hraneasca copilul pe toata ziua, ca nu l-ai facut sa ti-l hraneasca altii. Noua ne-a dat cineva un capat de ata ceva cat am fost elevi? Si erau vremuri foarte grele. Cu adevarat se potrivea sintagma ” Comunism pe burta goala”.

      1. Povești. În școala mea se dă masă ”caldă” dar la caserolă, că n-avem cantină. Când primesc orice cu legume, le aruncă neatinse. După ce mănâncă (dacă le convine ce au primit), se duc frumos la fast-food lângă școală și mai cumpără un burger-două.

        Asta până la 12. Dacă mai au ore (cum e la liceu, de exemplu), se duc și după ore la fast-food.

        Sinceră să fiu, tare mi-e teamă că nu le gătește nimeni acasă și s-au învățat așa. Iar un adolescent nu se satură dintr-o porție de ”masă caldă”, adolescenții mănâncă mult mai mult decât aveți impresia. Unii pentru că e normal și specific vârstei (dar fără să depășească măsura), alții pentru că simt nevoia, deși încep să dea semne de supraponderabilitate deja.

        Nouă nu ne dădea nimeni nimic într-o perioadă de restricții crunte (am prins cartele de alimente încă înainte să încep școala), dar asta nu înseamnă că trebuie să-i punem și pe alții să sufere cum am suferit noi.

  6. Să facă o ședință cu directorii și câțiva membri ai CA-urilor din preuniversitar dacă are curaj! Să îi pună câteva întrebări simple!

  7. Ce poate sa mai spună aceasta doamna care este doar o marioneta a securiștilor care stăpânesc Romania . Cu aceasta lege s a dat startul imposturii și ticăloșiei la puterea infinit .România educata îngroapă definitiv Romania.Jos cu politicienii români ,care sunt trădătorii poporului român!

  8. Este necesar, delegarea responsabilitatilor inv pre universitar la CJ ! In sensul acesta ISJ si CCD trebuie sa dispara si in locul lor un departaement in cadrul CJ !
    O alta masura importanta, clasa 1a sa inceapa la 4 ani adica deplasata din onv presolar in cel scolar .
    Nu trebuie uitat, dupa cele clase 1- 8 (4 – 12 ani), ciclul de orientare clasele 9 – 11 (12 – 15 ani), inv obligatoriu !

    O modificare importanta o lege care sa oblige ca fiecare tanar pana la 18 ani sa aiba o meserie !

    Unde sa va trimit schemele de organizare

    Stefan Radoveanu
    Geneve

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Premierul Nicolae Ciucă a propus programul „O carte pe an pentru fiecare elev”, pe modelul „Cornul și laptele”, dar a declarat că scopul este să ajungă „mai multă carte românească în școli și în biblioteci”

Premierul Nicolae Ciucă ia ca model programul „Cornul și laptele” – proiect european implementat din perioada guvernului Adrian Năstase, dinainte de aderarea la Uniunea Europeană, prin care elevii primesc zilnic…
Vezi articolul

Greșeală elementară sau mână de ajutor? Pentru că a depus recursul în afara termenului legal, Ministerul Educației a pierdut definitiv procesul în care premierul Ciucă obținuse suspendarea analizei tezei sale de doctorat, suspectă de plagiat

Greșeală de proporții a Ministerului Educației într-unul dintre cele mai răsunătoare procese în care a fost implicată această instituție, în ultimii ani. Pe data de 19 ianuarie 2023, Înalta Curte…
Vezi articolul

Ligia Deca lasă școlilor decizia de a stabili intrări separate sau comune pentru profesori și elevi: Nu cred că respectul pentru cadrul didactic se rezumă la intrarea separată / Nu cred că această decizie se poate lua de la centru

Ministrul Educației, Ligia Deca, spune că “fiecare școală trebuie să decidă cum se face accesul în școală, dacă vor fi mai multe intrări, una pentru profesori și una pentru elevi”.…
Vezi articolul