Legea care permite organizarea concursului de Titularizare și angajările de cadre didactice în învățământ, promulgată joi de președintele Iohannis, a fost publicată în Monitorul Oficial. Actul normativ deblochează astfel, pentru școli, situația impusă prin Legea 55/2020 prin care erau suspendate în perioada stării de alertă toate consursurile de angajare din instituțiile publice.
Legea promulgată pe 2 iulie 2020 de președintele Klaus Iohannis și publicată în Monitorul Oficial nr. 583 din 2 iulie prevede următoarele:
- „Pe durata stării de alertă, în instituțiile și autoritățile publice se suspendă orice tip de concurs pentru ocuparea posturilor sau funcțiilor vacante și temporar vacante, cu excepția celor prevăzute la alin. (1) și (2), precum și la art. 11 și 12, precum și a posturilor de predare vacante din unitățile de învățământ preuniversitar și a posturilor și funcțiilor vacante din instituțiile de învățământ superior, institutele de cercetare, Academia Română și academiile de ramură.”
Deblocarea angajărilor vine la două săptămâni după ce pe 17 iunie ministerul Educației a suspendat toate etapele concursului de Titularizare din 18 iunie încoace.
Potrivit informațiilor Edupedu.ro, confirmate apoi de ministrul Educației, proba scrisă de la Titluarizare va fi miercuri, pe 29 iulie, la o săptămână de la proba scrisă pentru Definitivat, organizată pe 22 iulie.
Calendarul înscrierilor ar urma să fie publicat în curând în Monitorul Oficial.
Citește și:
-
Surse: Examenul de Titularizare 2020 va avea loc miercuri, pe 29 iulie
-
OFICIAL Titularizarea poate fi organizată. Președintele Iohannis a promulgat legea care deblochează concursul de angajare în școli
-
Surse: Deblocarea titularizării – promulgată de președintele Iohannis
-
Cronica unui dezastru anunțat, la titularizare. Cum a lăsat ministrul Educației 27 de mii de profesori de izbeliște, iar la final a dat vina pe PSD
-
BREAKING Titularizarea a fost suspendată, pe durata stării de alertă, cu doar câteva ore înainte începerii înscrierilor
-
Starea de alertă va fi prelungită cu 30 de zile, anunță Orban. Concursul național de angajare în învățământ, numit titularizare, este suspendat dacă legea rămâne în forma actuală
-
ANALIZĂ Concursul național de titluarizare, interzis de legea stării de alertă
3 comments
Vor face o gală și după titularizare…păcat de școala românească!
Foarte mulți profesori sunt epuizati de școala online și joaca de-a titularizarea, unii au renunțat să mai participe la acest concurs care este un circ total. Dacă tot s-au hotărât că o organizează am o întrebare: cine profită?
Așteptăm anunțarea oficiala cât mai rapida a datei examenului și a calendarului de înscriere. Candidații sunt într-un stres maxim.