Ordinul comun al miniștrilor Educației și Sănătății prevede redeschiderea laboratoarelor pentru elevi, după un an și jumătate în care acestea au fost imposibil de frecventat din cauza regulilor stricte de prevenție, care presupuneau ca fiecare grupă de elevi/clasă să stea într-o singură sală de clasă.
„Deplasarea elevilor în interiorul instituţiei trebuie limitată prin alocarea aceleiaşi săli pentru o singură clasă de elevi. Principiul de urmat este “1 clasă de elevi = 1 sală”, cu excepția laboratoarelor și atelierelor, pentru care se va aplica protocolul de dezinfectare după fiecare grupă”, prevede ordinul comun publicat de Ministerul Educației.
Edupedu.ro a semnalat marți faptul că în forma documentului de lucru această prevedere nu exista, iar laboratoarele nu puteau fi folosite. În varianta finală a documentului, laboratoarele sunt exceptate de la regula generală.
De asemenea, regulile noi prevăd redeschiderea atelierelor din învățământul tehnic / tehnologic / profesional:
- instruirea practică a elevilor la operatorul economic se organizează conform reglementărilor proprii ale acestuia;
- va fi limitată la minimum utilizarea de materiale didactice de către mai mulţi elevi. Vor fi prevăzute modalităţi de dezinfectare adaptate;
- vor fi organizate activităţi individuale, pentru a evita schimbul de materiale;
- materialele didactice vor fi curăţate şi dezinfectate după utilizare;
- atunci când grupe diferite de elevi se succedă în ateliere, vor fi realizate curăţenia şi dezinfecţia suprafeţelor, echipamentelor şi a materialelor cu care elevii intră în contact, după fiecare grupă de elevi;
- se va asigura aerisirea spaţiilor timp de minimum 10 minute la fiecare oră.
Articol în curs de actualizare